– Părinte, de câtă putere sufletească au trebuinţă oamenii pentru a înfrunta moartea năprasnică?
– Dacă au înţeles sensul cel mai adânc al vieţii, află putere să înfrunte moartea, pentru că o înfruntă duhovniceşte. Câţi tineri nu se distrug cu motocicletele! Ridică motocicleta pe roata din spate şi astfel, se răstoarnă uşor şi îşi sparg capetele. Consideră mare ispravă a ridica cât mai mult motocicleta. Vezi ce le dă diavolul în gând să facă, pentru a se lovi la cap? Dacă ar merge cum trebuie, chiar de ar avea vreun accident, se poate să se lovească în altă parte şi să nu se nenorocească. Dar fiindcă îngăduie Dumnezeu răutatea diavolului sau neatenţia tânărului, înseamnă că va ieşi ceva bun.
– Atunci, Părinte, de ce Biserica noastră se roagă pentru ca să se păzească de moarte năprasnică[1]?
– Aceasta este altceva. Biserica cere de la Dumnezeu ca să nu ne găsească moartea nepregătiţi.
– Părinte, o mamă este nemângâiată deoarece copilul ei a fost omorât de o maşină în timp ce mergea la servici.
– Întreab-o: „Oare din răutate a lovit acel şofer pe copilul tău? Tu l-ai trimis la servici ca să-l omori? Nu. Aşadar să spui: Slavă Ţie, Dumnezeule!, pentru că fiul tău ar fi putut deveni un vagabond, însă Dumnezeu l-a luat la vremea potrivită. Acum este asigurat în Cer. De ce plângi? Ştii că prin plânsul tău îl chinuieşti pe copil? Vrei ca fiul tău să se chinuiască sau să se bucure? Îngrijeşte-te să-i ajuţi pe ceilalţi copii ai tăi care sunt departe de Dumnezeu! Pentru ei să plângi”. Iată că şi ieri a venit o mamă care mi-a spus plângând: „Dumnezeu mi-a luat pe scumpul şi singurul meu copil” şi Îl învinuia pe Dumnezeu. „Dacă te gândeşti bine, i-am spus, Dumnezeu te-a cinstit. Căci aşa botezat cum era, l-a luat lângă El îngeraş. Acesta este acum îngeraş, iar tu te cerţi cu Dumnezeu? Vei vedea mai târziu că el va mijloci pentru tine la Dumnezeu”. După aceea, când mi-a vorbit despre viaţa ei, mi-a spus că ar fi putut avea mulţi copii, dar atunci când a fost tânără nu a vrut să aibă niciunul.
Câte mame nu se roagă şi cer ca să fie lângă Dumnezeu copiii lor! „Nu ştiu ce vei face, Dumnezeul meu, spun ele, dar vreau numai să se mântuiască copilul meu. Să fie lângă Tine”. Dacă Dumnezeu vede că acesta apucă pe un drum greşit, că se îndreaptă spre pierzare şi că nu există un alt mod de a se mântui, îl ia în felul acesta. Îngăduie, de pildă, ca unul beat să-l lovească cu maşina şi să-l omoare şi astfel îl ia lângă El. În cazul că ar fi devenit mai bun, Dumnezeu ar fi împiedicat accidentul. După aceea se trezeşte şi cel care l-a lovit pe copil, îşi vine în simţiri şi este chinuit toată viaţa de mustrarea conştiinţei sale. „Am făcut o crimă”, spune el şi Îl roagă mereu pe Dumnezeu să-l ierte. Şi astfel se mântuieşte şi acela. Dar şi mama, prin durerea ei, se gândeşte la moarte şi se pregăteşte pentru cealaltă viaţă, mântuindu-se astfel şi ea. Vedeţi cum rânduieşte Dumnezeu ca prin rugăciunea mamei să se mântuiască suflete? Dar dacă mamele nu înţeleg aceasta, atunci se ceartă cu Dumnezeu. Câte nu trage şi Dumnezeu cu noi!
