Mama creștină însă nu se îndestulează să asigure copiilor ei numai o abundență de bunuri materiale, deoarece cunoaște consecințele lor negative în formarea personalității copiilor. Ea dorește din tot sufletul ca copiii ei să trăiască plinătatea și calitatea vieții, iar ca membrii ai societății să contribuie la desfășurarea ei democratică și binefăcătoare a ei.
Comportamentele bolnăvicioase și primejdioase ale mediului social se străduiește să le micșoreze prin discuțiile și dialogul pe care-l dezvoltă cu copiii ei. Ea însăși, participând la osteneli și responsabilități prin activitatea și lucrarea ei filantropică în mica și marea familie a ei, adică în „biserica de acasă”, în parohia ei și în societate, în general, devine prototip pentru copiii ei și contribuie la corecta lor adaptare la societate, adică la realizarea fericirii lor. Pentru că, în cele din urmă, fericirea lor este starea dragostei și a comuniunii frățești, sentimentul încrederii și a libertății, în care toți pot să-și dezvolte harismele lor dăruite de Dumnezeu, care conduc la sfințenie și îndumnezeire.
Mama ortodoxă dezvoltă și legătura corectă cu copiii ei și, încet-încet, îi povățuiește la independența sentimentală și duhovnicească. Urmărește, de foarte devreme, ca ei să trăiască mai mult sub „umbra” lui Dumnezeu și mai puțin sub umbra ei. De aceea prezența ei este discretă și nu obligă. Cunoaște că dragostea maternă nu-l „sufocă” pe copil, ci cuprinde în ea grija ocrotitoare, precum și respectul și înțelegerea față de personalitatea copilului. (În icoana Maicii Domnului care ține Pruncul în brațe, Pruncul este cuprins ușor de către Maica Sa, fără să fie „sufocat” de îmbrățișarea ei). Astfel dragostea maternă nu se transformă într-o dragoste posesiv-dominantă, ci dimpotrivă, îi ajută pe copii să izbutească și a treia „ieșire” a lor, potrivit lui Erich Fromm, din dependența îmbrățișării materne, adică a protecției excesive, devenind astfel personalități integre capabile să-și creeze propriul lor cuib independent.
Astfel mama autentică și-a programat și „plecarea” din viața copiilor ei. Însă „plecare” nu înseamnă părăsire și indiferență, ci acea artă și putere sufletească, care îmbină dragostea cu libertatea, care predă ștafeta pentru a se dezvolta și persoana iubită. Autentica dragoste maternă mai știe să se întindă și să îmbrățișeze și pe acele persoane care au legătură cu copiii lor. În noul cuib care se creează, nu intervine inoportun și egoist, ci continuă să se poarte cu noblețe și serviabilitate, cu îngăduință și iertare. Această poziție a ei contribuie și la întărirea noii familii.
Dragostea maternă ajunge până la măreția dragostei dumnezeiești, atunci când mama a șlefuit sufletele copiilor ei și i-a pregătit să-și jertfească chiar și viața lor pentru apărarea valorilor universale, cum ar fi libertatea și dragostea. Multe mame au dat de-a lungul veacurilor eroi și mucenici. Două exemple caracteristice dovedesc aceasta. O mamă din Megara scrie în 1940 către ofițerii din acea vreme, după ce a fost înștiințată despre jertfa fiului ei în linia întâi a frontului: „Spre binele Patriei să fie Dimitrie al meu! Măcar de aș fi luptat și eu împreună cu el! Trăiască Patria!” – Diamando Maniou, văduvă refugiată. Dar și pe noua muceniță Achilina[1], mama ei a pregătit-o chiar și pentru mucenicie. Aceasta se vede din ultimele cuvinte pe care le-a trimis Achilina mamei sale după chinuirile la care au supus-o turcii, pentru a-și schimba credința: „Am făcut aceea pentru care m-ai pregătit, mamă. Nu m-am lepădat de Hristos”[2].
Puterea pentru o astfel de dragoste minunată mama o scoate din credința ei. Însuși Dumnezeul ei Se jertfește „pentru viața și mântuirea lumii”, de aceea și dragostea ei nu se închide în cadrul familial strâmt, ci se răspândește dinamic acolo unde durerea și nevoia o cheamă. Și atunci se arată mama tuturor copiilor care s-au aflat în viața ei și i-a acoperit cu dragostea ei. Astfel mama se arată model de lepădare de sine în egocentrismul și ferocitatea acestei lumi contemporane. Și este fapt dovedit că fără de lepădarea de sine și jertfirea de sine a mamei nu se arată copii echilibrați, oameni integri. Și aceasta pentru că nu li s-a dăruit căldura afecțiunii, a interesului pentru ei, siguranța prezenței și ușurarea încurajării.
Mama autentică, prin căldura adevăratei ei dragoste, lucrează pentru crearea unei civilizații mai umane, care dă prioritate valorii vieții și dialogului dragostei, a adevăratei dragoste, care este suitoare și separată de obligație-îndatorire. Și aceasta pentru că este convinsă că Crucea și jertfa este „pânza”, cu care oricine poate trece marea vieții.
Mai ales în ultimii ani devenim martorii unor înfricoșătoare și tragice evoluții universale, care rănesc de moarte patria noastră. O lume înfiorătoare se schițează la scară planetară. Omenirea suferă și este lovită fără milă trăind în nesiguranță, frică, sărăcie, în terorism legalizat sau nelegalizat, pe care puternicii indiferenți ai lumii le impun. În această lume „nouă”, „Noua Eră”, era dezgustătorului interes al celor puternici ai pământului, viitorul omenirii se prevestește nesigur și înspăimântător. Noi, cei mulți, numai pentru un lucru putem fi siguri: Dacă toate mamele unite ar merge ținând aprinsă făclia adevăratei dragoste, cu siguranță, deznădejdea va ceda și întunericul dătător de moarte se va limita. Și în felul acesta, aceste mame se vor arăta în același timp și mame ale întregii lumi, mame ale culturii sufletului, mame sfinte.
Astfel de mame „trupești” și „duhovnicești” cere cu disperare omenirea și astăzi. Iar aceasta să fie nădejdea și aspirația fiecărui om adevărat, pentru că, așa cum a proclamat și Odissea Elitis în cuvântul său poetic:
„Și un sfert de mamă ajunge pentru zece vieți,
și tot ceva va prisosi, când o vei striga în clipa
marii primejdii: MAMĂ!”.
[1] A mucenicit în 1764. Pomenirea ei se prăznuiește la 27 Septembrie.
[2] Noul Martirologhion, Sfântul Nicodim Aghioritul.
