Cei ce se leagă cu lucrurile lumești, și sunt prinși cu grijile și tulburările lor, și trăiesc în plăceri, seamănă cu omul acela care fugea de un inorog înfuriat. Fugea ca să nu fie mâncat, iar întrucât fugea repede foarte, a căzut într-o groapă adâncă și, căzând, și-a întins mâinile și s-a apucat de un copac. Ținându-se bine, sprijinindu-se cu picioarele pe o ieșitură, credea că a scăpat de primejdie. Privind în jos, a văzut doi șoareci – unul alb, iar celălalt negru – care rodeau neîncetat rădăcina copacului de care se ținea el și care aproape că o roseseră de tot. Uitându-se în adâncul gropii, a văzut un balaur groaznic la înfățișare, care sufla foc, cu căutătură cumplită, care își căscase amarnic fălcile și era gata să-l înghită. Privind la ieșitura pe care se sprijinise cu picioarele, a văzut patru capete de șarpe care ieșeau din peretele pe care se rezema. Ridicându-și ochii, a văzut că din ramurile copacului picură miere. Uitând și că afară e inorogul turbat, care năzuiește să-l sfâșie, și că jos e balaurul cel cumplit gata să îl înghită, că acel copac pe care se rezema este gata să cadă, iar picioarele îi stau pe o temelie alunecoasă și nestatornică, s-a dedat îndulcirii de mierea aceea amară.
Așa sunt oamenii ce s-au supus înșelăciunii vieții pământești, fiindcă inorogul e chipul morții, care pururea urmărește neamul lui Adam și în cele din urmă îl înghite; groapa este întreaga lume, plină cu tot felul de curse rele și aducătoare de moarte; copacul ros mereu de doi șoareci este calea pe care o săvârșim, fiindcă atâta timp cât trăiește omul viața lui este scurtată de veșnica schimbare între zi și noapte, și tăierea rădăcinii se apropie; cele patru capete de șarpe sunt stihiile nimicnice și nestatornice din care e alcătuit trupul omenesc – dacă acestea se tulbură, se strică alcătuirea trupului; balaurul necruțător, care suflă foc, închipuie pântecele cumplit al iadului, care e gata să-i înghită pe cei ce aleg desfătările vieții de acum în fața bunătăților celei ce va să fie; iar picătura de miere este dulceața plăcerilor acestei lumi, cu care aceasta rău îi amăgește pe cei ce o iubesc, încât încetează să mai poarte grijă de mântuirea lor.
(Varlaam și Ioasaf)
Extras din De ce nu sunt înger. Povești de trecut timpul cu folos– traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, editura Sophia, 2018.
