Fiica mea iubită, Fotini! Suflețelul meu dumnezeiesc și sfințit, îți doresc să fii bine!
Copilașul meu, micul fluturaș, am primit scrisoarea ta și am citit cele din ea. M‑am bucurat că sunteți cu toții bine. Eu însă nu mă simt bine. Cheltuieli multe și medicamente, însă sănătate deloc. Încet‑încet pășesc spre patria de acolo. „Nu avem aici cetate stătătoare”.
Obștea mea încearcă cu toate mijloacele să mă întoarcă înapoi, însă din păcate mă îndrept în grabă către mormânt. Mă duc acolo și vă voi aștepta.
Fotini, lumina mea, Fotini! Am fost boboci și am devenit flori. Au căzut frunzele, le‑a împrăștiat vântul și noi am fost uitați. Ca iarba m‑am uscat și floarea a căzut. Așadar, ce ne mai rămâne? Ceea ce am făcut și am trimis în cealaltă viață, numai aceea va rămâne neatinsă. Nimeni nu o ia. Nimeni o poate lua de acolo.
Așadar, Fotini, să depunem acolo tot ceea ce putem. Dacă în ceasul acesta ne va afla moartea și lăsăm ceva în urma noastră, ceilalți se vor bucura, tu însă vei fi uitată, ca și cum nu ai fi existat vreodată.
Lume deșartă! Lume mincinoasă, niciun bine nu ai în tine!
Cu desăvârșire mincinoasă. Cu desăvârșire înșelătoare. Ne înșeli, râzi de noi, te joci cu noi. Ne arăți ani mulți și daruri și sănătate îndelungată, dar dintr‑odată ne găsește moartea. Și ca bășicile se sparg, ca o pânză de păianjen care se destramă.
Aceasta este, iubitul meu copil, aceasta este desfătarea acestei lumi.
Așadar, apucă‑te de învățătură. Plângi și te întristează. L‑ai cunoscut foarte bine pe Dumnezeu. Roagă‑te și strigă: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, vezi pe cea odinioară Fotini, lumina Ta cu adevărat, și deschide iarăși cerurile Tale și picură o picătură din dumnezeiescul Tău Har. Luminează ochii sufletului ei și fă milă cu ea. O, Dumnezeul meu! Dumnezeul meu, Care vezi cele ascunse ale sufletului nostru! Îndulcește inima noastră, pe care a amărât‑o cel viclean și a uitat dragostea Ta”. Acestea să le spui și să le strigi.
În acest ceas în care‑ți scriu, inflamația s‑a urcat până la mijloc și preotul meu a mers la Dafni. Și fără să știu eu, s‑a înțeles prin telefon cu un medic și l‑a adus, spunând că a venit în pelerinaj. M‑a examinat și mi‑a spus că am cardiopatie, provenită din amigdalitele umflate. Pentru inflamație mi‑a dat pastile, iar pentru amigdalite injecții tonice, ca acelea pe care le‑a trimis Ioan.
O mie trei sute de drahme o vizită. Din fericire, am fii duhovnicești în America și toți îmi scriu: „Caută‑ți de sănătate și nu ne lăsa orfani!”. Și‑mi trimit bani. O altă vizită a costat o mie șase sute cu tot cu medicamente. Asta este. Vreau ‑ nu vreau, nu mă lasă să mor.
Așadar, să faci răbdare.
Extras din Mărturii ale experienței monahale– Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos.
