Mina Ardeleanu, octogenara care a locuit mult timp în casa poetului Daniel Turcea, spune că viața este foarte frumoasă și la 80 de ani – dacă este trăită cu Dumnezeu.
Doamna Mina a împlinit 80 de ani în 28 martie 2023, când s-au împlinit și 44 de ani de la mutarea la cele veșnice a poetului Daniel Turcea. Acum locuiește în clădirea în care poetul și-a trăit ultimii ani de viață, iar mulți ani a stat chiar în apartamentul lui.
„Am cumpărat casa de la mama sau mătușa lui, nu mai știu exact. Era linoleumul plin de ceară, că dânsa se ruga la Icoane. Avem jos, la intrare, și o placă memorială. Când am luat casa de la ea, mi-a povestit despre el. Eu am stat mult timp acolo, dar, când m-am îmbolnăvit, s-a ivit apartamentul acesta de mai sus și m-am mutat aici”, povestește doamna Mina.
Ea însăși nu a fost dintotdeauna credincioasă, dar – cine știe? – poate rugăciunile din casa poetului au călăuzit-o încet-încet și pe ea către cele ale duhului.
Tanti Mina, cum îi spun apropiații, a fost coafeză și își mai tunde și acum prietenele. De fiecare dată își face semnul Sfintei Cruci înainte de a începe. Nu are școli înalte, dar raportarea ei la credință are o simplitate cuceritoare, de copil.
Cum se vede viața la 80 de ani
Cu câteva zile înainte să împlinească 80 de ani, de Buna Vestire, a mers la Sfânta Liturghie, apoi a stat la o agapă cu prietenele de la Biserică.
„M-am bucurat foarte mult. Le-am zis: «Fetelor, eu am ajuns la 80 de ani, mă rog ca Dumnezeu să vă ajute să ajungeți și voi – și chiar mai mult!». Apoi am venit acasă și mi-a fost foarte-foarte rău. De atunci am făcut niște analize și mi-a ieșit un rezultat pozitiv.”
Tanti Mina este din nou, ca în ultimii 20 de ani, într-un moment de cumpănă a vieții. De data aceasta, medicii au spus că nu vor mai putea interveni. „Cum va vrea Dumnezeu. Nu știu ce va fi. Nu pot să spun că nu o să-mi fie frică în ultima clipă, dar acum nu mi-e frică, pentru că asta este viața.”
Dar cum se vede viața la vârsta de 80 de ani? „Este foarte frumoasă, mai cu seamă că mă duc la Biserică. Biserica mă încurajează și-mi dă putere”, explică ea.
De fapt, nu este nimic nou în faptul că viața ei atârnă și acum – ca de atâtea ori – de un fir de păr.
A trăit o viață bună cu soțul ei, Mihail, care a plecat la Domnul în anul 2000. Nu erau apropiați de Biserică. Apropierea doamnei Mina de Dumnezeu a început odată cu boala și s-a transformat într-o legătură puternică.
„Am multe probleme de sănătate. Cu ajutorul lui Dumnezeu le-am depășit mereu. La 11 operații pe care le-am făcut, cu 11 anestezii, numai Dumnezeu, Maica Domnului și toți Sfinții m-au ajutat. Am căzut și m-am sculat cu ajutorul Domnului.”
„Au fost momente foarte-foarte grele. Imaginează-ți că stai zile în șir cu un tub pe nas, care trage totul din stomac! A fost cea mai grea problemă din viața mea. Până la urmă, am spus: «Domnule doctor, scoateți-mi tubul și lăsați-mă să plec acasă! Mă las în mâna lui Dumnezeu. Atât îmi doresc»”, povestește Mina Ardeleanu.
Și, pentru că Dumnezeu și Sfinții Săi lucrează și prin oameni, un mare ajutor i-a fost fiica ei, Paula, nelipsită de lângă patul de suferință al mamei.
Se gândește cu profundă recunoștință și la doamnele din comunitatea parohială, care au vizitat-o constant, și la rugăciunile duhovnicului ei, Părintele Vasile Gavrilă.
„Boala m-a adus la Dumnezeu”
„Am stat atunci o lună în spital. Fiica și nepoții plângeau la patul meu. La alegerea mea, mi-au dat drumul acasă și Maica Domnului m-a vindecat – bineînțeles, cu Dumnezeu și cu toți Sfinții. Când am ajuns acasă, nici nu mă puteam ridica de jos, mușchii erau foarte slăbiți. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am depășit și asta!”
„Boala aceasta m-a adus la Dumnezeu”, spune ea. „Am trecut prin toate fără frică, în mâna lui Dumnezeu. Am zis: Doamne, facă-se voia Ta! Tu vei decide ce faci cu mine.”
Cel mai frumos lucru în viață este, „în primul rând, să-L iubești pe Dumnezeu. Îmi place să-L am pe Dumnezeu aproape și pe Maica Domnului. Cel mai frumos este să mă duc la Biserică, acolo îmi place cel mai mult. Dar îmi place mult și să mă întâlnesc cu copiii mei”.
