În inima tradițiilor culinare românești din preajma Nașterii Domnului, un loc aparte îl ocupă julfa. Este mai mult decât un preparat, este o punte între generații, un simbol al smereniei și al comuniunii cu Hristos. Înrădăcinată adânc în cultura rurală, julfa poartă în ea mirosul și gustul sărbătorilor de iarnă și al zilelor de post. De-a lungul veacurilor, gospodinele din Moldova, Dobrogea și din alte regiuni ale țării au transmis din generație în generație nu doar tehnica preparării julfei, ci și sensul profund al acesteia. Dincolo de ingrediente, tradiția preparării julfei vorbește despre legătura dintre om și Dumnezeu, despre dăruire și recunoștință, dar și despre bucuria împărtășită cu cei dragi în jurul mesei.
În acest an, cu prilejul slăvitului praznic al Nașterii Domnului, vă invităm să descoperiți povestea impresionantă din spatele acestui preparat aparte și să pătrundeți în taina unei tradiții care încă dăinuie, păstrând vie memoria înaintașilor.
Legenda julfei
Se spune că demult, într-un sat ascuns între dealurile Moldovei, trăia o văduvă sărmană, cu mulți copii, care abia găsea de-ale gurii pentru a le alina foamea. Era aproape în ajunul praznicului Nașterii Domnului, când gospodăriile aproape că se goleau de provizii, iar frigul iernii era tot mai aspru. Într-o seară, istovită de grijile zilei, femeia s-a așezat lângă focul aproape stins, rugându-se cu lacrimi fierbinți la Maica Domnului să îi arate o cale prin care să-și hrănească copiii. În acea noapte, Maica Domnului i-a apărut în vis, îmbrăcată în lumină blândă, și i-a spus cu o voce caldă: „Nu-ți pierde nădejdea, fiică bună. În curtea ta crește o plantă pe care Dumnezeu a lăsat-o pentru a-i hrăni pe cei săraci. Culege semințele cânepii, prăjește-le, pisează-le și amestecă-le cu apă și puțină dulceață, iar cu aceasta îți vei hrăni copiii.” Dimineața, văduva s-a trezit cu inima plină de bucurie. A ieșit în curte și, așa cum îi spusese Maica Domnului, a cules cânepa ce crescuse neîngrijită pe marginea gardului. A prăjit semințele până ce aroma lor s-a răspândit în toată casa, le-a pisat cu grijă, apoi le-a amestecat cu apă curată și o lingură de miere, ultima dulceață pe care o mai avea în cămară.
Când a pus mâncarea pe masă, copiii au luat cu poftă, iar foamea li s-a domolit. Nu era doar o simplă mâncare, ci o mare binecuvântare, un dar venit din mila Maicii Domnului. Vestea s-a răspândit repede în tot satul, iar sătenii au început să numească acest preparat „julfă” și să o pregătească nu doar ca hrană în zilele de post, ci mai ales ca un semn de mulțumire și de bucurie pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Julfă sau „Pelincile Domnului”?
De ce se mai numește julfa și „Pelincile Domnului”? Bună întrebare. Am căutat răspunsul într-un dicționar de termeni populari și am găsit răspunsul. Se pare că, din punct de vedere etimologic, termenul „julfă” provine din limba slavonă, în care cuvântul „julŭ” însemna „pânză”, „stofă” sau „pelincă” (învelitoare). În contextul Nașterii Domnului, acest sens a fost asociat cu pelincile (scutecele) în care a fost înfășat Pruncul Iisus la Naștere, datorită asemănării vizuale dintre foile subțiri de aluat ale desertului și țesăturile delicate ale pelincilor. De asemenea, în unele surse, se face o legătură între julfa și termenii din alte limbi slave, cum ar fi „žulje” sau „žuljeńje”, care sugerează sensuri legate de învelire sau suprapunere, un posibil simbolism al stratificării foilor în desert. Astfel, julfa păstrează atât o semnificație culinară, cât și una simbolică profundă, legată de tradiția Nașterii Domnului și de obiceiurile creștine transmise din generație în generație.
Rețetă autentică de julfă moldovenească
Vă lăsăm, în continuare, rețeta autentică de julfă, așa cum se prepară ea până astăzi în satele din Moldova. Ingredientele simple, precum aluatul din făină de grâu, mierea sau siropul, și umplutura de semințe de cânepă sau nucă, reflectă viața modestă, dar plină de duh, a oamenilor de mai demult. Prepararea julfei este, și astăzi, pentru multe familii, o ocazie de a-și uni eforturile și de a transforma bucătăria într-un spațiu al comuniunii și al rugăciunii deopotrivă.
Ingrediente
Pentru foi:
- 500 g făină
- 250 ml apă călduță
- un praf de sare
Pentru umplutură:
- 300 g semințe de cânepă
- 100 g miere (sau după gust)
- 150 ml apă
Mod de preparare
Pregătirea foilor:
- Într-un bol mare, amestecă făina cu un praf de sare și adaugă treptat apa călduță, frământând până obții un aluat elastic și omogen.
- Împarte aluatul în bile mici și întinde-le cu sucitorul în foi subțiri, aproape translucide.
- Coace foile pe o plită încinsă sau într-o tigaie antiaderentă, fără ulei, până capătă pete aurii. Lasă-le să se răcească.
Pregătirea umpluturii:
- Spală bine semințele de cânepă și usucă-le.
- Prăjește ușor semințele într-o tigaie fără ulei, până încep să pocnească.
- Macină semințele într-o râșniță de cafea sau folosind un blender până obții o pastă fină.
- Amestecă pasta de cânepă cu mierea și apa, omogenizând bine.
Asamblarea julfei:
- Unge fiecare foaie de aluat cu un strat subțire de umplutură, apoi suprapune foile una peste alta.
- La final, presează ușor straturile și lasă desertul să se odihnească câteva ore înainte de servire, pentru a permite aromelor să se îmbine.
Julfa poate fi tăiată în pătrate sau fâșii, iar la servire se poate stropi cu puțină miere pentru un plus de dulceață.
Așadar, julfa nu este doar o rețetă veche, ci o moștenire vie a credinței strămoșilor noștri. Ea păstrează amintirea unor vremuri grele, dar și dovada că, prin rugăciune și nădejde, omul găsește întotdeauna o cale, cu ajutorul lui Dumnezeu. Fie ca această tradiție să ne inspire să prețuim mai mult darurile pe care le primim, să împărtășim bucuria cu cei dragi și să păstrăm vie legătura cu Hristos nu doar în pragul Nașterii Sale, ci în fiecare ceas al vieții noastre. În fiecare foaie de turtă și în fiecare fir de julfă se ascunde, parcă, o poveste despre iubire și binecuvântare, o poveste pe care suntem chemați să o transmitem mai departe. Hristos Se naște, slăviți-L!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
