Ne mai despart doar câteva zeci de ore până când ceasul va suna, marcând începutul unei noi perioade. O perioadă marcată de nevoință, un timp al pocăinței, al rugăciunii intense și al grijii mai atente față față de aproapele. Pentru că Postul Mare nu este un scop în sine. Nu abținerea de la mâncare este țelul la care trebuie să ajungem după cele 40 de zile de post, ci scopul este un mijloc, o cale. Un mijloc prin care, mâncând mai puțin și „mutând reflectorul” de pe cele materiale, trupești, ne concentrăm pe relația noastră verticală – cu Dumnezeu, și pe cea orizontală deopotrivă – cu aproapele nostru.
După cum bine știm, ultima zi dinaintea intrării într-un Post, poartă denumirea de „lăsatul secului” sau „lăsatul de sec”, adică aceasta este ultima zi în care putem mânca alimente „de dulce” sau „de frupt”. V-ați întrebat vreodată, însă, ce înseamnă termenul acesta – FRUPT? Ei bine, noi am primit această întrebare în repetate rânduri și, de aceea, ne-am gândit să așezăm în scris câteva explicații. Aflați-le în rândurile de mai jos!
Păresimile, postul Mântuitorului și al catehumenilor
Înainte de a oferi răspunsul, se cuvine să reținem câteva informații importante. Mai întâi, trebuie să reținem faptul că Postul Paștilor este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. El a fost rânduit de către Sfinții Părinți ai Bisericii noastre pentru a-i pregăti sau instrui pe catehumeni (adică pe candidații la botez, pe cei care se pregăteau să intre în Biserică). După tradiția primelor secole creștine, aceștia urmau să primească botezul de Paști și se străduiau să postească în această perioadă în semn de jertă și de primenire sufletească pentru întâmpinarea cu vrednicie a Tainei Sfântului Botez, dar și a tuturor Pătimirilor Domnului și a Învierii Sale din morți. Totodată, numărul de 40 de zile al Postului Mare ne amintește de postirea Mântuitorului înainte de începerea activităţii Sale, de unde i s-a dat şi denumirea populară de Păresimi (privenită din latinescul quadragesima) sau Patruzecime (Τεσσαρακοστή).
Lăsarea timpului lumesc
Potrivit liturgistului Badea Cireșanu, din punct de vedere etimologic, sintagma „lăsatul secului” s-ar fi format printr-o aglutinare (un procedeu de formare a cuvintelor prin lipirea strânsă a unei particule sau a unul cuvânt de alt cuvânt), de la expresia „lăsatul seculului”, a secolului sau a timpului acestuia lumesc, cu toate ale sale, așa cum este el definit de Sfântul Apostolul Ioan: „Tot ce este de la lume, aceasta este: pofta trupului si pofta ochilor și trufia vietii” (I Ioan 2, 16). În alte limbi există diferiți termeni pentru a denumi acest moment de trecere. În limba italiană, spre exemplu, termenul folosit este „carnevale”, adică „adio carne”, din acea zi începând Postul Paștelui.
„Fruor” și Sfânta Euharistie
Răsfoind paginile DEX-ului, Dicționarul explicativ al limbii române, cel mai cuprinzător dicționar de uz general al limbii române și ajungând la litera F, termenul „frupt” este definit ca fiind „produsul în lapte al animalelor mulgătoare” sau ca „derivate ale laptelui”, definiția fiind însoțită de un pasaj din volumul „Pe drumuri de munte” al lui Calistrat Hogaș pentru o mai bună înțelegere: „Și moș Căpățână, cunoscându-se greșit, mușca tăcut din mămăligă și din caș, sorbind zăr cu lingura cea roșie și scurtă-n coadă. Ei, hai, moș Căpățână, gustă și d-ta din mojdei, că doar eu am glumit; mai lasă cea urdă, că-i fi sătul de frupt de oaie.”
