Tăvălugul se apropie. Semnele lui izbucnesc de peste tot. Acum ne este clar că marota pandemiei a servit la transformarea României într-un lagăr. Dincolo de graniţele ţării, de asemenea, se întrevăd numai lagăre. Unde să te duci? Cum să scapi din această vâltoare care începe să cuprindă întreaga omenire? Cei mai mulţi propun soluţii nerealiste pentru noi, pentru creştini. Dar scăparea noastră din răul ce ne înconjură este cea dată de Maica Domnului morarului Stelian.
În 1964, într-un sat din Cipru (Evrychou), Maica Domnului i se arată acestui om simplu şi-i spune: „Va trebui să priveghezi de la miezul nopţii până la 3 dimineaţa. Să te nevoieşti în rugăciune cu metanii, îngenunchind şi ridicându-te şi iarăşi îngenunchind”. Însă morarul nu înţelege de ce trebuie să facă această nevoinţă. „De ce, Maica mea, să priveghez?”. Iar Maica Domnului răspunde: „Peste 10 ani o să se întâmple un mare rău în Cipru”. Stelian, în simplitatea lui, insistă: „Dacă tot se va întâmpla răul acesta, atunci de ce să-mi mai pierd eu somnul cu privegherile?”. Ar părea o îndrăzneală din partea lui, dacă Stelian nu ar fi un om simplu. Dar Maica Domnului răspunde simplităţii lui astfel: „Trebuie să priveghezi pentru ca să se întâmple răul mai mic, Steliane”.
Iar aceasta este o soluţie realistă pentru noi, creştinii. Ea se probează şi istoric, fiindcă, în 1974, la 10 ani distanţă, a avut loc invazia turcească a Ciprului. Poate ar trebui să ne întrebăm ce făceam noi acum 10 ani, când Părintele Justin ne tot avertiza asupra răului mare ce va să vină asupra noastră? Lucrurile s-au agravat, pe măsură ce timpul a trecut, însă nimic nu anunţa o astfel de dictatură sub paravanul unei aşa-zise pandemii. În tot timpul acesta ce am făcut? Cumva am privegheat?
Maica Domnului i se adresează lui Stelian cu 10 ani înainte. Şi noi am avut la dispoziţie un deceniu de pregătire pentru tăvălugul ce stă să vină. Poate nu am crezut atunci, poate nici acum nu ne vine să credem că ne paşte răul cel mare. Dar mai avem oare forţa să minimalizăm ceea ce se-ntâmplă? Dacă o facem, o facem cu naivitatea lui Stelian. Dacă tot vine peste noi tăvălugul, atunci de ce să mai facem priveghere? Ne vine mai uşor să aflăm o soluţie politică. Dar aceasta nu poate împiedica răul cel mare. Vedem bine ce se-ntâmplă în jurul nostru.
În situaţia în care ne aflăm, strâmtoraţi în puţinul timp rămas, încă putem lucra privegherea. Pentru mulţi, în starea de îngrijorare în care se află lumea noastră, aceasta nu pare o soluţie. Dar tocmai în aceasta constă autoritatea ei chiar în mijlocul unei societăţi aflate în derivă. Priveghem şi ceva se schimbă în desfăşurarea evenimentelor. Priveghem şi răul cel mare se îngrădeşte. Pătimim răul, într-adevăr, dar răul mai mic. Iar aceasta nu este puţin lucru.
Soluţia dată de Maica Domnului lui Stelian ne priveşte pe noi, creştinii. Dar mulţi, chiar dintre noi, nu cred că privegherea poate schimba o istorie în care răul s-a încuibat adânc. Îndărătnicia noastră se însoţeşte cu o sumedenie de biete soluţii omeneşti. Toate nerealiste, ineficiente. Cu ele nu am ajuns decât până în pragul morţii. Noi, creştinii, am putea lua aminte la cuvintele Maicii Domnului şi să lucrăm privegherea pentru a limita răul.
Aceasta nu exclude atitudinea civică, revolta împotriva măsurilor represive şi a deciziilor politice lipsite de compasiune pentru om sau manifestaţiile contra cătuşelor care ni se pun nouă şi copiilor noştri. Dar lucrarea rugăciunii în miez de noapte rămâne fundamentul tuturor acestor reacţii. Dacă nu priveghem şi nu ne rugăm, peste noi va veni răul cel mare. Şi nu ştim cât de rezistenţi vom fi în faţa acestui val. Însă lucrând rugăciunea întru priveghere, vom întâmpina, din mila lui Dumnezeu, răul mai mic, peste care vom trece, aşa cum am trecut şi în alte epoci.
Sergiu Ciocârlan
