Maica Domnului „Portăriţa” îl izbăveşte de ispita trupească

Întristările şi necazurile vin, suflete al meu, din pricina neluării‑aminte, pentru că mulţi nu cântă­resc bine lucrurile, ca să nu cadă şi să nu se piardă.

Însă cei care iau aminte şi au mintea trează îşi petrec viaţa din bucurie în bucurie, din praznic în praznic. Pentru aceasta ei văd de departe primejdia şi îşi iau toate măsurile ca să nu cadă. Ai văzut, su­flete al meu, că puţin a lipsit ca să nu cazi în acea ispită trupească? Dă slavă lui Dumnezeu că nu te‑a lăsat să te pierzi, iar altă dată să te păzeşti cu mai multă grijă şi să nu capeţi îndrăzneală socotind că ai avea, chipurile, virtute şi că nu te afli în primej­die. Cunoaşte‑ţi neputinţa şi fereşte‑te de pricini de păcătuire, ca să nu ţi se înfierbânte trupul şi să pă­timeşti vreun rău care cu greutate se tămăduieşte.

Monahul trebuie să fie bine pregătit în războiul trupului. Să cunoască toate mişcările cărnii care se amestecă înlăuntrul său şi să le alunge îndată cu frica lui Dumnezeu şi cugetarea la focul cel veşnic al gheenei.

Iute ca fulgerul trebuie să alunge din închipuire acea imagine ruşinoasă, ca să nu cadă în păcat. Numai cei ce alungă îndată imaginea feţei care îi tulbură scapă de ispita trupului şi aceasta datorită milostivirii lui Dumnezeu.

Pregătirea în războiul trupului este necesară pentru fiecare monah, ca să întâmpine şi să poto­lească mişcările cărnii. Să nu se socotească în afara primejdiei până în ceasul morţii, ca să nu suspine atunci fără folos.

Apoi s‑a pornit asupra mea un alt război prici­nuit de legătura cu tinerele pe care le povăţuiam prin scrisori să se păzească de gândurile de desfrâ­nare. De la Şcoala primară am vrut să ajung direct la Universitate, să mă fac profesor şi să povăţuiesc aceste suflete. Pentru noi, monahii, legăturile cu fe­meile sunt foc. Prin corespondenţa cu ele mi‑am ră­nit sufletul şi printre multe suspine spuneam: „Ah, pentru ce ţin corespondenţă cu ele? Maica Domnului, Maica Domnului, ce rău m‑a ajuns! Mântuieşte‑mă, mântuieşte‑mă, Maica Domnului!”

Înainte de a purta corespondenţă câtă pace, câtă bucurie, câtă veselie aveam în suflet! Eram tot ca un stâlp de foc, ca o flacără. Mă rugam neîncetat lui Dumnezeu şi eram străin de lumea aceasta. Iar acum, nenorocitul de mine, sunt luptat neîncetat de gânduri de desfrânare.

Ce să fac acum? Ai milă de mine, Dumnezeul meu, ai milă de mine, sărmanul! Nu am ştiut, Dumnezeul meu, că mă va afla un asemenea rău, căci astfel nu aş fi scris deloc, ca să nu stârnesc această ispită.

Pentru aceasta monahul trebuie să se teamă şi să se păzească de legăturile cu femeile, ca să nu‑şi distrugă sufletul. Însă aceasta mi s‑a întâmplat din pricina prostiei mele, pentru că nu am cântărit bine lucrurile.

Am început să mă tângui şi am plâns, am plâns, am plâns. Îmi aminteam de fericita stare în care fu­sese sufletul meu la început şi Îl rugam pe Dumnezeu să mă izbăvească de acest rău. Şi văzând Preabunul Dumnezeu suspinele mele, I s‑a făcut milă de mine şi am scăpat de războiul trupului în acest fel:

Într‑o zi urcam de la Sfânta şi Cinstita Mănăstire Iviron spre Karyes şi înainte de a ajunge la proschinitarul[1] Maicii Domnului am plâns mult şi am rugat‑o să mă izbăvească de această ispită.

După ce m‑am închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu credinţă fierbinte, am înmuiat pu­ţin bumbac în candelă şi mi‑am uns trupul înfier­bân­tat. Îndată s‑a stins fierbinţeala din trup, au pie­rit gândurile de desfrânare şi am avut multă pace.

Apoi câtă bucurie, câtă bucurie am avut! Bucu­ria mea nu avea margini şi mulţumeam neîncetat Maicii Domnului că a făcut cu mine mare milă şi nu m‑a lăsat pe mine, sărmanul, să pier.

Cei care nu au avut război trupesc nu ştiu cât de cumplit este acesta şi mă rog lui Dumnezeu să‑i acopere.

Nu am să uit niciodată această minune înfrico­şătoare, pe care a făcut‑o cu mine Maica Domnului! Atunci spuneam fără încetare: „Îţi mulţumesc Maica Domnului, îţi mulţumesc, Portăriţa mea, că nu m‑ai lăsat pe mine, ticălosul, să pier!”

[1] Proschinitar – un loc de închinare sub formă de Biserică unde se află o Icoană şi o candelă.

Extras din Părintele Matei de la Karakalu – Un lucrător tăcut al virtuții – Editura Evanghelismos.

Previous Post

Ce Tată avem…

Next Post

Un fiu schimbător și un tată neschimbat

Related Posts

Mama

            Trecuseră deja două luni de când aflase despre boala copilului ei. Pe toate le aștepta, numai pe…
Read More
Total
0
Share