Între Credință și credințele populare: Sfânta Muceniță Evdochia vs. Baba Dochia

Iată-ne, deja, la început de martie. Căci… timpul nu mai are răbdare cu oamenii… Parcă mai ieri ascultam colinde și așteptam răbdători și cu desăvârșită bucurie Praznicul Nașterii Domnului, îndemnându-vă pe toți să vă primeniți sufletele în așteptarea Slăvitului Praznic al Nașterii Domnului. În acest an, începutul de martie ne găsește în zi de harți, vineri, în cea dintâi săptămână a Triodului – semn că nu mai este multă vreme și vom intra cu toții în Postul Mare.

Începutul de martie ne mai amintește de ceva, totuși. Mulți dintre noi am auzit, fără îndoială, de Baba Dochia, și de faptul că ea are mai multe cojoace pe care le scutură, conform legendei, la început de primăvară. Însă, dincolo de legende, puțini dintre noi știm că, în ziua de 1 martie, în calendarul Bisericii Ortodoxe este pomenită Cuvioasa Muceniță Evdochia, o samarineancă din cetatea Iliopolei. Pe ea ar trebui să o cinstim, în calitatea noastră de creștini, despre ea ar trebui să știm cât mai multe lucruri și să încercăm să-i urmăm viața. Descoperiți povestea și faptele ei minunate în rândurile de mai jos!

Baba Dochia și începutul lui mărțișor

Baba Dochia sau Odochia, după alte surse, este unul dintre cele mai importante personaje din mitologia românească. Cu toate că legendele care o au ca personaj central diferă de la o zonă la alta, există un fir roșu al tuturor. Astfel, după tradiția populară, Baba Dochia era o bătrână care, plecând cu oile la pășune la început de martie, îmbrăca 12 cojoace pentru a face față frigului aspru din timpul iernii. Ea avea un fiu pe nume Dragobete. Conform legendei, Dragobete își dorea să se căsătorească și avea dorința să aducă primăvara cât mai repede pentru a-și putea împlini acest vis. În încercarea de a forța venirea primăverii, Baba Dochia pleca în munte cu turma de oi, îmbrăcată în cele 12 straturi de haine, dar, pe măsură ce vremea se încălzea, își arunca straturile de haine. În unele variante ale legendei, chiar Dragobete o sfătuiește să își arunce cojoacele.

În cele din urmă, când vremea se încălzea și Baba Dochia își arunca ultimul cojoc, însemna că primăvara venise cu adevărat. Însă, conform legendei, în ziua când Dochia își arunca ultima haină, vremea se răcea din nou și ea murea de frig. Această legendă este adesea interpretată ca o metaforă pentru schimbările bruște de vreme care caracterizează trecerea de la iarnă la primăvară în zona Munților Carpați. Legenda este scoasă la lumină an de an ca și tradiția legată de mărțișor, când oamenii oferă și poartă mici obiecte decorative, roșii și albe, pentru a marca venirea primăverii și a aduce noroc.

Sfânta Muceniță Evdochia, samarineanca din cetatea Iliopolei

Cu siguranță, o bună parte dintre noi nu doar că am auzit de Baba Dochia, ci știm și legenda prezentată pe scurt în rândurile de mai sus. Însă, puţini sunt cei care cunosc și faptul că, pe 1 martie, în calendarul nostru este pomenită Cuvioasa Muceniță Evdochia. Astfel, la începutul primăverii, anotimp al învierii și al revenirii la viață se cuvine să vorbim despre viața viitoare, nu despre povești din trecut, adică să cunoaştem mai multe de această Sfântă, decât despre personajul legendar cu multe cojoace.

