– Gheronda, iubirea dumnezeiască este dragostea pentru Dumnezeu?
– Dumnezeiasca iubire este ceva mai presus de[1]cât dragostea pentru Dumnezeu: este nebunie. Legătura dintre dragoste, iubire şi nebunie este întocmai cu cea dintre invidie, ură şi ucidere. Dragostea scumpă pentru Dumnezeu dimpreună cu jertfele ei fierbe uşor inima, iar iubirea dumnezeiască izbucneşte în afară, ca aburul ce nu poate fi stăpânit, şi se uneşte cu Dumnezeu.
Iubirea dumnezeiască înmoaie oasele tari şi le face atât de moi, încât omul nu se mai poate ţine pe picioare, ci cade. Devine ca lumânarea, care, stând într-un loc cald şi neputând rămâne dreaptă, se îndoaie când într-o parte, când într-alta. O îndrepţi, dar iarăşi se îndoaie, iarăşi cade, fiindcă încăperea este caldă, foarte caldă… Când se află cineva în această stare şi trebuie să meargă undeva sau să lucreze ceva, nu reuşeşte; se luptă, încearcă să iasă din această stare…
– Gheronda, dacă pe cineva cuprins de iubirea dumnezeiască, îl doare ceva, simte durerea?
– În această stare, durerea, dacă este foarte puternică, se micşorează şi devine suportabilă, iar dacă este mică, dispare cu totul. Vezi, cei îndrăgostiţi sunt ca şi răpiţi, nici somnul nu-i prinde. Îmi spunea un monah: „Gheronda, fratele meu s-a îndrăgostit de o ţigancă şi nici să doarmă nu mai poate. Spune continuu: «Paraschiva mea, Paraschiva mea!». Să-i fi făcut vrăji? Nu ştiu. Eu sunt de atâţia ani călugăr şi nu o iubesc pe Maica Domnului nici măcar cât o iubeşte fratele meu pe ţiganca asta! Să nu-mi tresalte inima deloc!”.
Din nefericire, sunt oameni duhovniceşti care se smintesc atunci când aud cuvântul „iubire dumnezeiască”. Nu au înţeles ce înseamnă iubirea dumnezeiască şi de aceea vor să scoată acest cuvânt din Mineie şi din Octoih, spunând că sminteşte. Unde am ajuns! Dimpotrivă, cei din lume, care au trăit iubirea [eros] lumească, dacă le vorbeşti despre iubirea dumnezeiască, îndată vor spune: „Aceasta trebuie să fie ceva superior”. Dacă aţi şti pe câţi tineri, care au cunoscut dragostea lumească, îi întorc la Dumnezeu când le vorbesc de iubirea dumnezeiască! „Voi aţi căzut vreodată din pricina dragostei pe care o simţeaţi? îi întreb. Aţi simţit vreodată că nu vă puteţi mişca, că nu puteţi face nimic?”. Atunci ei îşi dau seama îndată că este vorba de ceva mai înalt şi astfel ne înţelegem. „Dacă noi, spun ei, simţim ceva din această dragoste lumească, închipuie-ţi cum este cea cerească!”.
—
Expresia θεῖος ἔρως (thíos eros) – eros divin a fost tradusă, în acest subcapitol, prin iubire dumnezeiască, iar termenul ἀγάπη (agapi) prin dragoste. Erosul divin este iubirea înflăcărată, extatică, a persoanei umane care îşi iese din sine şi se uneşte tainic cu Dumnezeu. [n.tr.]
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
