Despre minunea Sfinților Arhangheli săvârșită la Sfânta Mănăstire Dionisiu din Sfântul Munte Athos
Prin octombrie 1913, Șeful de Stat Major al Armatei noastre naționale, generalul Victor Dusmanis, a trimis, însoțit de doi soldați, pe un nepot al său, bolnav psihic și cuprins de un demon pitonicesc, cu o scrisoare către Mănăstire, în care spunea:
„Părinților, aici în patria mea (Kerkira) există cel mai bun spital de psihiatrie din Grecia, unde a fost nepotul meu, Ioan, însă nu am văzut nici o îmbunătățire a stării lui. După ce medicii ne-au spus că au epuizat toate mijloacele științei, am hotărât să-l trimitem la locurile sfinte ale Voastre și de aceea vă rugăm să-l primiți și să faceți tot ceea ce este cu putință duhovnicește ca, prin rugăciunile Sfințiilor Voastre, se va milostivi Dumnezeu și de noi și de el și-l va face bine”.
Soldații l-au adus legat ușor și ne-au spus să avem grijă de el pentru că are tendințe de fugă și nu conștientizează primejdia. A fost închis într-o cameră a arhondaricului, a cărei ferestre avea grilaje de fier. Preoții mergeau acolo și-i citeau rugăciuni și exorcisme. De obicei era liniștit, însă atunci când îl apucau crizele, striga, înjura și se dezlega de legături într-un chip ciudat. De aceea într-o zi l-am adus pe marinarul Mănăstirii care l-a legat cu noduri marinărești de nedezlegat. Cu toate acestea, după câteva minute se dezlegau.
Înrâurit de un duh demonic, de îndată ce vedea un frate care mergea să-l vadă, îi spunea trecutul aceluia și mai ales păcatele nemărturisite. Descoperea mai ales păcatele arhondarului Mănăstirii, căruia, odată după ce se spovedise, demonizatul i-a spus:
– Acum voi începe iarăși de la coperta catastifului și o să ți le spun așa cum știu eu.
Însă după puțin a început să strige cu sălbăticie:
– Nu văd nimic. Cine le-a șters? Cine te-a sfătuit? Ce să-ți mai fac acum, că nu văd nimic în catastif?
În timpul privegherii praznicului Sfinților Arhangheli, la porunca Starețului, demonizatul a fost adus în biserică, iar toți părinții se rugau ca Dumnezeu și Sfinții Arhangheli să se milostivească de el și să-l slobozească de legăturile satanei.
La Litie, când preotul l-a pomenit în mod deosebit, demonizatul a început să scoată niște glasuri nearticulate ca niște mugete. La Laude l-am dus și s-a închinat la icoana Sfinților Arhangheli, iar când l-am adus în strană a început să se neliniștească și voia să fugă. Când părinții au cântat Slava Arhanghelului Gavriil: „Unde umbrește harul tău, Arhanghele, de acolo se gonește puterea diavolului”, atunci a ieșit ca un fulger din biserică și se îndrepta spre balconul dinspre mare, care era la o înălțime de vreo 100 metri.
Am alergat în urma lui, îngroziți că se va arunca în prăpastie. Însă – o, minunile voastre, vrednicilor de pomenire Arhangheli – la o mică distanță de biserică, la arcada unde există o pictură a Sfinților Arhangheli, acolo l-am găsit, stând în picioare și nemișcat. L-am întrebat:
– Ce ai pățit, Ioane?
– Nu am pățit nimic, ne-a răspuns el. M-am făcut bine. Sfinții Arhangheli m-au făcut bine.
Și după ce și-a făcut semnul Crucii, a sărutat icoana Arhanghelilor.
L-am dus apoi cu bucurie în biserică, apoi la trapeză, unde a stat liniștit, nearătând nici un semn de sălbăticie și agresivitate ca mai înainte.
Am mai rămas 3-4 zile, după care a fost îmbarcat în corabia Mănăstirii, iar căpitanului i-am poruncit să-i telefoneze generalului, unchiul copilului, care se afla la Pireu, ca să trimită să-l ia.
După câteva zile am primit o scrisoare de mulțumire de la general.
Sursa: „Din Grădina Bunicului – Istorisiri athonite”, Arhim Gavriil Dionisiatul.
