Cel ce îl judecă pe celălalt nu-L iubește pe Hristos. Egoismul poartă vina; de acolo începe judecarea. O să vă dau un exemplu:
Să presupunem că un om e singur la pustie. Nu se află nimeni altcineva acolo. Dintr-odată aude pe cineva în depărtare care plânge și strigă. Se apropie și vede o priveliște înfiorătoare: un tigru a prins un om și îl sfâșie înversunat. Deznădăjduit, strigă după ajutor. În câteva clipe îl va sfâșia. Ce să facă spre a-l ajuta? Să alerge la el? Dar cum? Asta e cu neputință. Să strige? Pe cine? Nu există nimeni altcineva. Să ia oare o piatră și s-o arunce în om, ca să-i grăbească sfârșitul? „Firește că nu!”, vom spune. Și totuși asta se poate întâmpla când nu pricepem că celălalt care se comportă urât se află sub stăpânirea diavolului, a tigrului. Ne scapă faptul că, atunci când noi ne purtăm cu el fără iubire, este ca și cum aruncăm cu pietre în rănile lui, așa că îi facem mult rău, și „tigrul” se năpustește, mutându-se în noi, care ajungem să facem ca el și poate mai rău. Atunci, care e iubirea față de aproapele și, cu atât mai mult, față de Dumnezeu?
Să resimțim răutatea celuilalt ca pe o boală, care îl chinuie, de pe urma căreia suferă și de care nu se poate descotorosi. De aceea să avem compătimire față de frații noștri și să ne purtăm cu ei cu noblețe, zicând în sinea noastră cu simplitate: „Doamne Iisuse Hristoase…”, pentru ca prin Harul dumnezeiesc să ni se întărească sufletul și să nu judecăm pe nimeni. Să-i vedem pe toți ca pe niște Sfinți.
Cu toții purtăm înăuntrul nostru pe „omul cel vechi”. Aproapele, oricare ar fi el, este „carne din carnea noastră”, prietenul nostru, și „Nimănui cu nimic nu suntem datori, decât cu iubirea unuia față de altul”, după cuvântul Apostolului Pavel. Nu putem să-i învinovățim niciodată pe ceilalți, fiindcă „nimeni nu și-a urât trupul său”.
Când cineva are o patimă, să încercăm a răspândi câteva raze de iubire și milostivire spre a se tămădui și slobozi. Numai prin Harul lui Dumnezeu se întâmplă acestea. Să vă gândiți că acela suferă mai mult decât voi înșivă. În chinovie, când cineva greșește, să nu-i spunem că greșește. Să stăm cu luare-aminte, respect și rugăciune. Noi înșine să încercăm a nu face răul. A îndura împotrivirea din partea fratelui se socotește drept mucenicie. S-o îndurăm cu bucurie.
Creștinul este nobil. Să preferăm a fi nedreptățiți. Dacă se va sălășlui înăuntrul nostru binele, iubirea, uităm răul suferit. În asta constă secretul. Când răul vine de departe, nu vă puteți feri de el. Marea artă constă în a-l disprețui. Prin Harul lui Dumnezeu, deși îl vedeți, nu vă va influența pentru că veți fi plini de Har.
În Duhul lui Dumnezeu toate sunt altcumva. Acolo fiecare dă seama celorlalți de toate. De toate! Ce-am spus? Hristos „trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți”. Eu pe tine te scot vinovat, chiar dacă tu îmi zici că de vină este acela sau aceea. În cele din urmă, ești vinovat de ceva și pricepi când ți-o spun. Acest discernământ să dobândiți în viața voastră.
Să vă adânciți în toate, fără a le privi cu ușurătate. Dacă nu ne îndreptăm spre Hristos, dacă nu îndurăm, când suferim pe nedrept, o să ne chinuim neîncetat. Secretul este să înfrunți fiecare situație în chip duhovnicesc.
Extras din Cuviosul Porfirie Kapsokalivitul – Sfaturi pentru viața de familie, Editura Sophia/ Metafraze.
