Nu socoti nimic altceva drept ţel al acestei vieţi în afară de mântuirea sufletului. Orice alt ideal pe care oamenii îl scot oarecând la iveală ca ţel nu este altceva decât un îndemn în plus, dacă nu un mijloc direct, pentru mântuirea sufletului.
Familia, societatea, statul, civilizaţia – toate acestea nu sunt ţeluri în sine. Toate sunt numai îndemnuri şi, mai mult sau mai puţin, mijloace ale ţelului de căpetenie, ale singurului ţel: mântuirea sufletului.
Tot ce clădeşte şi reclădeşte timpul nu-ţi este casă veşnică, ci numai o tristă sau bucuroasă aducere-aminte.
Mama îţi aminteşte doar palid de negrăita dragoste de maică care-ţi va întâmpina sufletul tău în lumea cealaltă. Soţia îţi aminteşte doar palid de dulcea nuntire a sufletului tău cu Dumnezeu. Copiii îţi amintesc doar palid de roadele dulcii nuntire a sufletului cu Dumnezeu. Prietenii îţi amintesc doar palid de tovărăşia prea-frumoşilor Îngeri din Ceruri. Toate descoperirile ştiinţifice îţi amintesc doar palid de neînchipuitele descoperiri şi cunoaşteri din apropierea lui Dumnezeu. Natura îţi arată doar palid întreaga bogăţie şi frumuseţe a lumii viitoare. Marile oraşe îţi amintesc doar palid de minunata cetate al Marelui Împărat. Tot ce se numeşte fericire în această lume, ce piere mai iute ca zorile de ziuă, îţi aminteşte palid, cu totul palid, de nemincinoasa fericire din lumea cea adevărată.
În această lume a umbrelor şi-a preînchipuirilor, numai sufletul are o realitate, pe care o poate păstra sau pierde. La ce-i foloseşte omului să câştige toate împărăţiile umbrelor şi preînchipuirilor, dar să piardă împărăţia realităţii? Într-adevăr, nu-i ajută mai mult decât i-ar ajuta să se încălzească la Lună, sub apă fiind. În această lume a visului şi a visării, numai sufletul omului poartă în sine realitatea.
Vai de omul care preface în vis şi-această mică realitate! Când va sosi ziua deşteptării, nu va mai fi într-însul nimic de deşteptat.
Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.
