Muzica bisericească utilizează numeroși termeni specifici de proveniență greacă, latină sau slavă mai puțin cunoscuți publicului larg. În contextul Anului Comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, vă propunem să aflați originea, sensurile și importanța unor cuvinte ca strană, tropar, protopsalt sau glas.
Analog
Cuvânt cu origine în limba greacă (αναλόγιον) ce desemnează un pupitru ce servește drept suport pentru cărțile de cult.
Anagnost
Citeţ sau lector al textelor sfinte în timpul serviciilor divine.
Canonarh
O persoană însărcinată cu respectarea regulilor unei slujbe la strană, în conformitate cu tipicul bisericesc.
Cantor
Denumirea de cantor este frecvent utilizată în Transilvania și desemnează persoana care cântă la strana unei Biserici: psalt, cântăreț (bisericesc) sau dascăl.
Condac
Condacul era un poem alcătuit dintr-un număr variabil de strofe între 18 și 30. Avea aceeași structură ritmică și un număr egal de versuri ce reproduceau, fiecare în parte, prin număr de accente și silabe ritmice, versul corespunzător din prima strofă, numit irmos.
Cor
Grupul de cântăreți care oferă răspunsurile liturgice la slujbe. Corul este condus de un dirijor sau coordonator.
Dascăl
Provine din grecescul διδάσκαλος – cel care învață pe altul. În România, termenul desemnează cântărețul de la strană.
Până la venirea regimului comunist, dascălul avea mai multe atribuții decât de simplu cântăreț la strana Bisericii. El îndeplinea funcția de învățător sau educator în mediul rural, acolo unde nu exista o altă persoană dedicată acestei misiuni.
Dirijor
Dirijorul este persoana care coordonează un cor sau un grup psaltic.
Domestic
Domesticul inițial reprezenta o funcție de stat, mai târziu fiind inclusă în administrația bisericească. În perioada bizantină târzie, în Hagia Sofia existau două coruri, unul în dreapta și altul în stânga, conduse de câte un domestic. Așadar, domesticul se ocupa cu pregătirea, organizarea și dirijarea corului, fie de citeți, fie de psalți.
Eh
Termenul provine din limba greacă (ήχος) și înseamnă glas sau sunet.
Glasurile au o scară muzicală cu structură proprie, sistem de cadențe și formule specifice.
În muzica psaltică actuală sunt recunoscute opt glasuri, dintre care primele patru sunt autentice, iar următoarele patru sunt plagale (derivate). Glasurile nu se repetă, glasurile plagale sunt diferite prin tonalitate, formulă și cadențe, deși se pot identifica și elemente comune cu cele de bază.
Grup psaltic
Grupul psaltic este format din mai mulți cântăreți (psalți).
Glas. Vezi eh.
Hirotesie
Prin slujba hirotesiei se conferă harul slujirii într-una din treptele clerului inferior precum citeț, psalt sau ipodiacon. De asemenea, în cadrul hirotesiei sunt acordate unele ranguri bisericești onorifice preoților care s-au remarcat prin activitatea lor pastorală și misionară.
Hirotesia este o slujbă de binecuvântare, în comparație cu hirotonia care este o Sfântă Taină și se oficiază în cadrul Sfintei Liturghii.
Ifos
Ifosul reprezintă stilul muzical sau modul de exprimare a muzicii și este caracteristic unei anume persoane, grup de oameni sau unei perioade. Acesta ține mai mult de ornamentele muzicale, dar poate semnifica și alegerea unor formule muzicale în detrimentul altora din aceeași familie.
Un stil rugător, dar nu teatral, introvertit, dar plin de bucurie, echilibrat în exprimare, sobru, dar nu întunecat, auster, dar și ornamentat, simplu, dar și complex, colectiv, dar și solistic, extrem de profund. Ifosul cheamă la pocăință și la cugetarea la moarte și viață veșnică.
Imnograf
Persoana care alcătuiește textele unor imne liturgice sau bisericești și care creează muzica acestor texte. Unele persoane care au creat imne bisericești sunt cunoscute sub numele de melozi, precum Sfântul Roman Melodul, Sfântul Cosma de Maiuma, Sfântul Iosif Imnograful ș.a.
