Cinstirea Sfinților români reprezintă una dintre dimensiunile fundamentale ale vieții duhovnicești din spațiul ortodox românesc. Ea exprimă nu doar un gest de recunoștință față de cei care au mărturisit Evanghelia, trăind în duhul ei, ci și o reafirmare a temeiurilor propriei noastre identități spirituale.
Canonizarea Sfinților din neamul românesc, proces intensificat îndeosebi după 1992, nu reprezintă o simplă recunoaștere postumă, ci o reașezare a conștiinței eclesiale pe temelii autentice, validate de viață, de tradiție și de credință. Între acești Sfinți se numără și Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, trăitor în secolele XIV-XV, cunoscut pentru viața sa isihastă, pentru lucrarea sa pastorală și pentru sfințenia recunoscută încă din timpul vieții.
Sfântul Leontie s-a născut la Rădăuți într-o vreme când Biserica Ortodoxă își contura structurile instituționale în Țara Moldovei. S-a călugărit sub numele de Lavrentie, ducând o viață de nevoință monahală în zona Schitului Laura, important centru al isihasmului local, influențând formarea altor mari duhovnici, între care și Sfântul Daniil Sihastrul. Ridicat la treapta de episcop al Rădăuților în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, Leontie a slujit cu smerenie și multă evlavie, rămânând o figură luminoasă în istoria Bisericii din Moldova.
Retras din scaunul episcopal, a primit schima mare, primind numele de Leontie, continuându-și nevoința într-un loc singuratic. După plecarea sa la Domnul, a fost înmormântat în Biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, necropolă domnească și centru de referință al Ortodoxiei românești. Venerarea locală a ierarhului moldovean a început curând după mutarea la cele veșnice, Moaștele sale, cinstite ca izvor de binecuvântare și ajutor sufletesc, fiind scoase din mormânt și așezate spre închinare în Biserica voievodală a chinoviei unde fusese înmormântat.
În contextul frământărilor politico-militare din secolul al XVII-lea, monahii au ascuns Moaștele Sfântului pentru a le proteja, pierzându-se însă informațiile despre locul păstrării lor. Timp de peste trei veacuri, ele au rămas în uitare, până când, în a doua jumătate a secolului XX, în urma unor cercetări arheologice și documentare, au fost redescoperite în interiorul vechii Biserici. Confirmarea identității lor a fost urmată, în anul 1991, de reașezarea în raclă, spre cinstire, iar peste un an Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 20 iunie 1992, l-a trecut în rândul Sfinților, stabilindu-i ziua de prăznuire la 1 iulie.
Din punct de vedere istoric, se vădește dificilă adunarea multor mărturii despre viața ori lucrarea unor membri ai Bisericii noastre dreptmăritoare, trăitori în timpuri imemoriale, trecuți ulterior în rândul Sfinților. Așa s-a întâmplat și în cazul Sfântului Leontie, cel pomenit astăzi.
În general, când vorbim de Sfinții români din veacurile trecute, facem apel la cartea Viața și petrecerea Sfinților, scrisă de Sfântul Ierarh Dosoftei între anii 1682 și 1686, sau la unele însemnări lapidare din cronici ori vechi pisanii. Majoritatea informațiilor s-au transmis prin viu grai, așternându-se în paginile unor cărți abia în secolul al XIX-lea. De aceea, orice dovadă nouă care să confirme aspecte din biografia Sfinților români sau amănunte despre venerarea lor este o adevărată binecuvântare, dar și o întărire a celor găsite până acum în izvoarele istorice cercetate sau transmise prin tradiția locală.
Pentru că astăzi îl proslăvim pe Sfântul Leontie de la Rădăuți vom aduce o mărturie inedită ce adeverește că marele ierarh moldovean era venerat chiar în lipsa unui act oficial de canonizare. Documentul, scris la începutul veacului al XVII-lea, deci cu șase decenii înainte ca Sfântul Dosoftei să-și redacteze cartea, face referire la câțiva Sfinți români din perioada medievală.
