Se vede în Penticostar, în vinerea cea dintâi, că în Constantinopol era un ostaş milostiv foarte şi om îmbunătăţit, Leon cu numele, Machelie cu prenumele, care pentru bunătatea lui l-a învrednicit Dumnezeu de s-a făcut împărat mai pe urmă. Deci, când era încă ostaş, s-a întâmplat într-o pădure deasă, aproape de cetate, şi acolo a văzut un orb, care era din călătorie şi arşiţă foarte însetat. Pentru aceasta s-a întristat Leon, şi îl trăgea de mână ca să-l ducă mai înainte, nu cumva va afla apă ca să-l adape.
Dar după ce s-a dus o puţină depărtare de loc, a căzut orbul, neputând mai mult să umble de sete, iar Leon căută multe ceasuri în pădure apă, şi n-a aflat. De care s-a întristat foarte, temându-se nu cumva va muri orbul din împuţinarea lui. Cercând dar în părţile cele mai dinăuntru, a auzit un glas, zicându-i: „Nu te scârbi, o! Leone, că aproape de tine este apa, şi adapă pe orb. Apoi să-i speli ochii lui cu dânsa, ca să cunoşti puterea mea. Iar tu să ştii că te vei face împărat, şi atunci îţi adu aminte ca să-mi faci aici o biserică, ca să locuiesc într-însa, să vină câţi au trebuinţă de ajutorul meu, ca să afle mântuirea sufletului şi a trupului”.
Acestea auzindu-le Leon, cu totul îngrozit, s-a bucurat, că a aflat trei daruri dintru unul pe care l-a căutat. Deci, ducându-se înainte trei paşi a aflat apă într-un lac, când a cunoscut întru sine şi multă veselie şi putere. Şi luând din apa aceea, a adăpat pe orb, şi şi-a venit în fire. Apoi a spălat ochii lui, după porunca Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi îndată, o! minunile tale, Stăpână! a văzut cel mai dinainte fără vedere, şi a luat atâta veselie, pe cât poate fiecare să o înţeleagă.
După puţină vreme s-a suit Leon la vrednicie împărătească şi a zidit o biserică în locul întru care a aflat apa cea vindecătoare, în numele Preasfintei Fecioare Maria, şi a numit-o pe biserică, ca să se zică Izvorul cel primitor de viaţă. Fiindcă apa aceea era dăruire de la Izvorul cel adevărat al vieţii, adică de la Împărăteasa cea atotputernică.
Şi nu numai această facere de minune a săvârşit, ci şi altele nenumărate, care covârşesc la număr stelele cerului. Ca durerile de piept, şi încuierile udului, patimile funiceilor, şi curgerile de sânge, frigurile, lepra, lingoarea, fierbinţelile, albeţele ochilor, zgârcirile vinelor şi alte multe feluri de boale a vindecat Împărăteasa cea atotputernică prin apa aceea purtătoare de viaţă, şi în fiecare zi vindecă pe cei ce pătimesc. Şi morţii i-a înviat, întru slava Dumnezeului nostru, Care din dânsa S-a născut negrăit. Căruia I se cuvine toată cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.
(Extras Din minunile Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2013)