Atunci când cineva încetează de a mai înfrunta lucrurile lumeşte, află odihnă. Pentru că, altfel cum ar fi cu putinţă ca omul să se mângâie cu adevărat dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată şi veşnică de după moarte? Atunci când eram la Mănăstirea Stomio, în Koniţa trăia o văduvă care mergea mereu la cimitir şi striga acolo ore întregi. Pe toţi îi răscolea cu strigătele ei. Se lăsase pradă durerii şi îşi lovea capul de piatra mormântului. Îşi vărsa acolo toată durerea ei. Mergeau unii şi o luau de acolo, dar ea se întorcea iarăşi. Iar aceasta s-a petrecut ani de zile. Bărbatul ei fusese omorât de germani, iar fiica ei, după câţiva ani de la moartea tatălui ei, când abia împlinise nouăsprezece ani, a murit de inimă şi astfel rămăsese singură, sărmana. Dacă va privi cineva lucrul acesta numai la suprafaţă, va spune: „De ce îngăduie Dumnezeu aşa ceva?”. Dar şi acea femeie tot la suprafaţă înfrunta durerea ei şi de aceea nu se putea mângâia. Odată, atunci când am mers să văd ce se întâmplă, mi-a spus: „De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Bărbatul meu a murit în război. Am avut o fată, dar mi-a luat-o şi pe aceasta…”. Spunea vrute şi nevrute şi se certa cu Dumnezeu. După ce am lăsat-o să se uşureze puţin, i-am spus: „Să-ţi spun şi eu ceva. L-am cunoscut pe bărbatul tău. Era un om foarte bun. A murit în război îndeplinindu-şi datoria sfântă pentru Patrie şi de aceea Dumnezeu nu-l va lăsa. Apoi ţi-a lăsat pentru câţiva ani pe fiica ta lângă tine şi astfel, ai avut puţină mângâiere. Şi fiindcă se putea ca ea să apuce pe un drum greşit, Dumnezeu a luat-o în acea stare bună în care se afla pentru a o mântui”. Deşi bărbatul ei a fost un om foarte liniştit, ea însă era puţin lumească. Fireşte, nu i-am spus: „Tu ai fost o femeie lumească…”, ci am întrebat-o: „Acum ce te gândeşti să faci? Iubeşti lumea?”. „Nu vreau să văd nimic şi pe nimeni”, mi-a răspuns. „Vezi, i-am spus, acum lumea a murit şi pentru tine. Durerea te ajută şi nu te interesează niciun lucru lumesc. Şi astfel, în curând veţi fi toţi împreună în Rai. Cui a mai făcut Dumnezeu o astfel de cinste? Ai înţeles aceasta?”. După această discuţie a încetat să mai meargă la cimitir. De îndată ce a fost ajutată să înţeleagă sensul cel mai adânc al vieţii, s-a liniştit.
– Părinte, am auzit că atunci când cineva este ucis îşi ispăşeşte păcatele pentru că i le ia ucigaşul.
– Are circumstanţe atenuante într-un fel şi Îi poate spune lui Dumnezeu: „Eu m-aş fi pocăit, însă acesta m-a ucis”. Şi astfel, greutatea va cădea asupra ucigaşului. Unii care nu au minte spun: „Dacă ar exista Dumnezeu, nu ar lăsa să se facă mereu crime, ci i-ar pedepsi pe criminali”. Dar ei nu înţeleg că Dumnezeu îi lasă pe criminali să trăiască pentru a fi fără răspuns în Ziua Judecăţii. Căci nu s-au pocăit, cu toate că El le-a dat destui ani pentru a se pocăi. Însă pe cei care au fost ucişi îi va aranja cumva.
[1] În Liturghierele greceşti la ectenia: Încă ne rugăm pentru ca să se păzească… după …războiul cel dintre noi sunt adăugate şi aceste cuvinte.
Extras din Viața de familie – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
