Să spunem și două cuvinte despre bucătărie. Sfântul Teodor Studitul este cel mai mare chinoviarh și cel mai mare chivernisitor, de aceea să-l citim. Multe din cele pe care le-am învăţat, de la aces Sfânt le-am învăţat. Ceapa s-o fierbeţi bine. Cratiţele să le spălaţi foarte bine. Mâncărurile, de asemenea, să fie fierte bine. De aceea, după trapeză, stau bucătarii și ajutoarele lor la ieșire din trapeză, iar toţi monahii și fraţii le spun: „Dumnezeu să vă ierte”. În vremea trapezei, fiecare din cei care mănâncă, să adreseze prima laudă lui Dumnezeu, spunând: „Slavă Ţie, Dumnezeule, că mâncarea a fost foarte bună”. Când mâncarea este făcută cu grijă și bine pregătită, ne place. Desigur, monahul nu trebuie să vorbească, oricum ar fi mâncarea, însă bucătarii trebuie să se îngrijească de ea.
Stareţul nostru ne spunea că atunci când era în obște și făcea mâncare, nu pleca de lângă cratiţă, ci se îngrijea să pună mâncare într-o oală potrivită, se îngrijea de foc să nu o ardă. Și numai după ce o termina, aranja bucătăria, spăla vasele și le punea la locul lor. Noi acum avem și ajutoare. Bucătăreasa este pusă ca să facă mâncarea bună și binecuvântată. De aceea este bine ca întotdeauna să întrebaţi; până la bătrâneţe să tot învăţaţi. Să învăţaţi bine acest lucru: să întrebaţi. Să întrebaţi și pe altul cum se face o mâncare, ca să fie bună și să nu greșiţi. Eu știam cum se face pilaful, însă am mers de am întrebat până și pe un turc cum fac ei pilaful. Am aflat cum îl fac, am făcut și eu și am văzut că a ieșit mai bun. Până ce am îmbătrânit am avut această neliniște. Dacă aveam de pregătit fasole păstăi sau orice altceva, mergeam și întrebam. De aceea, atunci când cineva întreabă, niciodată nu pierde. Și pe drum de ești, aţi văzut că de multe ori spunem: „Voi merge pe aici, voi merge pe acolo și tot voi ajunge la destinaţie”. De ce să faci atâta osteneală? De ce să nu întrebi pe cineva unde este locul acela? Voi întreba mereu. De ce să merg și să înconjur în zadar și să mă chinuiesc?
Când predaţi ascultarea următorului „grup”, să le arătaţi ce zarzavaturi v-au prisosit. Și toate să fie curăţate și aranjate atunci când le veţi preda. Le veţi arăta și mâncarea care a rămas. Următorul „grup” va împărţi a doua zi la fiecare câte o lingură din acea mâncare. Cine nu va vrea să mănânce, se va lipsi de binecuvântare. Dacă va veni foametea, o vom căuta cu degetele și nu o vom găsi. Vom spune: „De-aș avea o îmbucătură să pun în gură”. Așadar, câte o lingură de fiecare, ca să nu aruncăm mâncarea, căci altfel ne va lipsi Dumnezeu de ea. Îmi aduc aminte că Stareţul Iosif a primit odată niște sardele care erau cam trecute. Erau sardele la cutie și erau expirate. Atunci Părintele Arsenie a spus: „Gheronda, acestea nu se pot mânca. Cum o să le mâncăm?”. Iar Stareţul i-a răspuns: „Arsenie, ia aminte, căci Dumnezeu ni le va lua și pe acestea”. Dacă nu ne place ceva, s-o mâncăm cu sila. La monah nu există „nu-mi place”. Este păcat dacă dispreţuim ceva.
Bucătăresele și ajutoarele să luaţi aminte să vă îngrijiţi de frigidere din prima zi a săptămânii când începeţi ascultarea. Veţi merge la frigidere și le veţi controla pe toate, ca să vedeţi ce este și ce lipsește. Să nu lăsăm multă vreme mâncăruri în ele, ca să se strice și apoi să le aruncăm, deoarece cheltuim bani pe ele. Toţi ne ostenim stând în picioare la ascultările noastre, unul la bucătărie, altul la pictură, altul la broderie, altul la croitorie, altul la primirea închinătorilor, pentru a dobândi cele ale traiului. Așadar, pentru care pricină să nu luăm aminte? Vom da socoteală lui Dumnezeu. Mirenii îmi spun: „Maică Stareţă, această bunăstare este un lucru foarte rău. Frigiderele pline, la fel și coșurile de gunoi sunt pline de alimente, de haine…”. Va veni vremea când vom spune: „Pâinișoara mea, pâinișoara meu, unde ești?”. O vom căuta și nu o vom găsi. Dar pâine uscată să mănânc? Da, uscată. O vom înmuia puţin și o vom mânca. Vom mânca mai întâi pâinea cea veche și apoi pe cea proaspătă. Și să nu uităm să spunem: „Slavă Ţie, Dumnezeule!”. Monahul cel bun alege pâinea cea veche ca s-o mănânce, iar nu pe cea care-i place. Trebuie să vă spun aceste lucruri, pentru că le vom uita, mai întâi eu. Vi le spun cu multă dragoste, respect și preţuire.
În Mănăstire să luăm aminte să nu facem risipă și să nu trăim superficial și fără conștiinţă. Să avem frica lui Dumnezeu și să spunem: „Ia să vedem, nu este cumva vreo lumină aprinsă afară și va arde până dimineaţa? Ia să vedem, nu cumva a rămas poarta descuiată și va intra vreun om înăuntru?”. Pentru că astăzi auzim că se întâmplă multe lucruri și trebuie să luăm aminte. Trebuie să luăm aminte până și la cel mai mic lucru, nu să plecăm și să spunem „nu-i nimic” sau „fie ce-o fi”. Ci toţi să ne dăm interesul, căci aici este casa Maicii Domnului. Ea ne vrea să fim cu ochi mulţi, iar nu să fie indiferenţă. Heruvimii cei cu ochi mulţi, la un singur semn al lui Dumnezeu, îndată Îl slujesc în toate. Mănăstirea este casa Maicii Domnului și toate se scriu. Se scriu în Cer și se prefac în aur și diamante. Pe toate le scrie Hristos, și pașii noștri, și osteneala noastră, și mâhnirea noastră, tot ce pătimim, orice lucru în care ne ispitește vrăjmașul, pe toate le scrie.
Așadar, să luăm aminte să nu facem risipă, așa cum am spus mai înainte. Când vom lua aminte la mâncarea noastră și vom curăţa bine farfuria noastră, nu vom fi lipsiţi, ne va acoperi Dumnezeu. Odată alegeam linte și am pus împreună cu gunoaiele și niște boabe de linte pe jumătate mâncate de furnici. Stareţul a trecut pe acolo, le-a văzut și mi-a spus: „Să le pui repede împreună cu cele bune, deoarece aceasta înseamnă mare canon”. Mă tem mult de foamete. Cine nu a trăit-o, nu poate înţelege ce este ea. Am spus: „Niciodată în viaţa mea nu voi arunca nici măcar o bucăţică”. În timpul foametei vedeam pietrele și spuneam: „Hristoase al meu, fă-le pâini, ca să mănânc și să-mi întăresc puţin picioarele”. Să ne mâncăm mâncarea așa cum este, nefiartă, arsă.
Extras din Cuvinte din inimă – Stareța Macrina Vassopoulos, Editura Evanghelismos, 2015.