Răsfoind Sinaxarul, aflăm că Sfânta Evdochia a trăit pe vremea împăratului Traian (98-117), în cetatea Iliopolis din Siria. Vestită pentru frumusețea și viața ușoară, ea dobândise nenumărate bogății. Schimbarea vieții ei a venit pe neașteptate, printr-un monah, Avva Gherman. Venind cu o ascultare în cetate, el s-a „cazat” în casa unui creştin, al cărei zid era lipit de al părţii de casă în care se afla iatacul Evdochiei. Serile, potrivit obiceiului călugăresc, monahul citea din Psaltire, şi câte un capitol din Sfintele Evanghelii, despre înfricoşata Judecată. Evdochia auzind aceste citiri, a căzut pe gânduri. În următoarea zi, a început să asculte cu atenţie, de la început până la sfârșit. Fiind cuprinsă de frică şi spaimă, gândindu-se la faptele și la păcatele ei, a rămas trează până în zori.

Dorind să-și schimbe modul de viaţă, dar și datorită unor vedenii, a fost botezată de către episcopul Teodot. Într-una dintre descoperirile ce i s-au făcut, Sfânta Evdochia a simțit că a fost luată de mână de cineva şi ridicată la cer, acolo unde Îngerii se bucurau de întoarcerea ei la credință – pe când ceva negru şi înfiorător la vedere scrâşnea din dinţi şi striga, ca şi cum i s-ar fi făcut vreo nedreptate. A înțeles că viața ei marcată profunde de păcat trebuie să ia sfârșit și că e necesar să se schimbe. Astfel i-a eliberat pe slujitorii pe care îi avea în casă și a împărțit averea sa, iar casa și alte bunurile le-a lăsat preotului din oraș, retrăgându-se într-o mănăstire, nu de parte de cea monahului Gherman. După 13 luni, maica Haritinia, stareța acelei mănăstiri, iar soborul mănăstirii a ales-o pe Evdochia stareță în locul ei.

În timp ce-şi petrecea viaţa în nevoinţe duhovniceşti, fiind găsită de cei ce păcătuiseră cu ea mai demult, a fost luată de acolo şi dusă înaintea guvernatorului în vremea împăratului lui Adrian (117-138), care urmase la împărăţie după Traian; dar înviind în chip minunat pe copilul acestuia, a fost lăsată în pace. La mulţi ani după acest episod, ea a fost supusă din nou la cercetări de către Diogen, stăpânitorul Iliopolei. Sfânta Evdochia, însă, a suferit cu multă răbdare încercările la care a fost supusă, mărturisindu-L pe Hristos. În timpul chinurilor, Diogen orbise, însă Evdochia l-a vindecat. Pentru aceasta, Diogen s-a botezat și astfel Sfânta iar a scăpat de chinuri. În cele din urmă, în timpul dregătorului Vichentie, pentru că nici de această dată n-a renunțat la credința cea dreaptă, Sfintei Evdochia i s-a tăiat capul, primind astfel fericita cununa muceniciei. 

Așadar, în calitatea noastră de drept-măritori creştini ortodocşi, iubitori de Hristos şi temători de Dumnezeu în Duh şi Adevăr,la început de martie, să nu putem accent pe tradiții și legende populare, străine de „vocea” Bisericii și de mărturisirea de veacuri a Sfinților Părinți și a marilor ei duhovnici. Singura sărbătoare care contează în ziua de 1 martie cu adevărat în miez de iulie este cea a Sfintei Mucenițe Evdochia, „un exemplu glorios a cum vasul cel de stricăciune se poate curaţi, sfinţi şi umple cu Harul Sfântului Duh, cu buna mireasmă a cerului”, după cum mărturisește Sfântul Nicolae Velimirovici în cel dintâi volum el Proloagelor de la Ohrida. Cuvinte pe care ar trebui să le ținem minte pentru totdeauna și care aduc mai mult folos decât orice legendă populară. Până la urmă, Baba Dochia nu este decât un personaj mitologic, desprins din povești, pe când Cuvioasa Muceniță Evdochia este o Sfântă, un personaj real, al cărei numele este înscris în actele martirice și pe care ar trebui să o avem ca pildă de pocăința curată și sinceră, care ne eliberează din păcat și ne face liberi.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro

Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 14, 3-9)

Next Post

Ce fel de „mărțișoare” purtau primii creștini?

Related Posts
Total
0
Share