Preot Ioan Istrati
Azi la Sfântul Maslu. Căldură înăbușitoare. O mămică cu doi băieței mici, de ăia care nu dau doi bani pe încruntarea ta sau pe sfaturi. Unul de un an și ceva, cârlionțat, altul de vreo patru, mai obrăznicuț. Copiii se învârt, se zbat, o trag de păr, o ciupesc, o bat cu picioarele, îi picură lapte în cap din biberon, se tăvălesc pe jos, trântesc jucării, se foșgăie, se joacă.
Mama rabdă, se apleacă de o mie de ori, șterge, îi ia în brațe, le șoptește la ureche să fie cuminți, îi tăbârcește, îi închină. Niciun sfert de secundă de tihnă. Sudoarea îi curge pe tâmple. E o martiră a iubirii.
Am văzut în ea o icoană a iubirii lui Dumnezeu, care e un izvor infinit de lucrare și ajutor, o necontenită atenție, o împovărare de îndurare, o grijă nesfârșită, o permanentă îmbrățișare pentru niște prunci nebunatici și cu o energie uriașă.
Dumnezeu e Tatăl veșnic cu inimă de mamă.
Să ne iubim mamele. Nimeni niciodată pe pământ nu ne va mai iubi infinit. Doar Dumnezeu.
