Răsfoind paginile calendarului ortodox vedem că, pe 14 aprilie, înainte cu aproape 10 zile de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, purtătorul de biruință, unul dintre cei mai iubiţi Sfinţi ai creștinismului, Biserica noastră a rânduit să-i pomenim pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, Sfânta Muceniță Tomaida și, nu în ultimul rând, pe Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei. Deschizând Sinaxarul și ajungând la ziua aceasta de la mijlocul lui aprilie, vedem că tot pe 14 se face și pomenirea Sfântului Ardalion, un Sfânt mai puțin cunoscut, dar cu o istorisire pe care cu siguranță mulți dintre dumneavoastră o veți reține. Aflați-o în rândurile de mai jos și spuneți-o, apoi, tuturor celor apropiați!
Mimii și spectacolele
„Nimic nu-l face pe om să dispreţuiască mai mult legile lui Dumnezeu decât priveliştile necuviincioase. De aceea, în repetate rânduri i-am rugat pe cei care participă la Sfintele Liturghii, care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai înfricoşătoarei Taine, care este Împărtăşania, să nu meargă pe la tot felul de spectacole, ca să nu le amestece pe cele sfinte cu cele ale celui rău”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, care a lăsat posterităţii o operă uriaşă, inegalabilă atât ca dimensiuni, cât şi prin conţinut. Ce legătură are acest citat, plasat la începutul istorisirii de astăzi? Ei bine, l-am ales pentru că despre teatru și spectacol este vorba, sau mai bine zis despre convertirea unui actor deosebit de priceput, la dreapta credință.
Sfântul Ardalion a trăit pe vremea împăratului Maximian și a fost un actor-mim. Ce înseamnă această „calificare”? Mimul este un artist care practică mima, adică forma de divertisment care implică imitarea personajelor, a situațiilor sau a acțiunilor folosind doar gesturi, expresii faciale și mișcări corporale, fără a folosi cuvinte sau sunete. Mimii sunt adesea cunoscuți pentru abilitățile lor de comunicare nonverbală, expresivitate și capacitatea de a captiva publicul fără a rosti niciun cuvânt.
Arta mimei are rădăcini vechi și își are originile încă din Antichitatea greacă și romană, când actorii foloseau mimă pentru a ilustra și a comunica povestiri sau idei. Este dificil să fixăm un moment exact al apariției mimei ca formă de divertisment distinctă, deoarece este o practică care a evoluat în timp și a fost prezentă în diverse culturi și contexte. În forme mai moderne, mima ca formă de divertisment a devenit mai vizibilă în secolul al XIX-lea, când au apărut spectacolele de pantomimă și comedii mute în teatrele din Europa și America de Nord.
Astăzi, mimii pot fi văzuți într-o varietate de medii artistice, inclusiv în teatru, filme, televiziune, circ și spectacole de stradă. Ei pot interpreta o gamă largă de personaje și situații, folosindu-se de corpul lor ca instrument principal de expresie artistică.
Pentru cei care nu știu, canonul 51, formulat în cadrul Sinodului de la Trulan, prevedea o pedeapsă deosebit de gravă pentru cei care practicau această meserie: „Acest sfânt şi ecumenic sinod îi opreşte cu totul pe cei ce se numesc măscărici (mimi), şi priveliştile (spectacolele) acestora, apoi de asemenea şi priveliştile (reprezentaţiile) de vânătoare, precum şi a se împlini (executa) jocurile de scenă (din cort). Iar dacă cineva nesocoteşte (dispreţuieşte) canonul de faţă şi se dă pe sine la ceva din acestea ce sunt oprite, de ar fi cleric să se caterisească, iar de ar fi laic să se afurisească”.
Convertirea Sfântului Ardalion
Revenind la subiectul nostru, Sfântul Ardalion a trăit – așa cum am menționat – într-o vreme a persecuțiilor. Persecuțiile împotriva creștinilor în vremea lui Maximian au fost parte a unei mai mari campanii de persecuție religioasă împotriva creștinilor care a avut loc în Imperiul Roman între secolele al II-lea și al IV-lea d.Hr. Aceste persecuții au variat în intensitate și în modul în care au fost aplicate de-a lungul timpului și de-a lungul diferitelor regiuni ale imperiului.
În timpul domniei lui Maximian, persecuțiile au fost în special violente și severe. Creștinii au fost persecutați prin diverse mijloace, inclusiv prin arestări, tortură, exil și execuție. În timpul acestor persecuții, creștinii erau adesea obligați să renunțe la credința lor și să aducă sacrificii zeilor romani sau împăratului, sub amenințarea pedepselor grave sau chiar a morții.