Ison
Sunet prelungit, aflat la baza scării glasului în care este cântarea sau formula muzicală respectivă, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale.
Lampadar
Lampadarul era persoana care avea în atribuții aprinderea lumânărilor, a candelelor sau a lampadarelor în Bisericile din Constantinopol. Din secolul 18, persoana respectivă mai îndeplinea și funcția de cântăreț secund (ftoripsalt sau deuteropsaltes) după ce protopsaltul a luat atribuțiile domesticului care conducea strana dreaptă.
Muzică bizantină
Arta vocală care a apărut și s-a dezvoltat în timpul Imperiului Bizantin, pe cuprinsul acestuia, dobândind forme și trăsături proprii.
Muzica bizantină se constituie din două categorii de cântări: liturgice și laice. Prima categorie și cea mai dezvoltată s-a născut și a evoluat odată cu cultul creștin, numărul cântărilor păstrate și transmise de-a lungul secolelor fiind foarte mare.
Muzica laică bizantină cuprindea cântece populare exterioare Bisericii (de aici, εξωτερικά) care au fost preluate de otomani, astfel rezultând diferitele forme muzicale (semai, sarki, beste etc.) care și astăzi se pot auzi, în special, din repertoriul turc clasic.
Melod
Persoana care interpretează melodiile create de melurgi; rareori acestea aparțineau melozilor. În decursul timpului, melodul s-a numit în limba turcă „berechet” care înseamnă dulce glăsuitor.
Melurg
Autor al melodiilor imnelor. Etimologic înseamnă „făuritor de melodii”.
Neume
Notele muzicale din muzica psaltică actuală.
Protopsalt
Psaltul principal al cărui rol era acela de a începe și conduce cântarea împreună cu cele două străni conduse de domestici, locul său era în mijlocul Bisericii.
Acesta avea atribuții didactice, el era cel care îi iniția pe ucenici în cântarea bisericească și rânduiala liturgică.
În Biserica Patriarhiei de Constantinopol, protopsaltul stătea în strana dreaptă.
Psalt
Persoana care cânta psalmii, urmașul solistului sinagogal în Biserica Ortodoxă. Acesta se deosebea de anagnost care avea atribuția de a citi textele din unele cărți de cult. Astăzi termenul desemnează cântărețul bisericesc.
Psaltichie
Metodă (manual) de învățare a muzicii psaltice.
Rasă
Haină lungă până la călcâie, din diferite materiale ușoare și de culoare închisă, cel mai adesea neagră purtată de psalți, călugări și preoți (peste reverendă).
Răspunsuri liturgice
Răspunsurile liturgice sau răspunsurile la strană sunt rugăciunile rostite sau imnele cântate de psalți în dialogul purtat pe parcursul fiecărei slujbe, ca replică sau continuare a rugăciunilor rostite de clerici.
Strană
Strana se referă atât la zona unde stau împreună cei care cântă la slujbă cât și la suportul de lemn pe care sunt așezate cărțile din care se citește în timpul slujbei. În limbajul comun, strana reprezintă grupul de psalți care oferă răspunsurile liturgice la sfintele slujbe.
Tact
În muzica psaltică, tactul reprezintă raportul de note pe silaba. Astfel, în tactul grabnic avem un raport de o notă pe silabă (1/1), în tactul potrivit – două note pe silabă (2/1), iar în tactul pe larg – patru note pe silabă (4/1). Aceste rapoarte sunt o medie, însă există și excepții.
Tipic
Rânduielile bisericești și regulile de săvârșire slujbelor în funcție de timpul liturgic.
Regulile care sunt cuprinse în tipic au fost elaborate, în mare parte, de Sfinții Apostoli. Compunerea lui sub o formă clară este atribuită Sfântului Sava (secolul 5) care a preluat din mai multe surse de la înaintașii lui și a centralizat regulile de săvârșire a slujbelor.
Tropar
Troparul este o scurtă poezie cântată care rezumă viața Sfântului sau a sărbătorii dintr-o anume zi. Acesta se cântă la finalul Vecerniei, la începutul Utreniei, în timpul Sfintei Liturghii la Vohodul Mic și la slujbele Ceasurilor.
Sursa: http://basilica.ro
