Era toamnă. Eram la două masterate, în paralel, având și serviciu, locuind cu bunica, în chirie, departe de localitatea natală. Plecasem de acolo încă de la începerea ciclului de licență (absolvisem două facultăți în paralel, la zi, cu bunica zi și noapte lângă mine, slujindu-mă neobosit). Mama venise la mine nu numai ca să mă vadă, ci și ca să facă un RMN. Dacă cineva o vedea pe mama întâia oară, credea că o femeie trecută de 45-50 de ani era însărcinată. Dar nu. Era însărcinată cu boala. Era un chistadenom ovarian gigant, cu diametrul de aproximativ 32 de cm, pe care mama îl ducea pe picioare, ținându-și serviciul în același timp, asemenea unui om sănătos, pentru a mă ajuta cu întreținerea (chiria și cheltuielile, plus cheltuielile de la apartamentul unde locuia mama, aflat în localitatea unde m-am născut). Părinții mei se despărțiseră, dar păstrasem, într-un fel, legătura cu tatăl meu.
Era seara, la ora șase, când o așteptam pe mama în fața clinicii unde urma să facă RMN-ul. Îmi luasem cărți de rugăciune cu mine – Acatiste către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe care să le citesc în timp ce mama era întinsă pentru a i se efectua scanarea cu rezonanță magnetică. La final, când mama a ieșit din camera unde se desfășura RMN-ul, a venit și medicul, un reputat profesor universitar. Se vedea că îi părea rău pentru noi două și că se străduia să ne ajute.
– …E tratabil. Este tratabil – făcând un semn cu mâna, un semn care arăta că e categoric. În timpul cât mama s-a aflat la RMN, medicul era în camera unde computerul transmitea datele pe care le „prelua” de la mama. Doctorul ne-a explicat că se afla cu încă un coleg, care analiza și el, cu atenție, imaginile.
Mama părea că înțelege, dar eu nu am înțeles atunci (mama mi-a explicat ulterior, când am ajuns amândouă la apartamenul închiriat, că medicul se referea la cancer). Medicul a continuat:
– Cu câteva ședințe ar trebui să înceapă să dea înapoi.
Dar nu a cutezat să pronunțe temutul cuvânt: chimioterapie. Eu iarăși nu am înțeles la ce se referă. Discuția s-a încheiat, medicul adăugând că, în maximum 4 zile, va reveni cu rezultatul oficial, dar că are nevoie de minimum 3 zile pentru analiza atentă a imaginilor.
Nu vreau să îmi imaginez ce era în sufletul mamei. Se străduia să rămână liniștită – sau, mai degrabă, să se arate liniștită față de mine. Mi-a explicat atunci la ce se referea doctorul. I-am răspuns că o îndemn stăruitor să facem împreună Paraclisul sau Acatistul Maicii Domnului Pantanassa. În trecut, un preot m-a învățat, la Taina Sfintei Spovedanii, să mă rog pentru mama la Icoana Maicii Domnului Pantanassa aflată la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, o copie de dimensiuni mari a Sfintei Icoane Făcătoare de Minuni de la Sfântul Munte Athos.
Nu-mi mai amintesc dacă am citit numai Paraclisul sau Acatistul ori le-am alternat în cele 3 zile. Stăteam împreună cu mama, în genunchi, în aceaași cameră, una lângă cealaltă, la rugăciune. Fiecare dintre noi am citit, în același timp, în gând, rugăciunile către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Într-una din zile am citit acasă, iar în alta la Catedrală, în fața copiei Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Pantanassa. Icoana era încărcată cu daruri care mai de care mai de preț – daruri de mulțumire ale credincioșilor față de Maica Domnului, pentru minunile pe care Preasfânta Născătoare le-a săvârșit în viețile lor.
În cea de-a treia zi nu-mi mai amintesc unde am citit rugăciunile cu mama. Dar îmi amintesc altceva: în dimineața zilei a patra, atunci când mama a sunat medicul, acesta a răspuns, după o scurtă pauză, că nu era nevoie de chimioterapie. Era un nu categoric. Atât a mai adăugat – să venim după rezultate. Mama a început aproape să plângă de bucurie, la fel și eu. Nici nu aveam timp să mă bucur și să conștientizez prea mult, pentru că mă grăbeam să nu întârzii la serviciu sau la școală.
La scurt timp, am completat, și noi două, frumoasa „colecție” de mulțumire cu privire la minunile săvârșite de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Pantanassa: am dăruit Maicii Domnului de la Catedrala din Timișoara, în semn de mulțumire și ca dovadă vie, pentru credincioșii care vor vedea, pentru întărirea lor în credință, pentru mântuirea lor, o bijuterie care să fie atârnată pe atâtea lanțuri care sunt precum o salbă la picioarele Tronului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pictată în Icoană.
Mulţumesc ţie, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioară, în veci! Amin!
Cella, 12 decembrie 2022
