Minuni ale Sfântului Dimitrie (I)

Cu câteva zile în urmă, căutând în vechiul cufăr pe care-l aveam în casă, printre niște cărți aruncate acolo, am găsit o descriere a două înfricoșătoare minuni ale Sfântului Dimitrie, pe care le făcuse în anul 1906 și pe care astăzi puțini le cunosc. Le-am găsit într-o autobiografie cu titlul: „Starețul Filothei Zervakos, 1884-1980”, care avea mai mult de 700 de pagini, toate diferite și superbe. Cine va citi această carte nu va pierde…

În aceste zile, în care prăznuim pe Sfântul Dimitrie, voi menționa o descriere necunoscută, din cele care astăzi sunt, poate, foarte puțin cunoscute.

„…După două zile am ajuns la Tesalonic, care pe atunci era ocupat de turci, și pentru că eu de mic copil aveam evlavie la Sfântul Dimitrie, l-am rugat pe prietenul meu, Nicolae, să ieșim din corabie și să mergem să ne închinăm la mormântul Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Ieșind, am mers și ne-am închinat cu umilință la mormântul Sfântului și întorcându-ne la Hotelul grecesc, am rămas acolo toată ziua aceea și noaptea ce a urmat.

A doua zi ne-am pregătit să plecăm spre Sfântul Munte și mergând la vamă, acolo nu ne-au îngăduit să trecem.

– Nu veți pleca, pentru că sunteți spioni, ne-au spus.

Le-am spus că așa ceva nu este adevărat și că, de vreme ce pașapoartele noastre sunt vizate de Consulatul turc și de Ambasadă, sunt obligați să ne lase să plecăm. Ei însă nu au dat nici o importanță cuvintelor noastre. Nu ne-au închis, dar ne aveau sub supraveghere severă. Hotelul în care am rămas era păzit de soldați, iar când ieșeam, totdeauna eram urmăriți de soldați.

Am rămas acolo mai multe zile. Banii ni se împuținaseră și începusem să ne mâhnim. Într-o zi i-am spus prietenului meu, Nicolae:

– Eu mă duc la conac să mă prezint Pașei, poate ne va da acela voie să plecăm.

A doua zi, sculându-mă dis de dimineață, am mers mai întâi la mormântul Sfântului Dimitrie și închinându-mă, l-am rugat cu umilință și cu lacrimi pe Sfânt să mijlocească la Domnul ca să fim lăsați liberi și să mergem în Sfântul Munte. După ce m-am rugat destulă vreme, m-am așezat puțin să mă odihnesc. Atunci mi-a venit în minte mucenicia Sfântului Dimitrie, cum a fost însulițat și a murit pentru dragostea lui Hristos și pentru Credința noastră cea sfântă, și cum a fost slăvit de Dumnezeu și pe pământ și în Cer, și va fi slăvit în vecii vecilor. Acestea cugetându-le, mi-a venit dorința, dacă s-ar găsi vreun mod, să mor și eu pentru Credința Ortodoxă și pentru dragostea lui Hristos.

L-am rugat iarăși pe Sfântul Dimitrie să mijlocească nu ca să fim lăsați liberi, ci să mijlocească să mă învrednicesc de sfârșit mucenicesc. Am găsit și modul spre împlinirea dorinței mele. Și mi-am spus în sinea mea: „Voi merge la Conac (casa guvernatorului), mă voi prezenta turcilor cu îndrăzneală, le voi da un pretext, iar aceia îmi vor spune ceva despre credința mea. Atunci voi mărturisi înșelarea lor, aceia îmi vor spune, poate, să mă lepăd de credința mea și eu voi sta împotrivă cu bărbăție. Voi alege moartea și astfel voi dobândi sfârșit mucenicesc.

Și îndată am purces cu îndrăzneală la Conac și am intrat pe un coridor. Un ofițer turc m-a văzut și m-a întrebat ce caut.

– Vreau să merg la Pașa, i-am spus.

– Pentru ce vrei să-l vezi?

– Am un cuvânt să-i spun, i-am răspuns.

– Eu sunt reprezentatul Pașei. Spune-mi mie ce vrei.

– De vreme ce ești reprezentantul Pașei, spune-mi, pentru care pricină nu ne lăsați să mergem în Sfântul Munte?

– Nu-ți voi spune pricina, mi-a răspuns acela cu asprime.

Atunci i-am spus cu îndrăzneală:

– Nu sunteți oameni buni, sunteți nedrepți. De vreme ce nu suntem vinovați, nu suntem răufăcători, iar actele noastre sunt în regulă, nu văd pricina pentru care ne împiedicați și ne mâhniți.

