Înmormântarea episcopilor șezând pe tronul arhieresc este un vechi obicei al Bisericii Ortodoxe. Acest obicei datează încă din primele secole creștine, înmormântarea Sfântului Petru al Alexandriei (+311) și a Sfântului Ioan Gură de Aur (+407) împlinind această rânduială specială.
Din rațiuni practice însă, această tradiție a fost suspendată pe alocuri, ea fiind înlocuită cu ritualul obișnuit al înmormântarii monahilor. Sfântul Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (+1429), amintește faptul că încă din vremea sa această rânduială începea să nu mai fie respectată.
În țara noastră, obiceiul înmormântării episcopilor șezând pe tronul arhieresc a fost împlinit până la începutul secolului trecut.
Sfântul Grigorie Dascălu, mitropolitul Țării Românești, a trecut la cele veșnice în ziua de 22 iunie 1834. Potrivit unei însemnări anonime, înmormântarea acestuia a urmat obiceiul cel vechi: fiind îmbrăcat în haine arhierești, Sfântul a fost așezat în scaun și pus la intrarea în Biserică, unde toți au venit să ia binecuvântare și să îi sărute mâna; apoi, fiind ridicat de patru preoți, Sfântul a fost plimbat pe un drum din apropierea Mitropoliei, prin mulțimea de credincioși; în cele din urmă, a fost înmormântat șezând pe scaun, în ziua de 24 iunie.
Nifon al II-lea, mitropolitul primat al Ungrovlahiei, a trecut la cele veșnice în ziua de 5 mai 1865 și el fiind înmormântat șezând în scaun. După îmbrăcarea în veșmintele arhierești, episcopul a fost așezat în scaun, ridicat de patru preoți și adus în Biserică, unde toți i-au sărutat mâna. După câteva zile, episcopul a fost dus spre cimitirul vechi din Mănăstirea Cernica, tot șezând pe scaun, precum a și fost înmormântat.
Sfântul Ierarh Calinic a trecut la cele veșnice în ziua de 11 aprilie 1868, în Mănăstirea Cernica. Înmormântarea sa a respectat și ea tradiția cea veche, Sfântul fiind așezat în scaun, cu sfințita cârjă arhierească în mână și cu Sfânta Evanghelie pe braț. Astfel, vreme de mai multe zile, până să fie înmormântat, Sfântul Calinic a șezut în scaun, nenumărați credincioși și oameni însemnați ai țării venind să-i sărute mâna.
Calinic Miclescu, mitropolitul primat al Ungrovlahiei, a trecut la cele veșnice în ziua de 14 august 1886 și a fost înmormântat șezând pe scaun. După ce i-au fost așezate pe brațe Crucea și cârja arhierească, episcopul a fost luat pe sus, de patru preoți și așezat într-un car, pentru a fi plimbat prin mulțime, spre binecuvântare. Șezând pe tron, trupul episcopului a fost pus într-o cutie înaltă, lucrată din zinc și lemn, și dus cu trenul la Pașcani, spre a fi înmormântat la Mănăstirea Neamț.
Iosif Naniescu, mitropolitul Moldovei, a trecut la cele veșnice în ziua de 26 ianuarie 1902. După spălarea cuvenită și îmbrăcarea în veșmintele arhierești, trupul episcopului a fost așezat pe scaun, după obiceiul cel vechi. Mitropolitul a fost înmormântat șezând pe scaun, într-un cavou din catedrala mitropolitană.
Iosif Gheorghian, mitropolitul primat al României, a trecut la cele veșnice în ziua de 24 ianuarie 1909. Înmormântarea acestuia a fost săvârșită tot urmând vechea tradiție, el fiind așezat în scaun.
Gherasim Timus, episcopul Argesului, a trecut la cele veșnice în ziua de 24 decembrie 1911. Slujba de înmormântare a avut loc în Mănăstirea Antim, din București. Nifon, episcopul Dunării de Jos, l-a îmbrăcat pe episcopul adormit în haine arhierești și l-a așezat în scaunul arhieresc din Biserică. Mai apoi, episcopul a fost dus la Mănăstirea Turnu, din județul Vâlcea, spre a fi înmormântat.
În practica Bisericii Ortodoxe Copte există încă tradiţia ca, la înmormântare, episcopii să fie așezați pe scaunul arhieresc al Sfântului Apostol Marcu, aflat în Catedrala din Cairo. La începutul secolului trecut, această tradiție era practicată încă și la ruși, după cum mărturisește Părintele Dimitrie Bejan, în cartea sa „Oranki. Amintiri din captivitate”
„În lagărul din Oranki erau vreo 14.000 de prizonieri de război de la Stalingrad, români, nemți și alte nații europene, și ne trebuiau closete. Atunci comandantul a pus niște soldați să sape o groapă mare, în spatele Bisericii, deasupra unei văgăuni. Săpând acolo, s-a dat de osemintele acestor călugări împușcați. (…) Cei care au săpat au venit la mine și mi-au spus: Am găsit un preot bătrân neputred, așezat pe un scăunel, între ceilalți călugări. Se cunoaște bine cum a fost împușcat în cap; are la gât un lanț cu cruce și o Icoana de metal cu chipul Maicii Domnului!”
Toți călugării aceștia, în frunte cu episcopul neputred, sunt Sfinți, sunt Mucenici uciși de comuniști prin anul 1918-1920. Pe un scaun mic ședea așezat un arhiereu, ori poate stareț de mănăstire, sau episcop. După ce l-am cunoscut? Avea engolpion pe piept și o cruce alături de engolpion, cum poartă episcopii. Comandantul lagărului a spus: „Dar acesta, de ce se chinuiește pe scaun? Scoateți-l de aici și îngropați-l undeva, ca oamenii!”
Și m-a delegat pe mine să fac acest lucru. Am vorbit la atelierul lagărului și s-a făcut un scaun puternic de stejar. L-am așezat și l-am legat aici pe piept în cruciș, ca să stea drept. M-am dus, l-am stropit cu aghiasmă, de la cap până la picioare, stropind și toate celelalte schelete care erau acolo. Apoi am înmormântat din nou, arhierește, pe acel episcop, lângă o fântână din incinta Mănăstirii Oranki, pe acel scaun. Acela este un Sfânt în toată puterea cuvântului. (…) Cu porunca comandantului de lagăr, i-am făcut o carcasă puternică din lemn de stejar, ca să nu fie turtit și a rămas închis în acea carcasa de stejar. Dar am văzut la el o minune: era împușcat în cap; când l-am scos dintre ceilalți călugări, trupul lui neputred s-a întins, ca și cum atunci ar fi murit.”
Teodor Danalache
Sursa: http://crestinotodox.ro
