O întrezărire a felului cum inima Părintelui Serafim Rose se înmuiase şi se deschisese către dragostea lui Dumnezeu aflăm la fiica sa duhovnicească Solomonia. Puţin după adormirea lui, ea scria:
„Una dintre cele mai scumpe amintiri legate de Părintele Serafim este din timpul Vecerniei Duminicii Iertării de la începutul Postului Mare. Cred că îmi cea mai dragă pentru că l-am întrezărit stând cu sufletul înaintea lui Dumnezeu. Cine poate spune cum se frânge inima fiecăruia în necazul său, în dorul său după Dumnezeu? Noi nu ne vedem unii pe alţii în aceste clipe; numai Dumnezeu ştie. Dar, în timpul slujbei Vecerniei Duminicii Iertării, inimile noastre rostesc la unison prochimenul: Să nu întorci faţa ta de la sluga ta, căci mă necăjesc, degrab mă auzi. Ia aminte spre sufletul meu şi izbăveşte pe el (Ps 68, 20-21).
Aş fi vrut, de era cu putinţă, să nu scriu pur şi simplu stihul acesta, ci, prin citirea sa, cititorul să poată auzi felul cum este cântat, ca o adânc-sfâşietoare cerere către Dumnezeu. Văd şi acum, de parcă ar fi fost ieri: Părintele Serafim stând în spatele Altarului, şi – întrucât Glasul mai aparte ce se cânta nu ne era familiar – se auzea numai vocea lui, plină de blândeţe şi de smerită zdrobire de inimă. Vocea lui nu era plină de ceea ce s-ar numi emoţie, ci de ceva mult mai adânc – un simţământ duios – ceva te umplea de uimire. Apoi şi-a dus pe nevăzute mâna la faţă, iar eu m-am gândit: Se roagă lui Dumnezeu pentru sufletul său; oare şi-a şters o lacrimă de pe obraz?
Şi eu şi mulţi alţii, ne întemeiam pe Părintele Serafim în multe privinţe, de la lucruri mărunte de fiecare zi, până la greutăţile duhovniceşti mai importante, iar el ne sprijinea mereu cu drag, fără a se gândi defel la sine, încât nici nu am mai stat să mă gândesc la adâncimea tânjirii sufletului său după Dumnezeu. An de an, de fiecare dată când slujea Vecernia Duminicii Iertării, aşteptam să aud scumpul sunet al glasului său rostind această rugăciune şi, de fiecare dată, îl vedeam ridicându-şi mâna aproape neobservat, pentru a-şi şterge lacrimile de pe obraz”.
Extras din Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose – Ierom. Damaschin, Editura Sophia.
