Roadele Sfântului Duh, după cum zice marele Apostol Pavel, sunt: “Dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor”.
Iar Mântuitorul spune: “Cine va răbda până în sfârșit acela se va mântui”. Și în alt loc zice: “Întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre”. În mintea noastră trebuie să fie totdeauna aceste cuvinte ale Mântuitorului Iisus Hristos, spre a ne încuraja când vom da de necazuri și greutăți.
Unul din cei mai mari duhovnici din țara noastră a fost Părintele Vichentie Mălău. Eu l-am cunoscut, era un adevărat sfânt. În anul 1937 am fost la el să-mi iau rămas bun, căci pleca din părțile acestea, fiind trimis să ajute la refacerea mănăstirilor din Banat. I-am zis:
– Părinte Vichentie, dați-mi ultimul sfat, că nu știu dacă ne vom mai vedea!
Iar el s-a gândit un pic și ne-a zis:
– Dragul tatei, dacă vreți să ascultați, iacă ultimul sfat de la Vichentie: Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Și când ți s-ar părea că ai găsit-o, ia-o de la capăt. Și iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare… Și când ți s-ar părea că ai găsit-o, ia-o de la capăt. Și iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare…
Iar eu, auzind de atâta răbdare, i-am zis:
– Dar până când, părinte?
Și mi-a răspuns:
– Nu până la prășit, că nu zice Mântuitorul așa, ci până la sfârșit: “Cine va răbda până în sfârșit acela se va mântui”. Da, așa răbdare!
Din acel an, ori de câte ori dădeam de vreun necaz, ziceam în sinea mea: “Răbdare, răbdare, răbdare…”. Și așa trebuie să facă tot cel ce vrea să se mântuiască.
Ia să vedem o întâmplare din Pateric. Un frate oarecare trăia într-o mănăstire, făcând ascultare. Și acolo îl iubeau cinci dintre frați, iar unul avea necaz pe el. De aceea, fratele a plecat din mănăstirea aceea și a mers la alta, iar acolo îl iubeau pe el opt frați, iar doi îl urau. Deci și de acolo s-a dus și a intrat în altă mănăstire. Iar în mănăstirea aceasta îl iubeau șapte frați, iar cinci nu-l iubeau.
Deci a fugit și de acolo și s-a dus ca să intre în altă mănăstire, dar mai înainte de a intra în ea, a șezut și a cugetat și, venindu-și în sine, și-a zis: “Dacă voi asculta de gândurile mele, nici toată lumea nu-mi ajunge ca s-o înconjur, iar pace nu voi afla”.
Deci s-a făgăduit în inima sa ca să rabde în acea mănăstire și a scris pe o hârtie așa: “Ai ieșit din alte mănăstiri, fiindcă n-ai răbdat ocările și mustrările, iar aici te vor necăji pe tine și mai multe decât în celelalte. Deci să-ți aduci aminte de toate pricinile pentru care ai plecat de acolo de unde ai venit, și să știi că toate acele pricini le vei afla și aici. Deci oare vei răbda?”. Și a scris: “Întru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, voi răbda”.
Deci, strângând hârtia aceea, a legat-o în brâul său și, rugându-se, a intrat în mănăstire.
Apoi, petrecând puțină vreme, a început a auzi de la frați ocări.
Iar când se necăjea, apuca hârtiuța aceea și citind-o, afla: “Întru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, voi răbda”.
Și se gândea întru sine: “Vezi? Nu vreunui om, ci lui Dumnezeu te-ai făgăduit”. Și făcând așa oricând era necăjit, îi trecea amărăciunea, și când se ivea vreo tulburare, rămânea netulburat. Iar diavolul, nesuferind răbdarea fratelui, a îndemnat pe frați să bage de seamă că fratele se liniștea când citea acea hârtie, în vreme ce ei de multe ori se tulburau și se mâniau unii pe alții. Și au început ei a zice că este vrăjitor și au mers la egumen și i-au spus:
– Nu putem să trăim cu fratele acesta, că vrăjitor este și are farmece în brâu. Deci noi nu putem trăi cu el, așa că ori lui, ori nouă să ne dai drumul să ne ducem.
Iar egumenul, știind smerenia fratelui, a cunoscut că din zavistia diavolului s-au răzvrătit ei și le-a zis:
– Mergeți și vă rugați și mă voi ruga și eu; iar după trei zile, vă voi răspunde vouă.
Deci în vremea odihnei s-a dus părintele egumen și, pe când dormea fratele, i-a dezlegat brâul și, citindu-i hârtiuța, îndată a pus-o și a legat-o iarăși la loc cum a fost.
Iar după trei zile au venit frații la egumen, zicându-i:
– Spune-ne nouă, ce vei face vrăjitorului aceluia?
Și le-a zis:
– Chemați-l pe el.
Deci, venind acela, i-a zis egumenul:
– Pentru ce smintești pe frați?
Iar fratele a zis:
– Am greșit, iartă-mă și te roagă pentru mine.
Iar părintele a zis către frați:
– Ce ați zis că a făcut fratele acesta?
Ei au zis:
– Fermecător este și farmecele le are în brâul lui.
Și egumenul a zis:
– Scoate-ți vraja ta.
Iar el a răspuns:
– Am greșit, iartă-mă.
Deci a zis egumenul fraților:
– Scoateți voi farmecele lui.
Iar fratele nu-i lăsa să-i dezlege brâul. Atunci egumenul a zis:
– Tăiați-i brâul.
Și tăind brâul au aflat hârtia și părintele a dat-o la un diacon și i-a poruncit lui ca să stea la un loc înalt și s-o citească.
Și s-a citit hârtia aceea mică, în care era scris așa:
– Întru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, voi răbda.
Și s-au rușinat frații și s-au închinat egumenului până la pământ, zicând:
– Greșit-am, iartă-ne, te rugăm.
Iar părintele a zis:
– Dar mie trebuie să vă închinați? Închinați-vă lui Dumnezeu și cereți iertare fratelui acestuia.
Iar fratelui i-a zis:
– Roagă-te pentru dânșii, ca să li se ierte lor păcatul.
Și s-a rugat fratele pentru dânșii și s-au înțelepțit și ei, ca să nu se mai tulbure din nimic, ci să-și pună nădejdea totdeauna în Dumnezeu și să rabde pentru El toate ispitele și necazurile ce le vor veni.
Noi, citind în viețile sfinților lui Dumnezeu, ne mirăm foarte mult de multele minuni pe care ei le-au făcut cu puterea lui Dumnezeu. Dar eu cred că cea mai mare minune pe care au făcut-o a fost aceea că și-au pus sufletul pentru Hristos și au avut răbdare până la sfârșit.