Cuvintele acestea l-au iritat și l-au pornit spre mânie. A sunat cu putere un clopoțel și îndată au venit vreo 30-35 soldați și ofițeri, care m-au apucat și mă duceau spre Turnul Alb. Ce scop aveau, nu știam. Poate să mă bage la închisoare, însă eu câtuși de puțin nu m-am înfricoșat, nu mi-am pierdut curajul, ci numai mă mâhneam că nu mi-au spus nimic despre credința mea. Nădăjduiam că acolo unde mă duceau îmi vor spune ceva. Și mergând pe calea muceniciei, îl rugam pe Sfântul Dimitrie să mijlocească la Domnul să mă învrednicească de moarte mucenicească, de va fi voia Sa, sau dacă nu este, să mă slobozească din mâinile agarenilor celor fără de Dumnezeu, barbari, cruzi și sălbateci.

După ce am mers puțin, iată că se arată unul mai mare peste ei, care le-a vorbit turcește. Ce le-a spus, nu am înțeles, ci numai am observat că le-a vorbit cu mânie și i-a alungat. Iar pe acel ofițer, care a fost pricina arestării mele, l-a lovit cu bastonul peste umăr. După ce i-a alungat, s-a apropiat de mine cu o privire senină, m-a bătut ușor pe umăr cu mâna sa și m-a predat unui soldat blând din Ioanina. Apoi i-a dat poruncă să mă ducă la vaporul grecesc „Mykali”, care se afla în portul Tesalonicului, ca să mă întorc în Grecia. Necunoscând cine este cel care a dat aceste porunci, am întrebat pe soldat să-mi spună, iar acela mi-a spus că a fost însuși Pașa.

– Și de ce l-a lovit numai pe intendentul său? Și ce i-a spus?

– L-a mustrat, deoarece te-a condamnat la moarte fără să-i ceară permisiunea, mi-a răspuns soldatul.

– Și unde mă duceau?, l-am întrebat din nou.

– La Turnul Alb, mi-a răspuns. Te duceau acolo ca să te execute. Acolo merg toți cei care sunt condamnați la moarte și cei pe care îi închid acolo ca să-i omoare cu foamea, setea și mirosul urât.

M-am bucurat pentru că am fost slobozit din mâinile acelor sălbateci agareni, deoarece nu știu dacă m-ar fi omorât pentru credința mea, și m-am mâhnit pentru că nu am izbutit mucenicia. Căci mucenicia trebuie să se facă după lege, așa cum spune dumnezeiescul propovăduitor Pavel: „Şi deşi se va lupta cineva, nu se încununează, de nu se va lupta după lege” (II Timotei 2, 6). La mine a fost râvna și dorința de a mărturisi, dar nu a existat pretextul și pricina. Pentru a muri cineva mucenicește trebuie să existe o pricină binecuvântată. Mucenicia trebuie să fie după Dumnezeu. A voi cineva fără motiv și pretext să-și pricinuiască mucenicia și să se arunce singur în ispită este primejdios.

Așadar, am mers după aceasta la hotel și luându-mi valiza și puținele mele lucruri mi-am rămas bun de iubitul meu prieten Nicolae. Mi-am luat rămas bun și am plecat. Însoțindu-mă acel bun soldat turc, am ajuns la țărm. Pe drum mă încuraja să nu fiu mâhnit, ci să am răbdare. Apoi chemând un barcagiu evreu, i-a spus să mă ducă la vaporul grecesc. Mi-a spus să nu trec pe la vamă, pentru că s-ar putea să mă întârzie, iar vaporul să plece și să nu apuc să plec.

Dar după ce am mers puțin, ne-au observat cei de la vamă și au început să strige să ne întoarcem. Dar fiindcă soldatul spusese barcagiului că Pașa a dat poruncă să plec, nu ne-am oprit. Văzând vameșii că nu ne întoarcem, nici nu ne oprim, au început să tragă focuri de armă în aer și urcându-se într-o șalupă vreo zece soldați, au început să vâslească, grăbindu-se să ne ajungă. Din fericire am ajuns la vapor și am urcat când aceia se apropiau. Au început să amenințe și să lovească șalupa. Când însă evreul le-a spus că a avut poruncă de la Pașa să mă ducă la vapor, l-au lăsat.

Precum se vede nu a fost voia lui Dumnezeu să merg în Sfântul Munte și de aceea au venit toate aceste piedici.

Datorez o mare recunoștință ocrotitorului meu Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, cu mijlocirea căruia m-am izbăvit de primejdia morții.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Total
387
Shares
Previous Post

Frizerul și Dumnezeu

Next Post

Minuni ale Sfântului Dimitrie (II)

Related Posts