Preot Alexandru Lungu
Mă autodenunț, sunt un preot care poate să audă o slujbă întreagă glasul copiilor care uneori riscă să-l acopere pe al meu. Nu sunt alergic la niciun fel de ghidușenie nevinovată a pruncilor, chiar și atunci când uneori le aud pașii alegând prin Biserică sau își plimbă masinuțele pe covorul albastru. Nu mă deranjează nici dacă colorează sau scriu pe foi, doar în Biserică s-a născut școala, așa ne lăudăm, nu?
Iubesc o Biserică plină de prunci, de tineri, de zumzet, pot să caut în fiecare scâncet de nou născut vocea lui Dumnezeu, este pentru mine o garanție că am reușit să-mi asum cuvintele Mântuitorului Hristos: “A unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor”.
Nu vă imaginați că acei copii din Evanghelie erau teleghidați sau sedați când Îl imbulzeau pe Hristos, nu degeaba rigoarea Apostolilor a fost aspru criticată de Învățătorul, lăsații să vină la Mine, nu Mă deranjează energia lor, Mi-e teamă de inimile care judecă aspru, care pun poveri grele pe umerii celorlalți și periclitează mântuirea aproapelui care nu reușește să se ridice la standardele impuse de legile reci, dezbrăcate de dragoste. Da, acea dragoste care le acoperă pe toate, le iartă, le rabdă, le nădăjduiește și niciodată nu cade.
Îmi este teamă când niciun copil sau tânăr nu îmi va mai intra în Biserică, sau sub epitrahilul meu, atunci când citesc vreo rugăciune, nu o să îmi calce niciun picioruș de om papucii. Îmi este groază să trăiesc ziua când potirul nu va avea pe cine să mai hrănească, fiindcă de la atâta rigoare nu vor mai exista candidați la mântuire.
Mă autodenunț, sunt un preot ce își iubește comunitatea, chiar și pe cei mai rigoriști și scrupuloși dintre ei, dar le pun la inimă cuvântul lui Hristos, nu al meu, un simplu slujbaș plin de păcate, de nu vă veți întoarce și nu veți fi ca acești copii, nu veți moșteni Împărăția Cerurilor. Copii cu tot bagajul lor emoțional, plin de energie, de zvâc, de alinturi și curiozități, fiindcă copilăria este o singură dată și dacă nu ne-o împropriem atât de adânc încât să ne însoțească și în cele mai negre episoade ale maturității noastre, nimic nu vom putea izbuti. Nimic. Sus inima!
