Odată, Starețul însuși a povestit următoarele unui frate din mănăstire, legându-l să nu le spună nimănui:
– Într-o noapte am ajuns la mare mâhnire din pricina cumplitei insomnii. M-am rugat cu durere Domnului, spunându-I: „Doamne, nu-Ți cer nimic altceva! Vreau puțin somn. Îți cer foarte puțin. Puțin, ce poți da și unei furnici”. După aceea am luat în mâini Noul Testament să citesc ceva. Privirea mi-a căzut pe stihul: Datu-mi-s-a un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. L-am închis și am zis: „Îți mulțumesc, Doamne!”
Au trecut doi-trei ani și am ajuns iarăși în aceeași stare sufletească din pricina multelor mele insomnii. Am repetat același lucru și privirea mea a căzut pe același stih. Am slăvit iarăși pe Dumnezeu și n-am mai insistat în problema asta.
După mai mult timp, continuând martiriul insomniilor, am îndrăznit pentru a treia oară și am deschis din nou Noul Testament spre mângâierea mea. Din nou, același stih: Datu-mi-s-a un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. De aceea de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine. Și mi-a zis: îți este de ajuns Harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune[1].
Atunci am rostit iarăși profund mișcat: „Doamne, Îți mulțumesc! Iartă-mă!”.
De atunci, fiule, n-am mai îndrăznit să mă mai plâng Domnului pentru nimic. Slăvit să fie Numele Lui!
*
Povestea odată, cu umorul ce-l caracteriza, dar și în felul său simplu și plăcut, câteva glume ale unui oarecare ziarist cunoscut. Și fiindcă acesta n-a putut niciodată dobândi o locuință particulară, spunea prietenilor săi: Când voi muri, să scrieți pe mormântul meu: „în sfârșit, s-a acoperit”[2]. La mine ar fi bine să scrieți: „în sfârșit, a adormit!”.
[1] II Corinteni 12, 7-9.
[2] Adică a reușit să-și facă un acoperământ.
Extras din cartea Crâmpeie de viață – Arhim. Epifanie Teodoropulos, Editura Evanghelismos.
