Preot Savatie Baștovoi
E ciudat să fiu luat la rost pentru o afirmație pe care a făcut-o prorocul David, cea cu zilele omului. Dar așa se împlinește un alt cuvînt al aceluiași proroc: “Ocările celor ce te urăsc pe Tine au căzut asupra mea”.
Este un duh care se tulbură de la aceste cuvinte, deoarece răstoarnă o mare minciună care ni s-a predat, aceea că lungimea vieții era foarte mică pînă la inventarea vaccinurilor.
Totuși, cu 3000 de ani în urmă viața activă a omului era pînă la 80 de ani. Această sursă autoritară care este prorocul David, rege al Israelului, strălucit cunoscător al Istoriei biblice, mare conducător de oști, trebuie să servească un punct de plecare pentru o schimbare de perspectivă în tratarea temei vieții și a bolilor în istorie.
Cu 1500 de ani după David, istoria cunoaște un fenomen nemaiîntîlnit, monahismul egiptean care adună în Pustie peste 50.000 de călugări, adunați în obști mari sau medii, precum și pustnici izolați. Doar obștea Marelui Pahomie întrunea peste 7000 de călugări. Toate acestea se întîmplă în Africa, țara epidemiilor, în condiții de trai mai mult decît austere, hrană uscată și puțină, fără fructe bogate în vitamine, fără carne, fără medici.
Din toate mărturiile acelei vremi, mărturii interne pe care le-am citit cu mare atenție pe toate, fie din Patericul Egiptean, Rînduielile Marelui Pahomie, Rînduielile lui Ioan Casian sau Convorbirile lui cu pustnicii egipteni, Viața Marelui Antonie scrisă de Atanasie cel Mare (ucenic direct), sau scrierile Marelui Antonie, de nicăieri nu reiese nicio epidemie în Pustia Egiptului și nici boli specifice, deși sînt multe relatări cu răceli sau alte afecțiuni. Vîrsta medie trecea de 80 de ani, iar despre Antonie cel Mare se spune că a murit la 105 ani “avînd toți dinții în gură” (“Viața Sf. Antonie”).
Faptul că vechile canoane consideră vîrsta de 40 de ani o vîrstă prea tînără pentru a permite preotului să devină duhovnic, abia de la 45 avind acest drept, descoperă limpede ca viața matură abia începea atunci și in niciun caz nu era o vîrstă la care oamenii mureau.
Molimile au existat, ciuma și altele și ele se regăsesc în rugăciunile Bisericii. Dar nicăieri nu se regăsesc scrieri ale Sfinților cum să ne apărăm de molime, nu a constituit un subiect aparte în două mii de ani. Preoții împărtășesc bolnavi fără frică. În Patericul egiptean sînt cazuri în care călugării îngrijesc sau transportă leproși, fără ca cineva să se izoleze. Dumnezeu își păstra făgăduințele și îi păzea nevătămați pe cei ce arătau milă față de bolnavi.
A nu avea credință sau a avea o credință slabă nu este un lucru de judecat, căci taina credinței e în mîinile Domnului, dar a nesocoti cuvintele Domnului și ale prorocilor este păcat împotriva Duhului Sfînt.
Atîta vreme cît Dumnezeu e lăsat undeva departe, în Biblie sau în cer, toate par de necrezut, dar dacă Îl vom avea aproape și Îl vom chema să ne ajute, toate vor fi ușoare. Credeți numai și toate vor fi cu putință.
