Preot Ioan Istrati
Nu mai citiți doar minunile, ci și textul teologic. Am zeci de mii de citiri la minuni și – vai – sute la eseuri teologice. Minunea Duhului nu există fără teologie.
Am citit cu bucurie declarația papei Leon despre mărturia Bisericii nedespărțite un mileniu, având Crezul niceo-constantinopolitan fără adaosul eretic Filioque – “și de la Fiul”, pricină de dezbinare și apoi de schismă între Biserica Romei care l-a impus și restul creștinătății răsăritene: Patriarhiile de Constantinopol, Ierusalim, Alexandria și Antiohia.
E o schimbare enormă de paradigmă teologică în Apus. Teologii catolici au justificat în mii de feluri acest adaos ne-scripturistic (Hristos Însuși spune Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede). Unii că “și de la Fiul” e un simbol al unității Tată-Fiu, alții că ar da demnitate Fiului, alții că arianismul trebuia cumva combătut). O mie de ani de argumente falacioase și cu urmări foarte grave în cugetul Bisericii.
Să mă explic.
Teologia Bisericii nedespărțite spunea foarte clar timp de o mie de ani că Dumnezeu Tatăl este Izvorul Dumnezeirii Fiului și Duhului Sfânt, cele două mâini ale Tatălui (spunea Sfântul Irineu de Lugdunum). Pigaia theotis – izvorul Dumnezeirii.
Tatăl este principiul care naște pe Fiul și izvorăște pe Duhul Sfânt.
În momentul în care apusenii au spus că Duhul purcede și de la Tatăl și de la Fiul, au instaurat un principiu dualist Tatăl și Fiul, în Sfânta Treime. Duhul a ajuns să fie neglijat, privit ca o anexă, ca Cineva inferior în Treime. Unii teologi – Thomas d’Aquino – spunea chiar că Duhul e legătura de iubire dintre Tatăl și Fiul, ceea ce era o erezie. Duhul Sfânt e o Persoană veșnică în Treime, unit cu Tatăl și cu Fiul, Sfințitorul, Desăvârșitorul, Cel ce – “ca o cloșcă, încălzea și dădea viață apelor – Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Hexaimeron” primordiale la Creație, Suflarea de viață a Tatălui în creația omului, Cel ce sfințește umanitatea, Sfintele Taine, viața, istoria.
E “Cel ce se roagă în noi cu suspine negrăite” spune dumnezeiescul Pavel. Cel ce șoptește în noi Avva, Părinte, Tăticule, către Dumnezeu. Cel ce zidește Preoția, Cel ce transformă Darurile în Trupul şi Sângele lui Hristos Dumnezeu.
Noi, amărâții de ortodocși începem orice rugăciune și slujbă cu “Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Cel ce pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi”.
Duhul Sfânt e Duhul epiclezei, Focul ceresc care arde materia și o umple de har, Minunea de viață din orice pui de pe pământ, Duhul frumuseții, al cântării, Domnul Îngerilor, Iubirea Liturghiei veșnice a Arhiereului Hristos, aerul pe care îl respiră Sfinții, atmosfera Împărăției, Gândul de foc al proorocilor, durerea de inimă a iubirii, Dorul creator de lumi, sfințenia toată din univers, Bucuria Învierii.
Dacă Îl scoți afară din viața ta, totul devine deșert, Hristos pleacă plângând, și în locul Lui de Cap al Bisericii care a murit pentru ea, adori o făptură de lut păcătoasă acoperită cu aur. Biserica fără Duhul e un Imperiu solemn, măreț, rece, dogmatic, fără fiorul iubirii infinite. Catolicismul a minimalizat rolul Duhului și împreuna lucrare a Lui cu Hristos. Și nu L-a mai chemat în epicleză – invocare. Mesa romană, Liturghia lor, nu are invocarea Duhului, ei cred că rostirea quasi-magică a cuvintelor de instituire – Luați, mâncați, transformă direct, Darurile, fără rugăciune, fără epicleză, în care Biserica întreagă, răstignită pe Cruce, se roagă Tatălui să trimită pe Duhul Sfânt să sfințească Darurile în Trupul și Sângele lui Dumnezeu Fiul întrupat.
Și știți ce face Duhul Sfânt, minunea infinită, dacă nu-L chemi?
Nu mai vine.
Biserica apuseană s-a pustiit de neființă, a devenit un colos misionar piramidal, fără adierea de lumină a Duhului, fără ciripitul dumnezeiesc al Porumbelului ceresc. De aici s-a născut primatul papal, o doctrină care detronează pe Hristos, plin de sânge si de răni, Capul Bisericii care moare o veșnicie pentru ea, și pune un om vremelnic Cap al Bisericii.
Sfântul Ioan Gură de Aur, proorocul de foc al Tainelor lui Dumnezeu, căci este proorocie perpetuă în Biserică, spunea un cuvânt care zdrobește peste veacuri, în viitor, tot edificiul deist de primațiune papală:
“Hristos Capul e unit cu Biserica Sa, Trupul Lui, pentru veșnicie. Precum, dacă tai capul de trup, moare și trupul, moare și capul împreună cu El, Biserica moare fără Hristos și Hristos moare fără Biserică. Un milimetru de distanță între Hristos Cap și Biserica Trupul și ne-am prăbușit în moartea cea veșnică”.
Sperăm prin Duhul Sfânt, Izvorul teologiei mistice, ca frații noștri catolici să renunțe la primatul papal, al doilea hotar de despărțire dintre noi.