Este vorba de colecția Русская Историческая Библиотека (Biblioteca istorică rusă), o importantă publicație științifică rusească, care a editat și publicat izvoare istorice și religioase vechi, din spațiul slav, dar și din zonele limitrofe Imperiului Țarist, inclusiv din Țările Române, sub coordonarea unui renumit istoric și filolog, F. I. Buslaev. Această antologie a fost publicată în 1878 de către comisia arheografică din Imperiul Țarist. În volumul al patrulea se găsește inserată o lucrare veche, de la începutul veacului al XVII-lea, „Палѧдоніе” (Palidonie), avându-l ca autor pe arhimandritul Zaharia, Starețul Lavrei Pecerska din Kiev. La pagina 843, el amintește de mai mulți Sfinți cu Moaște din zona Moldovei la care, probabil, s-a închinat, oferindu-ne astfel detalii foarte prețioase. Redăm integral textul referitor la aceștia: „La Suceava, în catedrala mitropolitană, Sfântul Ioan cel Nou, Mucenic pentru credință, se află în raclă de argint aurit și este întreg cu trupul. El rămâne nestricat și se săvârșesc minuni acolo spre folosul celor care vin cu credință. La Rădăuți, în episcopie, Sfântul Leontie făcătorul de minuni zace cu trupul întreg. La Voroneț, în mănăstire, Sfântul Daniil (Sihastrul – n.r.), făcătorul de minuni. La Moldovița, în mănăstire, Sfântul Vasile, făcătorul de minuni (încă necanonizat – n.r.). Și în alte părți ale Țării Moldovenești se păstrează Moaștele făcătoare de minuni ale multor Sfinți, iar poporul le cinstește cu credință. Astfel, în Bisericile domnești și mănăstirești se păstrează trupurile nestricate ale Cuvioșilor și ierarhilor, iar în fiecare an se face pomenirea lor cu procesiuni și slujbe mari”. La finalul textului Palidoniei apare inserat numele autorului acestuia: „scris de către Starețul Zaharia în anul 7129” (1621). O asemenea relatare externă, independentă, confirmă, cu peste 350 de ani înainte de canonizarea oficială, că moaștele lui Leontie se păstrau întregi, fiind cinstite în mod solemn.
Autorul Palidoniei, arhimandritul Zaharia Kopistenki, s-a născut în Przemyśl (azi Polonia), pe la sfârșitul secolului al XVI-lea, trecând la cele veșnice în anul 1627. A studiat la școala Frăției Ortodoxe din Liov. În 1616 s-a călugărit la Kiev, în Lavra Pecerska, unde a desfășurat o importantă activitate cărturărească, traducând numeroase lucrări de teologie din greacă în slavonă ori scriind multe cărți de spiritualitate și apologetică ortodoxă. Pentru viața curată și vrednicia sa a fost ales stareț al lavrei și hirotesit arhimandrit. Printre cărțile semnate de el se numără și Palidonia sau Cartea apărării Bisericii Răsăritene, apărută între 1621 și 1623, o lucrare apologetică redactată ca răspuns la atacurile uniaților, prin care își expunea argumentele referitoare la păstrarea dreptei credințe a Bisericii răsăritene, condamnând Unirea de la Brest-Litovsk (1595-1596).
Revenind la mărturia starețului Zaharia despre Moaștele Sfântului Leontie de la Rădăuți, dar și despre ale celorlalți Sfinți moldoveni, ea are o valoare deosebită atât pe plan duhovnicesc, cât și istoric, contribuind la întărirea evlaviei credincioșilor față de Sfinții români, certificând totodată prezența și lucrarea Harului dumnezeiesc în pământul românesc din vremuri imemoriale.
Arhim. Mihail Daniliuc
Sursa: http://ziarullumina.ro