Mergând mai în profunzime și căutând etimologia și proveniența termenului, aflăm că acesta se trage din latinescul „fructus”, făcând parte din familia verbului „fruor”. În limba latină, verbul „fruor” înseamnă „a te bucura de”, „a folosi cu plăcere” sau „a se bucura de folosirea” (unui anumit obiect, lucru etc.). Este un verb cu o conotație relativ pozitivă, exprimând plăcerea și satisfacția aduse de folosirea sau consumul unui anumit lucru sau resursă. Acesta este strâns legat de ideea de a trăi sau a experimenta plăcerea și bucuria în contextul utilizării sau aprecierii unui lucru. La rândul său, derivatul „fructus” are o semnificație mai largă decât doar bucuriile și plăcerile vieții. Deși poate fi asociat cu astfel de aspecte, „fructus” se referă în principal la „roade” sau „fructe”, în sensul de produse ale pământului sau rezultate ale unei acțiuni. Totuși, într-un context mai amplu, acest termen poate fi interpretat ca simbolizând bucuria și satisfacția aduse de rezultatele muncii sau de experiențele plăcute, inclusiv cele legate de viața și plăcerile umane. Deci, într-o anumită măsură, „fructus” poate fi asociat cu bucuriile și plăcerile vieții, dar are o conotație mai largă și mai abstractă.
Facem o paranteză pentru că merită să menționăm un aspect interesant. Un alt derivat din „fruor” este și „frumentum”, adică „grâu” în limba latină. Grâul era considerat rodul pământului prin excelență, fiind sursa principală de hrană și prosperitate în multe culturi antice. De ce era grâul privit în acest fel? Pentru că era o sursă esențială de hrană, având o valoare nutritivă ridicată și fiind folosit într-o varietate largă de produse alimentare, dintre care cel mai important este pâinea. De asemenea, grâul avea o semnificație culturală și simbolică importantă, fiind asociat cu fertilitatea, bogăția și recunoștința față de pământ. Deoarece grâul era și este o cultură agricolă comercializată la nivel mondial, a avut și un rol economic semnificativ, contribuind de-a lungul vremii la prosperitatea multor societăți. Astfel, grâul era considerat de către oameni ca fiind sursa primordială de bucurie și bunăstare, simbolizând abundența și prosperitatea.
Nu întâmplător, în Sfânta Scriptură, Mântuitorul folosește pâinea în mod repetat pentru a exprima prezența sa divină. Cele mai cunoscute exemple includ „Pâinea vieții” (Ioan 6, 35), unde Hristos Se identifică pe Sine ca fiind hrana care oferă viață veșnică, și episodul Cinei celei de Taină, unde Mântuitorul oferă pâinea și vinul, ce până astăzi se prefac cu adevărat în Trupul şi Sângele Domnului.
Revenind, în mod evident, expresia „a se înfrupta” derivă tot din termenul latin „fruor” și exprimă actul de a se bucura de bunurile sau mâncărurile delicioase într-un mod excesiv sau nepotrivit. Cu toate că în mod literal „a se înfrupta” poate să însemne simpla bucurie de a savura mâncarea, acest termen poate sugera și o abordare excesivă sau nesănătoasă în consumul alimentelor.
Astfel, dacă termenul de „frupt” este asociat cu plăcerile și bucuriile vieții, aducând în minte ideea de răsfăț și satisfacție, dar și aspecte precum mâncarea delicioasă, confortul, bunăstarea și alte experiențe plăcute, postul implică tocmai oprirea sau înfrânarea de la aceste plăceri.
Așadar, să facem din lăsatul secului și din întreaga perioadă a Postului Mare un timp al rugăciunii și să ne îngrijim sufletele prin milostenia oferită celor ce nu au ce mânca, prin spovedire şi primirea Sfintei Euharistii. Să-i avem ca modele pe Sfinți și astfel, luând seama la viața și la faptele lor alese, vom dobândi cele două aripi umile care să ne înalțe spre Cer, după cuvintele Monahului Agapie Criteanul: „De voieşti dar să se îndrepteze rugăciunea ta ca tămâia şi să meargă în urechile Împăratului Hristos, pune cele două aripi, de care am spus: postul şi mila, pentru ca să zbori mai lesnicios cu ele”.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
