Irineu Protcenco s-a născut în ziua de 8 mai 1888, în apropiere de orașul Harkov, în Ucraina, și a trecut la cele veșnice în ziua de 23 august 1953, în a treia zi după călugărie, la Mănăstirea Sihăstria, din județul Neamț.
Primind de la Dumnezeu darul de a zugrăvi Icoane, într-un stil deosebit, dar supus canoanelor Bisericii, iconarul Irineu Protcenco a lăsat în urma sa mai multe Icoane pline de har. El este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, alături de marii părinți nemțeni – Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Ioanichie Moroi etc.
Ivan (Ioan) Protcenco, după numele său de mirean, s-a născut în ziua de 8 mai 1888, în localitatea Nova-Pavlenko, în apropiere de orașul Harkov, în Ucraina. Părinții săi, Samson și Evdochia, proveneau dintr-o familie nobilă.
Descoperind în sine darul lui Dumnezeu de a picta, tânărul Ivan s-a înscris la Școala de Arte din Kiev. Deși era foarte talentat în a picta portrete, el nu reușea să zugrăvească în chip mulțumitor chipurile Sfinților în Icoane. Văzându-i întristarea, o monahie i-a dat următorul îndemn: “Dacă vrei să pictezi Icoane, să te spovedești mai des, să postești, să te rogi mai mult și vei picta Icoane a căror frumusețe nu este din lumea aceasta.”
Acest îndemn duhovnicesc îl va urma Protcenco toată viața. El nu va mânca niciodată până după ceasul al nouălea (ora 15) și va picta numai cu rugăciune și post negru. Mai mult, în timp ce picta, el nu vorbea cu nimeni și nici alții nu vorbeau în jurul său. În scurt timp, cu Harul lui Dumnezeu, iconarul Protcenco a devenit unul dintre cei mai renumiți pictori iconari din Ucraina.
În timpul Primului Război Mondial, tânărul Protcenco a luptat în armata rusă. În luptă, el și-a pierdut un ochi. Toate Icoanele sale le-a zugrăvit, apoi, văzând cu un singur ochi al trupului, dar cu amândoi ai sufletului. Cei trei copii ai săi au murit de tifos, iar soția sa l-a părăsit. Trăgându-se dintr-o familie de nobili, Protcenco a trebuit să fugă din calea furiei bolșevice.
Ivan (Ioan) Protcenco s-a refugiat în Chișinău, în Moldova, unde, lipsit de orice sprijin, a supraviețuit pictând portrete pentru marile personalități ale vremii. S-a recăsătorit cu o ucraineancă, pe nume Pelaghia, care l-a slujit și s-a rugat pentru el până în ultimul ceas al vieții ei, precum vom vedea. Era născută în ziua de 1 octombrie 1891.
În vara anului 1940, când rușii au invadat Basarabia, iconarul a trebuit să plece și din Moldova, drept pentru care s-a refugiat peste Prut, în România. Cu ajutorul unui monah din Schitul Darvari, iconarul Protcenco a găsit adăpost în București și, apoi, într-o casă dărăpănată din localitatea Afumați, județul Ilfov.
Una dintre Icoanele zugrăvite de iconarul Protcenco a ajuns în Mănăstirea Sihăstria, din județul Neamț. Când a văzut-o Părintele Cleopa, el a hotărât îndată să-l caute pe autorul ei. În miez de noapte, într-o casă dărăpănată din localitatea Afumați, Părintele Cleopa Ilie l-a întâlnit pentru prima dată pe iconarul Ivan (Ioan) Protcenco. Încântat de întâlnirea mult așteptată, Părintele Cleopa i-a procurat lui Protcenco actele necesare și avizele pentru a putea picta Biserici.
