Preot Alexandru Lungu
Când se naște un om este bucurie și sărbătoare la casa aceea. Pereții caselor unde se cresc pruncii aud multe rugăciuni și cântece de leagăn. Poate doar în camera unei mame care își leagănă copilul se rostesc la fel de multe rugăciuni, ca într-o Biserică.
Dar unde s-a născut Maica Domnului a fost bucurie amestecată cu tristețe. Căci ea avea să nască pe Fiul lui Dumnezeu, iar prin inima ei va trece sabie. Nu copilărie plină de joacă și veri petrecute la scăldat avea să trăiască. Ci încă pruncă fiind, în priveghere și rugăciune i-a fost afiorosit sufletul și trupul firav de Înger. Căci copilăria I-a predat-o toată lui Dumnezeu și tinerețea în pribegie și-a petrecut-o. A fost o fugă viața ei, asemenea unei lumânări care arde repede, dar flacăra ei cuprinde o lume întreagă. A rămas în toate momentele alături de Fiul ei, chiar și în chinurile cele mai grele, asemenea unei mame care nu poate să-și lepede viața care a purtat-o în pântece ei 9 luni. O mamă care a trebuit să își păzească Fiul de moarte, încă de la naștere și până în ultimile clipe ale Lui. Să-ți vezi Copilul ocărât, blamat, scuipat de o lume întreagă, când zi de zi a vindecat, a tămăduit, a hrănit, nu poate să fie decât un purgatoriu trăit la nesfârșit.
Mâine este nașterea ei, Mama noastră protectoare. În afară de Fiul ei, nimeni nu aude mai multe lacrimi, rugi și ofuri. O floare să îi aducem, un crin să jertfim, măcar o lacrimă să vărsăm. Mâine e nașterea ei, a celei care ne-a dăruit un Dumnezeu, un Fiu, un frate. Să ne adunăm și să o cinstim, o oră, un minut, cel puțin o clipă.
