Cuviosul Stareț știa că are cancer și că această boală avea să-l ducă la viața cea adevărată, cea veșnică. El însuși îl ceruse de la Dumnezeu. Așa cum arde inima unei mame, care îl vede pe copilul ei arzând de febră și ar vrea, dacă ar fi cu putință, să ia ea febra, ca să se facă bine copilul ei, tot astfel și Cuviosul, purtându-se cu o asemenea dragoste față de mulți bolnavi de cancer, cerea de la Dumnezeu să-i dea lui cancerul lor, ca să-i ușureze pe ei și familiile lor.
Și, cu toate că boala îl chinuia și îl îngreuia în slujirea sa zilnică, o răbda cu bucurie, fiindcă simțea că, datorită ei, putea cu mai multă îndrăznire să-și ridice mâinile și să se roage lui Dumnezeu. Spunea: „Când cineva se roagă din inimă să ia Dumnezeu boala de la altul, îl ascultă Dumnezeu. Însă, dacă merge mai departe și spune: «Dă-mi mie boala», atunci Dumnezeu este foarte înduioșat și îi dă și ceea ce cere, dar
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul- Editura Evanghelismos.
