În data de 27 mai a fiecărui an, creștinii ortodocși de pretutindeni cinstesc cu mare evlavie pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul, prizonierul de război, robul îngrijitor de vite, ajuns astăzi unul dintre cei mai cunoscuți Sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe.
Cu doar câteva zile înainte de momentul prăznuirii sale, am decis să zăbovim o clipă și să consemnăm câteva rânduri legate de viața Sfântului Ioan Rusul, pentru cei dintre dumneavoastră care poate nu-l cunoașteți de-ajuns sau încă nu ați aflat detalii și informații semnificative legate de rolul pe care l-a avut și îl are în continuare în cadrul Bisericii.
Cine a fost Sfântul Ioan Rusul?
După cum putem deduce din însuși numele său, Sfântul Ioan s-a născut în jurul anului 1690 într-un sat din Rusia, în timpul împărăției lui Petru cel Mare. Trecând de vârsta adolescenței, el a fost recrutat în armata țarului Petru cel Mare, pentru a participa la Războiul Ruso-Turc dintre anii 1710–1711. În timpul luptelor pentru dezrobirea Azovului, Sfântul Ioan a fost vândut ca sclav unui ofițer turc – guvernatorul regiunii Procopie (actualul Ürgüp din Turcia). Ajuns în casa ofițerului, Sfântului Ioan i s-a impus să adopte religia musulmană, iar pentru că a refuzat să facă acest lucru în urma repetatelor încercări ale gazdelor, a fost umilit și chinuit, bătut, lovit și scuipat. Cu toate acestea, a rămas neclintit în credința sa, spunându-i stăpânului său: „Dacă mă lași liber în credința mea, îți voi împlini cu sârguință poruncile; dacă mă silești să-mi schimb credința, mai degrabă îți predau capul decât credința. Creștin m-am născut și creștin voi muri”. În cele din urmă, pentru refuzul său s-a ales cu „titulatura” de kafir, ceea ce înseamnă „om necredincios” și i-a fost încredințat grajdul de vite ca locuință și ascultare. Dar aceasta nu l-a mâhnit pe Ioan. Îi mulţumea lui Dumnezeu zi de zi că l-a învrednicit să înțeleagă virtutea smereniei și să se facă următor lui Hristos, Cel care S-a născut tot într-o iesle, lângă Betleem.
Pe măsură ce timpul trecea, turcii renunțau să-și mai bată joc de Sfântul Ioan, văzându-i statornicia în credință, hărnicia și smerenia, începând chiar să fie respectat de servitorii casei și de stăpânul său. Sinaxarul ne spune că, în timp ce se ruga, grajdul se umplea de bună mireasmă. Stătea ore întregi la rugăciune, dormea puțin, pe podeaua goală și acoperit cu o pânză veche, postind multe zile cu puțină pâine și apă și rostind adesea psalmii Proorocului David, pe care îi învățase de la mama sa.
Pentru viețuirea sa sfântă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Sfântul Ioan Rusul cu darul facerii de minuni încă din timpul vieții sale. Se spune că într-o zi, Ivan, stăpânul său, a plecat într-un pelerinaj la Mecca, iar la câteva zile după plecare, soția sa a pregătit o masă la care a invitat rudele și prietenii familiei, pentru ca acesta să se întoarcă acasă cu bine. Amintindu-și de el, stăpâna a zis lui Ioan: „Cât de bucuros ar fi fost Ivan dacă ar fi fost aici împreună cu noi și ar fi gustat din acest pilaf!”. Atunci, Sfântul Ioan a cerut de la ea o farfurie plină cu pilaf, spunând că o va trimite în Mecca. Toți râdeau și spuneau fie că vrea să o mănânce el însuși, fie că o va da vreunei creștine sărace, precum obișnuia să facă adesea. Însă, n-a fost deloc așa. Mergând în grajd, Sfântul Ioan a îngenuncheat și s-a rugat cu stăruință, cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, prin orice mijloc va crede de cuviință. Și minunea s-a petrecut: întors acasă, Ivan le-a povestit cele ce i se întâmplaseră: „Într-o zi, întorcându-mă de la geamia cea mare, am găsit în camera mea pe care o lăsasem încuiată această farfuria plină cu pilaf”. Și le-a spus că mare i-a fost mirarea atunci când și-a văzut numele scris pe marginea farfuriei, așa cum este pe toată vesela casei sale.
Sfântul pe care îl cinstesc până și musulmanii
Vestea s-a răspândit repede în tot ținutul, iar musulmanii au început să-l considere pe Sfântul Ioan un „wali”, adică un om sfânt. Cu toate acestea, el nu și-a schimbat modul de viață ascetic, ziua îngrijind de animale și împlinind poruncile eparhului, iar nopțile petrecându-le în rugăciune. După puțini ani de la acest eveniment minunat, aflând de la Domnul că va trece la cele veșnice, a cerut să-i fie adus un preot care să-l împărtășească. Temându-se de turci, preotul i-a adus Sfintele Taine într-un măr pe care îl scobise și astfel Sfântul și-a dat sufletul în mâinile Domnului, pe 27 mai 1730. La înmormântarea sa au participat nu numai creștinii, ci și mulți musulmani și armeni, iar cel ce până ieri era doar un sclav care locuia în grajd cu animalele, azi fusese înmormântat ca un adevărat stăpân. Membrii familiei guvernatorului, alături de ceilalți robi, plângeau după Ioan ca după un fiu al casei.
După trei ani, în luna noiembrie a anului 1733, Sfântul Ioan i s-a arătat în vis preotului care îl împărtășise. I-a spus că trupul său a rămas, cu Harul lui Dumnezeu, intact, întreg, neputrezit, așa precum îl îngropaseră și să îl scoată cât mai degrabă din pământ, ca să se bucure cu toții de binecuvântarea lui Dumnezeu. Așa a și fost: deschizând mormântul, au găsit trupul Sfântului intact și îmbibat, parcă, într-un parfum care se simte până astăzi lângă racla sa. După războiul dintre Turcia și Grecia din anul 1922, când Asia Mică a intrat sub stăpânirea turcilor, grecii din aceste locuri au fost nevoiți să plece, luând cu ei Sfintele Moaște și alte odoare din Biserici, alături de lucrurile mai importante din gospodării.
Astfel, după mai multe peregrinări, Moaștele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraș Procopie, unde se găsesc până astăzi, continuând să facă minuni în viețile celor care i se roagă cu credință și îi cer ajutorul. Mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul se află la Mănăstirea rusă „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos, iar mici părticele din Sfintele sale Moaște au fost răspândite în toată lumea ortodoxă. În țara noastră, părticele din Moaştele Sfântului Ioan Rusu se păstrează în Biserica Maternităţii Polizu din Bucureşti, la Mănăstirea Floreşti din Cluj, la Mănăstirea Comana, la Paraclisul „Sfinţii Ioachim şi Ana” al Mănăstirii Sihăstria, la Biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, la Biserica Spitalului Judeţean Suceava şi la Mănăstirea Adămeşti, Teleorman.
Să ne rugăm și noi Sfântului Ioan Rusul cu smerenie şi dragoste, încredințați fiind de ajutorul și mijlocirea sa!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro/