De când s-a îmbolnăvit, se simte mereu pregătită pentru momentul trecerii la cele veșnice.
„Pentru că așa trebuie să fii, mai ales la 80 de ani ai mei. Nu pot să spun că nu-mi pare rău că rămân copiii fără mine, dar nici nu-mi pare rău că mă duc dincolo, fiindcă nădăjduiesc să mă duc la Dumnezeu. Dumnezeu este iubire, mă bucur că mă duc acolo, nu-mi pare rău.”
Mesajul către tineri este rugăciunea pentru ei
Aceasta nu înseamnă că nu își face griji. Fiica și nepoții sunt mereu în gândul ei: „Mor cu gândul că sunt fără cununie și fără să intre în casa lui Dumnezeu. Acolo este Dumnezeu, acolo sunt toți Îngerii, acolo este Potirul lui Dumnezeu, din care ne împărtășim noi! Nu se poate fără așa ceva”.
„Aș vrea ca și copiii mei să vină la acest Potir al lui Dumnezeu, să creadă în Maica Domnului și în Dumnezeu și în toți Sfinții. Acesta este regretul pe care îl am”, spune ea, iar glasul îi tremură pentru prima dată de la emoție.
„Nici eu nu am fost credincioasă când eram tânără. Ce aș putea să-i spun nepotului meu, dacă nici eu nu am fost? Mi-ar răspunde: «Dacă n-ai fost nici tu aproape de Dumnezeu când erai tânără, de ce îmi ceri asta mie?»”
„Nu știu ce mesaj aș putea să le dau, că nu ar înțelege. Și nici eu nu înțelegeam, până când nu mi-a dat Dumnezeu o boală. Ce aș putea să le spun tinerilor, nepoților mei? Doar să mă rog pentru ei ca să vină la Dumnezeu. Atât.”
Îi mulțumește zilnic lui Dumnezeu pentru boala grea, în speranța că este curățitoare de păcate. Spune des că nu are voie să se plângă după ce a avortat voit mulți copii trimiși de Dumnezeu.
Regrete și iertare
„Când am născut fetița, am fost opt ore inconștientă și mi-au făcut streptomicină, care mi-a atacat auzul. Și doctorul mi-a spus: Dacă ai să mai faci copii, rămâi surdă complet! Mai aveam și RH negativ și mi s-a spus că nu pot face copii, fiindcă ies rahitici.”
„Nu am mai făcut copii și tot am rămas surdă complet, așa că puteam să mai fac. Îmi pare rău că am făcut chiuretaje multe. Nu-l învinovățesc pe doctor. Eu sunt vinovată.”
O amintire de acum patru decenii îi revine și astăzi: „Regretul meu cel mai mare este că aveam un băiat la trei luni și l-am dat afară. Nu învinovățesc doctorul, dar foarte rău mi-a părut. Trebuia să-mi spună măcar că era mare, în trei luni, și să nu fac asta”.
Așa stăteau lucrurile prin anii 1980, când, teoretic, întreruperea de sarcină era drastic restricționată, dar realitatea era alta, inclusiv în statistici: aproape șapte milioane de avorturi între 1966 și 1989 – sunt înregistrate doar datele oficiale, care nu includ și avorturile ilegale.
Regretul a apărut târziu, după apropierea de Biserică, apropiere care i-a adus și speranța, și iertarea.
Crede că tinerii ar trebui ajutați „să nu facă greșeala pe care am făcut-o eu. De aceea am și trecut prin 11 operații, pentru că mi-a dat Dumnezeu pentru păcat. Acesta este adevărul”.
În tovărășia Sfinților
Tanti Mina a fost de trei ori la Ierusalim și de două ori a reușit să intre în Biserica Sfântului Mormânt în timp ce cobora Sfânta Lumină.
Acasă are pereții plini cu Icoanele primite de la prieteni sau aduse din pelerinaje. Cu toate acestea, nu există nicio senzație de aglomerare. Icoanele stau firesc pe pereți fără să-i îngreuneze, la fel cum stau în conștiința ei: Maica Domnului Pantanassa a vindecat-o de cancer; de la Sfântul Serafim de Sarov a învățat despre vederea lui Dumnezeu; Sfântul Mina este ocrotitorul ei și îi citește acatistul în fiecare joi.
O singură Icoană, cea mai mare din casă, este pictată: „L-am visat pe Mântuitorul și am comandat-o exact cum L-am visat. I-am arătat eu exemple în care era pictat ca în visul meu”.
Plec din casa doamnei Mina, ca de fiecare dată, cu sacoșa plină de prăjiturile pregătite cu dragoste pe masa din bucătărie, deasupra căreia veghează Maica Domnului și Sfinții rânduiți Icoană lângă Icoană. Și mai am ceva în bagaj: modelul unui om care a ajuns să trăiască cu smerenie și iubire mântuitoare.
Sursa: http://basilica.ro
