În fiecare an în ziua de 7 iulie lumea ortodoxă o sărbătoreşte pe Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi, lăudând-o cu cântări duhovniceşti. Această martiră a lui Hristos a trăit în urmă cu peste 1.700 de ani, în timpul domniei împăratului persecutor al creştinilor Diocleţian (284-305).
S-a născut într-o familie creştină, fiind rodul rugăciunii părinţilor săi Dorotei şi Eusebia, care au promis lui Dumnezeu că dacă vor avea un copil, îl vor dărui Preasfintei Treimi. Rugăciunea lor a fost împlinită prin naşterea fiicei lor Chiriachi, care a venit în lume într-o zi de Duminică, când toţi creştinii sărbătoresc Învierea lui Hristos. Numele pe care l-a primit relevă tocmai acest lucru, pentru că în limba greacă Chiriachi înseamnă Duminică.
Când Sfânta a ajuns la vârsta de 16 ani, împăratul Diocleţian a declanşat cea mai mare persecuţie împotriva creştinilor din Imperiul roman. Au fost multe delaţiuni împotriva creştinilor în această perioadă grea pentru Biserică. Sfânta Chiriachi şi părinţii ei au avut de suferit în urma unei delaţiuni. Sunt arestaţi, iar ea este separată de părinţi. Aceştia ajung în Armenia la Melitene, unde sunt martirizaţi de demnitarul imperial Iustus.
Chiriachi este trimisă la judecata cezarului Maximian Galeriu la Nicomedia. Uimit de frumuseţea ei, cezarul îi propune să se căsătorească cu cineva din familia imperială, dacă va părăsi credinţa creştină şi va aduce jertfe zeităţilor păgâne. Sfânta refuză acest aranjament matrimonial şi mărturiseşte plină de curaj credinţa ei în Hristos. Pentru statornicia ei în credinţă este bătută, fiind lovită cumplit. Ea suportă toate supliciile la care este supusă, rugându-se lui Dumnezeu.
Maximian Galeriu constată că toate aceste chinuri nu o clintesc pe Chiriachi în credinţa ei şi porunceşte ca, în continuare, de judecarea Sfintei să se ocupe guvernatorul Bitiniei, Ilarion. Acesta doreşte să o judece într-un templu păgân. Chiar înainte de a începe procesul are loc un cutremur, iar Ilarion moare, pentru că au avut loc mari distrugeri în templu, statuile zeilor păgâni au căzut şi s-au distrus. Procesul este continuat de un alt demnitar imperial. Acesta ordonă ca tânăra Chiriachi să fie adusă din temniţă şi aruncată în flăcările focului făcut din dispoziţia lui. O ploaie puternică stinge focul, iar Sfânta scapă şi de acest supliciu. Este aruncată la fiare sălbatice care nu o atacă, ci devin blânde ca nişte miei. În urma acestor fapte minuntate legate de Sfânta Chiriachi mulţi păgâni au devenit creştini.
În uma acestor convertiri, pentru a nu fi şi alte treceri la creştinism, Sfânta este condamnată la moarte. Este decapitată în afara zidurilor oraşului Nicomedia la 7 iulie 303. Din Vieţile Sfinţilor aflăm despre sfârşitul martiric al Sfintei: „Auzind Chiriachi această hotărâre, a cerut vreme să se roage. Deci s-a rugat îndelung, mulțumind lui Hristos, Care a învrednicit-o să mărturisească Numele Său înaintea împăraților și a ighemonilor și Care i-a păzit fecioria neîntinată. Atunci s-au arătat niște Îngeri luminoși veniți ca să-i primească sufletul pentru a-l duce la Mirele său cel ceresc, iar ea s-a culcat încet la pământ, încredințându-se în mâinile lui Dumnezeu. Deci când ostașii au mers aproape de dânsa, vrând să-i taie capul, au văzut-o moartă și s-au spăimântat. Și s-a făcut glas dumnezeiesc către dânșii: Mergeți, fraților, și propovăduiți la toți măririle lui Dumnezeu! Și în vreme ce ostașii s-au întors să spună dregătorului cele văzute, creștinii care se ascundeau de frica păgânilor au luat trupul Sfintei și l-au îngropat într-un loc potrivit, lăudând pe Dumnezeu, Cel slăvit întru Sfinții Săi”.
După cum am văzut din Vieţile Sfinţilor, Moaştele Sfintei au fost îngropate de creştinii din Nicomedia. Ele sunt cunoscute pentru darul facerii de minuni. Moaştele ei se află la Catedrala Episcopală din Huşi, fiind aduse de Episcopul Iacob Stamati în anul 1787 de la mănăstirea athonită Marea Lavră. De atunci Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi este ocrotitoarea Episcopiei Huşilor. Şi noi astăzi o cinstim rugând-o: „O, Sfântă Muceniță Chiriachi, nu înceta a te ruga Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să împlinească cererile noastre cele către mântuire, învrednicindu-ne a-I cânta întotdeauna împreună cu tine: Aliluia!”
Pr. Ciprian Florin Apetrei
Sursa: http://ziarullumina.ro
