Mulți creștini, ignorând marele folos al postului, îl țin cu lipsă de plăcere sau nu-l țin deloc. Și totuși postul trebuie să-l primim cu bucurie, nu cu indignare sau cu frică. Iar aceasta pentru că postul nu este înfricoșător pentru noi, ci pentru demoni. Adu-l înaintea unui demonizat și va îngheța de frică, va rămâne nemișcat ca piatra, va fi legat cu legături nevăzute, mai ales când va vedea că este însoțit de sora ei și nedespărțita însoțitoare, rugăciunea. De aceea și Hristos a spus: „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Mt. 17, 21).
Așadar, dacă postul alungă departe pe vrăjmașii mântuirii noastre și este atât de înfricoșător asupritorilor vieții noastre, trebuie să-l iubim, iar nu să ne temem de el. Dacă trebuie să ne temem de ceva, trebuie să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când se combină cu beția. Pentru că ea ne leagă cu mâinile la spate și ne face robi tiranicelor patimi, în timp ce postul, dimpotrivă, ne slobozește din tirania patimilor și ne dăruiește libertatea duhovnicească. Dacă și împotriva vrăjmașilor se războiește și din robia noastră ne slobozește și libertatea ne-o dăruiește, ce altă dovadă a dragostei lui ne mai trebuie?
Nu numai monahii, care în toată viața lor cea asemenea cu a Îngerilor au drept însoțitor postul, ci și mulți creștini mireni, luând aripile lui, s-au ridicat la înălțimea filozofiei cerești.
Vă reamintesc că cei doi mai mari Prooroci ai Vechiului Testament, Moisi și Ilie, cu toate că au avut și alte virtuți datorită cărora au dobândit multă îndrăznire către Dumnezeu, când voiau să vorbească cu El, la post alergau. Acesta i-a povățuit lângă Domnul.
„Ne temem de el pentru că strică și îmbolnăvește trupul”, vei putea spune. Pe deoparte îți spun că pe cât omul cel dinafară, adică trupul, se strică, cu atât cel dinăuntru, adică sufletul, zi de zi se înnoiește (Cf. II Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine acest subiect, vei constata că postul păzește și sănătatea trupului. Și dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe medici și-ți vor spune mai bine ei, care numesc puțina mâncare – maica sănătății, iar multa mâncare – pricinuitoarea multor boli ce distrug trupul.
Așadar, să nu ne temem de post, care de atâtea rele ne ferește. Și aceasta nu o spun fără motiv. Văd mulți oameni aruncându-se fără să se stăpânească la mâncare și la băutură atât înainte, cât și după post, zădărnicind folosul lui. Adică în suflet se face ceea ce se face și cu un trup bolnav, care, atunci când începe să-și revină și încearcă să se ridice din pat, vine cineva și-i dă o lovitură puternică și-l pironește la pat mai rău ca înainte. Ceva asemănător se întâmplă și în sufletul nostru, atunci când, înainte sau după post, umbrim limpezimea pe care ne-a dăruit-o el, cu întunecarea pe care o aduce neînfrânarea.
Dar și atunci când postim, nu ajunge numai depărtarea de anumite mâncăruri ca să ne folosim sufletește. Există primejdia, respectând posturile Bisericii, să nu dobândim nimic. Cum? Când stăm departe de bucate, dar nu stăm departe de păcat; când nu mâncăm carne, însă mâncăm hrana săracilor; când nu ne îmbătăm cu vin, ci ne îmbătăm cu dorința vicleană; când petrecem toată ziua fără mâncare, dar vedem priveliști rușinoase. Atunci postul nostru este nefolositor.
De aceea să unim postul cu războiul împotriva patimilor, cu înfrânarea de la orice păcat, cu rugăciunea și cu nevoința duhovnicească. Numai atunci postul va da roade și va fi o jertfă bine-plăcută lui Dumnezeu.
Din Cartea: Subiecte de viață II – Sf. Ioan Gură de Aur.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
