– Gheronda, de ce patima invidiei există la femei într-o măsură mai mare decât la bărbaţi?
– Deoarece femeia are sădită în firea ei multă bunătate şi dragoste, diavolul o războieşte mult: îi aruncă invidia cea otrăvitoare şi îi otrăveşte dragostea. Iar când dragostea ei este otrăvită şi devine răutate, atunci femeia din albină devine viespe şi îl întrece pe bărbat în duritate. Şi vezi, în timp ce unui bărbat îi este de ajuns să plece de lângă el persoana nedorită, ca să n-o mai vadă în faţa ochilor, femeia, care a fost dăruită de Dumnezeu prin creaţie cu multă afecţiune, nu se mulţumeşte cu faptul de a dispărea persoana pe care o invidiază şi de a nu o mai avea în faţa ochilor, ci ar dori ca ea să şi moară. Adică… soluţii sigure!
M-am temut întotdeauna de răutate, căci, atunci când ea este împletită cu invidia şi cu încăpăţânarea, poate duce la o stare demonică. După aceea omul nu mai ţine cont nici de Dumnezeu şi devine demon în toată regula. Îi chinuieşte şi pe alţii, se chinuieşte şi el şi se va chinui veşnic – ferească Dumnezeu! –, dacă nu leapădă invidia.
Femeia trebuie să fie foarte atentă la patima invidiei. Se impune să golească dragostea ei de orice urmă de egoism, pentru ca dragostea cea multă pe care o are să rămână curată.
– Şi cum se poate ajunge la asta?
– Dacă-şi va depăşi micimile de suflet şi va cultiva bărbăţia şi nobleţea duhovnicească, jertfa. Nobleţea este antidotul invidiei. Dar, din păcate, puţini sunt cei care au nobleţe.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
