Într-o familie creștină nu ascultă numai femeia de bărbat, ci și bărbatul de femeie

– Părinte, dar femeia este slugă, să-l asculte pe bărbat l-a întrebat odată o femeie pe părintele Ioan.

– Nu e slugă. Îl ascultă în cele bune, tocmai pentru că Dumnezeu a lăsat ca bărbatul să fie cap femeii.

Dar bărbatul credincios, nu necredincios. Că cel necredincios nu este în stare să se conducă nici pe sine pe drumul cel bun. Și ascultarea merge până la păcat: dacă bărbatul îi spune femeii să avorteze un copil, bineînțeles că femeia trebuie să pună ascultarea de Dumnezeu mai presus decât ascultarea de bărbat. Într-o familie creștină, însă, nu ascultă numai femeia de bărbat, ci și bărbatul de femeie. Bărbatul nu e un general care dă ordine soldatului. Asupra problemelor care apar, cei doi se sfătuiesc și, nu de puține ori, femeia, fiind mai practică, găsește soluția mai bună.

– E mai simplu totuși pentru bărbat, îi spune: fă curat, șterge geamurile, fă mîncare, spală copiii…

– Treaba asta cu femeia care se ocupă de gospodărie e valabilă numai atunci când bărbatul aduce atâția bani în casă, încât femeia nu mai are nevoie de un serviciu. Dar, când femeia lucrează cot la cot cu bărbatul ei și vine acasă frântă de oboseală, ar fi anormal ca ea să trudească, iar bărbatul să o privească, relaxându-se. Și nici când femeia stă acasă, bărbatul nu trebuie să lase toată povara pe umerii ei.

Iată un caz: un bărbat a venit acasă de la serviciu frânt de oboseală și a vrut să se culce. Soția lui era studentă. Știind că dacă îi va spune că a doua zi trebuie să predea lucrarea, soțul va rămâne să o ajute, s-au dus să se culce. După ce soțul a adormit, ea a început să bată la mașină ultimul capitol din lucrare. Pentru că uitase să închidă ușa la dormitor, soțul a auzit zgomotul și a venit lângă ea, să o ajute. A uitat de oboseală și a venit trecând cu vederea faptul că a doua zi și el avea mult de lucru. A stat cu ea toată noaptea. Fără ajutorul lui, risca să nu termine la timp. Dar, pentru că el știa să folosească toate degetele la scris, datorită lui a doua zi a predat lucrarea. Aceasta întâmplare pare banală, dar nu e deloc așa. La dragostea soției care a vrut să își cruțe soțul, acesta a răspuns cu și mai multă dragoste. Putea să rămână în pat, să se odihnească. Dar nu a făcut-o. S-a ostenit și Dumnezeu i-a socotit dragostea ca o nevoință.

Se zicea despre avva Siluan că avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, și acesta avea ascultare mare și era scriitor bun; și bătrânul îl iubea pentru ascultarea lui, dar avea încă alți unsprezece ucenici, care se supărau căci îl iubea pe acela mai mult decât pe dânșii. Și auzind bătrânul, s-a mâhnit. Au venit într-una din zile bătrânii și tânjeau asupra lui. Iar el, luându-i, a ieșit și a bătut la fiecare chilie, zicând: „Frate cutare, vino că îmi trebuiești!”. Și niciunul dintr-înșii nu i-a urmat lui îndată. Dar, venind la chilia lui Marcu, a bătut în ușa lui, zicând: „Marcule!”. Iar el, auzind glasul bătrânului, îndată a sărit afară. Și l-a trimis la o ascultare și a zis bătrânilor: „Unde sunt ceilalți frați, părinților?”. Și intrând în chilia lui a găsit că pusese mâna să facă slova O și, auzind pe bătrânul, nu a întors condeiul să termine litera de scris. Deci au zis bătrânii: „Cu adevărat, pe care tu-l iubești, avvo, și noi îl iubim, pentru că și Dumnezeu pe acesta îl iubește”. (1-147)

Sursa: Danion Vasile, vladherman.blogspot.ro

Total
4K
Shares
Previous Post

Copiii se împărtășesc pe nemâncate?

Next Post

Prima Duminică a urcuşului duhovnicesc către Praznicul Învierii Domnului

Related Posts