Mărturisitorii temnițelor comuniste (Părintele Iustin Pârvu, Nicolae Purcărea, Ilie Tudor, Aspazia Oţel Petrescu) despre Poetul temniţelor comuniste, Apostolul şi Mucenicul Radu Gyr

Părintele Iustin Pârvu:

Dacă nu erau poeziile lui Radu Gyr și ale lui Nichifor Crainic, se pierdea foarte mult din esența martirilor și a celor care au trecut prin închisorile comuniste din România. Toate astea au menținut duhul puternic al tineretului, al unui neam întreg! Duhul lor era atât de puternic în esența țăranului nostru, a omului nostru legat de viața frumoasă, de codru și de morții noștri. Numai așa s-a format rezistența la comunism în anii 1947-1950. În închisoare, pe lângă rugăciunile puternice, au fost poeziile frumoase ale lui Radu Gyr şi alţii care au scris ca o rugăciune. Dacă s-a menţinut viaţa spirituală acolo, a fost datorită poeziilor lui Radu Gyr.


Mărturisitorul Nicolae Purcărea:

Memoram toate poeziile care veneau pe ţeavă, pentru că n-aveam un crâmpei de hârtie, o bucăţică de creion, însemnam doar pe săpun şi pe talpa bocancului. Ne făcusem biblioteca noastră improvizată. La loc de cinste se afla Radu Gyr. Trebuie să vă spun că lui Radu Gyr ar trebui să-i ridicăm o statuie până la cer. El a fost cel care ne-a ţinut nădejdea într-o continuă flacără, el a ars alături de noi. Poeziile lui sunt de-o frumuseţe extraordinară, baladele lui or să vă încânte sufletele.


Mărturisitorul Ilie Tudor:

Pe lângă rugăciune, lumina poeziei lui Radu Gyr a fost liantul care a legat inimă de inimă, suflet de suflet, ca zalele lanțurilor care ne rodeau gleznele. Versul lui se trăia. Era pentru noi haină și hrană, apă și căldură. O strofă-două ne luminau ziua, ne încălzeau noaptea, ne umpleau gamela. Eram bogați. În vremea aceasta el, topit de foame, ros de boală, înconjurat de ură, scria. Scria în cap, în capul pleșuv înainte de vreme, izbit de pereți, de frig, de mizerie. Memoria lui Radu Gyr? N-am termen de comparație. Fremăta celularul și Zarca de ceea ce Dumnezeu îi dăruise din belșug: hrana pentru suflete strivite, hrana pentru minți secătuite de lipsa de informație, de posibilitatea de a fi de folos.


Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu:

Radu Gyr a fost creştin şi toată poezia lui este de o trăire creştină profundă. Şi este o trăire afectivă. Vedeţi, Mântuitorul cere o credinţă caldă, o credinţă care trece prin inimă. Iisus bate la uşa inimii noastre. Creştinismul lui Radu Gyr nu este cerebral, este afectiv. Este profund, este trăit, este simţit. Noi, cei din închisoare, ne aducem aminte de clipele când i-am învăţat poeziile plângând. Dacă Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o cale greşită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr care a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n” număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins cu imaginaţia). Un număr de necuprins de deţinuţi au aflat în poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puţin lucru este acesta?

Sursa: Facebook – Crina Palas

Previous Post

Evanghelia zilei (Ioan 6, 14-27)

Next Post

As-noapte, Iisus…

Related Posts
Total
39
Share