În acest context social și istoric își „câștiga pâinea” Sfântul Ardalion. Sinaxarul ne spune că, urmărind cu orice chip să-și distreze auditoriul și să aibă cât mai mulți spectatori, el mima chinurile Mucenicilor care nu voiau să se lepede de credința lor în Hristos, reușind prin mascările sale și prin gesturile pe care le făcea să provoace hohotele de râs ale publicului la adresa Mucenicilor creștini. Într-una dintre zile, la ora stabilită, a început spectacolul. Nimeni nu știa că finalul nu va mai fi însoțit de hohote de râs, ci de o profunde mirare și de nedumerire. După obișnuitul început, Sfântul Ardalion a început actul „artistic”: s-a spânzurat singur cu o funie și a început a se zgâria, ca si cum nu voia să aducă jertfă zeilor. Poporul, văzând acestea, aplauda zgomotos și lăuda „prefacerea lui cea iscusită și vitează”. La un moment dat, s-a făcut liniște și Sfântul Ardalion a strigat cu glas mare către publicul spectator să tacă, mărturisind că și el este creștin și că din acel moment nu va mai juca pe scenă, ci se va pocăi pentru toate păcatele sale. Guvernatorul, auzind de această întâmplare și chemându-l la dânsul, l-a întrebat dacă e adevărat ce se vorbește despre el, oferindu-i un timp de gândire. Însă, pentru că Sfântul Ardalion n-a dorit nici timp de meditație asupra deciziei sale și nici să revină asupra ei în vreun fel, a fost aruncat într-un cuptor încins și astfel, dânsu-și sufletul în mâinile Domnului, a primit cununa muceniciei.
Sfântul Nicolae Cabasila, teolog și mistic bizantin trăitor în vremea Sfântului Grigorie Palamas, dă în volumul său intitulat „Despre viața în Hristos”, una dintre cele mai influente lucrări ale teologiei ortodoxe, mai multe detalii despre episodul acesta al convertirii Sfântului Ardalion, amindind faptul că era meşter în a stârni râsul şi în a face toate plăcerile celor dornici de glume şi desfătări: „El n-a primit Botezul numai prin aceea că a închipuit prin scufundarea sa Icoana morţii lui Hristos, ci prin aceea că a suferit-o în trupul său. El şi-a pus în gând să imite buna mărturisire a Mucenicilor şi, de aceea, comediant cum era, a cerut prietenilor săi să-l spânzure gol pe lemn. Când a ajuns însă să spună vorbele spuse de Hristos pe cruce şi s-arate oamenilor cum a simţit Acela durerea rănilor, dintr-odată fiinţa lui s-a schimbat, sufletul a început să simtă ce-i spuneau buzele, iar cu cugetul a ajuns să creadă tot ce săvârşea cu mădularele, ajungând să fie într-adevăr ceea ce voia s-arate: creştin. Şi aşa s-a întâmplat că, pe urma rănilor primite prin meşteşugul teatrului şi a graiului născocit atunci, şi anume pentru că a zis în batjocură că îi este drag de Hristos, a ajuns într-adevăr să-L iubească cu o dragoste care a trecut de la gură ca un foc şi i-a aprins inima”.
În loc de concluzie, spunem doar atât: istorisirea Sfântului Ardalion este, într-un fel, o actualizare a convertirii Sfântului Apostol Pavel. Cunoscut inițial sub numele de Saul, el era un fariseu fervent care persecuta creștinii. Însă, pe drumul său spre Damasc, a avut o întâlnire dramatică cu Hristos, care l-a convertit și i-a schimbat complet viața. După această întâlnire, Pavel a devenit unul dintre cei mai mari apostoli și propovăduitori ai creștinismului, călătorind pe scară largă și răspândind Evanghelia. În această transformare a lui Pavel, ca și în cazul Sfântului Ardalion, se vede clar intervenția și lucrarea lui Dumnezeu. Convertirea a fost un proces în care Hristos a lucrat în inima lor, schimbându-le convingerile, direcționându-le „energia” și folosindu-i ca instrumente pentru propovăduirea dreptei credințe.
Povestea Sfântului Ardalion ne arată că Hristos poate lucra în viața oricui, chiar și în cea a celor care inițial Îl resping sau se opun Lui. Prin Harul Său, El poate transforma chiar și cei mai mari contestatari în propovăduitori dedicați ai credinței și ai Sfintei Sale Învățături.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
