Mai ales în lunile de vară, îl vizitau pe Stareț mulți studenți, iar el stătea mult timp cu aceștia, când vedea că au „neliniștea cea bună”. Sfaturile sale era practice, de parcă ar fi petrecut și el în lume, alături de ei. De exemplu, spunea: „Mai întâi să devenim oameni buni și apoi creștini buni. Nu puteți să mâncați și să nu-i spuneți «mulțumesc» mamei voastre, care a făcut mâncarea. La fel și cu profesorii voștri să vorbiți frumos. Chiar și profesorului care v-a «picat», să-i vorbiți cu smerenie. Să-i spuneți: «Vă mulțumesc, domnule profesor, poate ar fi trebuit să citesc puțin mai mult»”.
Adesea, începea discuția pornind de la obiectul studiilor lor. Pe niște studenți de la Facultatea de Matematică-Fizică i-a întrebat: „Ia spuneți-mi, care număr este mai mare, doi sau nouă?”. Ei au început să discute dacă numărul este pozitiv sau negativ, însă Starețul i-a întrerupt: „Nu, măi copii, eu nu știu asemenea lucruri. Eu, dacă spun ceva, este din Evanghelie”. Și le-a explicat: „Să presupunem că cineva a primit de la Dumnezeu o harismă și el a mai dobândit una, în vreme ce altul a primit cinci, însă nu a izbutit să facă zece, ci numai nouă[1]. În această situație doi nu este mai mare decât nouă?”.
Mulți tineri îl întrebau cum să-și întemeieze o familie. Studenților, Cuviosul Stareț le spunea „să pună problema aceasta la frigider”, până vor termina studiile, însă pe cei care își împliniseră obligațiile îi sfătuia să nu întârzie să-și întemeieze o familie și să caute soții care să aibă ca temelie duhovnicească virtutea simplității și pe cea a smereniei.
Mulți studenți care mergeau la Părintele Paisie erau încurcați cu tot felul de probleme. El însă, cu multă răbdare, descurca „ghemul încurcat” și, cu discernământ, găsea „capătul”. Când unii se împotriveau din egoism, îi smerea fără să-i „șifoneze”. Nu spunea: „Ai egoism sau ești nematurizat și nu înțelegi”, ci le explica: „Fructul, când este crud, este acru și nu se poate mânca. Trebuie să se coacă, ca să se îndulcească… Tot astfel și tânărul, unele lucruri nu le înțelege, însă trec anii, se maturizează duhovnicește, se îndulcește și apoi înțelege”.
Existau și situații când Starețul cel plin de bunătate „tuna și fulgera”. De obicei aceasta se întâmpla când vedea nerușinare, sau, mai grav, blasfemie. Odată, un student de la Facultatea de Teologie i-a spus că Dumnezeu nu a știut ce să facă și pentru aceasta l-a făcut pe om. Starețul, auzind această blasfemie, și-a ridicat îndată mâna și i-a dat o palmă puternică. Studentul a început să plângă precum un copil mic, iar Starețul, multă vreme, nu a mai scos niciun cuvânt. Apoi l-a luat cu dragoste de mână, precum mama pe copil, și l-a dus să se spele pe față, spunându-i cu bunătate: „Binecuvântatule, cum ai putut să spui așa ceva?”. I-a dat și prosop să se șteargă și apoi l-a sfătuit că nu trebuie să vorbească cu lipsă de evlavie despre Dumnezeu și despre lucrarea Sa. Adevărata dragoste a Cuviosului știa când să mângâie și când să dea palma, care de fapt era o mângâiere care zguduia.
[1] Vezi Matei 25, 14-30 și Luca 19, 12-27.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.
