Pe 4 iunie sunt prăznuiți cei patru Sfinți Mucenici de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie și Filip. Moaștele lor au fost descoperite acum patruzeci de ani, în plină prigoană comunistă asupra Bisericii, pe 4 iunie 1971, printr-o minunată lucrare dumnezeiască. După alți 30 de ani, pe 4 iunie 2001, o nouă minune uluitoare avea să se petreacă.
Niculițelul, ca mai toate așezările dobrogene, topeşte tainic în pulberea timpului o trecere smerită prin istorie. Doar din când în când Dumnezeu mai dă semn, descoperindu-ne rar urmele ucenicilor săi, știuți și neștiuți, care au străbătut cu veacuri în urmă secetoasa Scythie, propovăduind cuvântul mântuitor al lui Hristos.
Așa s-a întâmplat și în acea primăvară a anului 1971, când pâraiele mâloase de ploaie, rostogolindu-se vijelios de pe dealul Piatra Roșie, au spălat pământul de pe o străduță, în locul numit de localnici „la plăcintă“, scoțând la iveală „căciula“ unei ciudate bolți din piatră.
Curioși, câțiva săteni s-au repezit cu târnăcoapele, au spart o gaură în ea, sperând să descopere acolo vreo comoară. Dar jos nu se aflau decât oseminte. Săpăturile arheologice însă au scos la lumină o criptă care adăpostea Moaștele a patru Sfinți Mucenici, primele descoperite pe teritoriul țării noastre. Inscripțiile în greacă ni i-au făcut cunoscuți și cu numele: Zoticos, Attalos, Kamasis și Philippos. Ei suferiseră moarte martirică în secolul al IV-lea, la Noviodunum, Isaccea.
La doi ani de la descoperirea lor, Sfântul Sinod al BOR a decis ca Sfintele Moaște să fie depuse în patru racle la Mănăstirea Cocoșu, din apropiere. Prin acțiunea curajoasă a PS Gherasim de Vâlcea, care a sfidat ordinul autorităților comuniste ce nu doreau să dea amploare evenimentului, într-o noapte, osemintele Sfinților au fost luate din șantier și depuse acolo unde hotărâse Sfântul Sinod.
La exact 30 de ani de la data descoperirii lor, în vara anului 2001, la îndemnul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost organizat un pelerinaj la Niculițel, cu raclele celor patru martiri ai creștinismului. Pentru o noapte, Sfinții se întorceau în locul unde au stat veacuri la rând.
Noaptea aceea a fost una de priveghi și rugăciune, pe parcursul căreia călugării de la Cocoșu, de la Dervent și de la alte mănăstiri dobrogene au citit, cu rândul, neîntrerupt, Psaltirea. Pe la ora 2.00 noaptea, fratele Gelu, de la Mănăstirea Dervent, l-a rugat pe cel care îl schimba la rugăciune să-i facă o fotografie pentru a păstra mai bine amintirea acelui moment.
Nimic în jur nu prevestea ceea ce avea să fie descoperit ceva mai târziu. Când filmul fotografic a fost developat, s-a putut observa o rază de lumină pogorându-se pe lângă călugăr, strecurându-se în interiorul criptei unde se aflau depuse cele patru racle cu Moaștele martirilor.
Întrebat de fratele Gelu ce ar putea însemna această lumină, Părintele Arhimandrit Tănase Petroniu de la Schitul românesc Prodromu de pe Sfântul Munte Athos i-a răspuns: „Lumina nu a apărut că ai fost frăția ta acolo, ci ea era și mai înainte și este și acum și a fost prinsă de aparatul de fotografiat în chip minunat, ca o binecuvântare dumnezeiască pentru evlavia și cinstirea Sfinților Mucenici ce se făceau atunci. Lumina care a apărut este Lumina Cerească în cinstea Sfinților Mucenici, care s-au reîntors la vechiul lor sălaș”. Și, parcă de atunci, smeritul Niculițel și oamenii lui tălmăcesc altfel trecerea lor prin timp. Învăluiți într-o tainică lumină, încrustând veșnicia în sângele unui bob de strugure, pășesc cu mai multă băgare de seamă pe cărările spre cer, pe unde, cu multe veacuri în urmă, umblau Sfinții înșiși.
Dumitru Manolache – Gardianul
Sursa: http://www.national.ro