Nu după multă vreme, împreună cu soția lui, Pelaghia, pictorul a venit în Mănăstirea Sihăstria, unde a rămas până în ultimul ceas al vieții sale, vreme de șase ani (1947-1953). Ei au primit două chilii separate, fiecare petrecând viața duhovnicească până în ultima zi a vieții lor. Cei doi au adus cu ei Icoanele catapetesmei, care erau deja pictate, precum și Icoana Maicii Domnului – Axioniţa, care se păstrează și astăzi în Paraclisul Sfinții Ioachim și Ana.
La rugămintea Părintelui Cleopa, pictorul a zugrăvit o Icoană a Maicii Domnului. După multă rugăciune, urmând o rânduială deosebită, el a pictat “Tânguirea Maicii Domnului”. Precum au mărturisit părinții mănăstirii, Maica Domnului i s-a arătat lui Protcenco și s-a arătat mulțumită de modelul Icoanei sale. Mulțumit de Icoană, Părintele Cleopa i-a încredințat lui Protcenco sarcina de a zugrăvi Biserica.
Cel care i-a cumpărat vopsele și l-a ajutat să-și pregătească culorile a fost arhimandritul Ioanichie Balan, care, pe atunci, era frate de mănăstire. În timp ce Protcenco picta, soția lui, anume Pelaghia, se ruga neîncetat. Cât timp ea citea Psaltirea, el stătea pe schelă și picta. El vorbea foarte puțin, doar câteva cuvinte pe zi, și nu mânca nimic până la ceasul al nouălea (ora 15). A pictat numai în vreme de rugăciune și post. Când intra cineva în Biserică, pe sub schele, el nu mai putea picta și aștepta ca acela să iasă afară. Toți părinții mănăstirii erau încredințați că Protcenco avea rugăciunea inimii. El petrecea mult timp în cimitirul mănăstirii, pe o bancă anume, iar când se apropia cineva, el se ridica și pleca.
Protcenco s-a îmbolnăvit la plămâni și la inimă. În vara anului 1953, el a cerut Starețului să fie tuns în monahism. A primit numele Irineu. Smeritul monah Irineu Protcenco a trecut la cele veșnice în ziua de 23 august 1953, în cea de-a treia zi de călugărie. El a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, în spatele mormântului Cuviosului Ioanichie Moroi.
Soția lui a trăit ca soră de mănăstire și după adormirea lui Protcenco. Și-a dorit și ea să fie tunsă în monahism. A primit haina monahală în primăvara anului 1980, păstrând numele Pelaghia. După moartea monahului Irineu Protcenco, monahia Pelaghia mergea adesea înaintea Icoanei Maicii Domnului zugrăvite de acesta și se ruga pentru el cu lacrimi.
Fericita Pelaghia a trecut la cele veșnice în cea de-a treia zi de călugărie, ca și soțul ei. A fost spovedită și împărtășită de Părintele Cleopa. În acea zi, în timpul Sfintei Liturghii, la Vohodul mare, Părintele Cleopa a strigat: “Pomeniți-o și pe maica Pelaghia, că s-a dus la Rai.” A trecut la cele veșnice în ziua de prăznuire a Sfintei Treimi. La vreme, a fost înmormântată în cimitirul mănăstirii.
Protcenco nu a avut niciun ucenic. A luat cu el în veșnicie taina culorilor sale, pe care le făcea din petale de flori, rugina și alte elemente naturale. De la iconarul isihast Irineu Protcenco ne-au rămas mai bine de cincizeci de Icoane zugrăvite pe lemn sau pânză. Cele mai renumite sunt “Tânguirea Maicii Domnului”, “Iată Omul!” și Icoana Maicii Domnului – Axioniţa.
Dintre Bisericile pictate de Irineu Protcenco, le amintim pe următoarele: Paraclisul Sfinții Ioachim și Ana, din Mănăstirea Sihăstria; Biserica mare, din Mănăstirea Soroceni, ca lucrare de licență; Biserica Ciuflea, din Chișinău; Catedrala din Chilia Nouă; Paraclisul Seminarului Teologic din Ismail și un paraclis în Mănăstirea Chitcani.
Teodor Danalache
Sursa: http://www.crestinortodox.ro.
