Mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghie din Lida

Conform unei tradiţii creştine, Sfântul Gheorghie s-a născut în Diopolul Pales­tinei, în actuala Lida. Până acum câţiva ani exista opinia că Lida a fost con­struită de seminţia lui Veniamin. Cercetări ar­heologice recente au dovedit că primii locuitori ai oraşului erau egipteni. În limba ebraică este numit Lod, iar în arabă Lid. Numele de Diopol se datorează faptului că oraşul a fost închinat zeului Zeus. Cu acest nume apare şi pe mone­dele din vremea lui Septimiu Sever şi a lui Caracala. În primele secole creştine, era numit şi Gheorgopol, în cinstea Sfântului Gheorghie.

Dimitrie Nikanor a separat Lida de Samaria, introducând-o sub jurisdicţia Iudeii. După moartea lui Iuliu Cezar, antipatul roman Casius, care a condus Palestina într-un mod deosebit de dur, a vândut pe locuitorii Lidei ca sclavi. Nu după mult timp însă aceştia au fost eliberaţi şi, graţie decretului lui Antonius, s-au întors în oraşul lor. Noul Testament menţionează faptul că în Lida Apostolul Petru l-a vindecat pe pa­raliticul Enea (Fapte 7, 32-35). Tradiţia spune că Sfântul Gheorghie a fost soldat în armata ro­mană din Asia Mică şi a fost martirizat pentru credinţa în Hristos în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, la începutul secolului IV. Moaştele lui au fost transferate şi îngropate la Diopol. Lida primelor secole creştine a fost iniţial sediu de Episcopie, dar mai apoi a devenit sediu de Arhiepiscopie. Tot în Lida s-a ţinut în 415 Sinodul împotriva ereziei lui Pelagiu, care susţinea că omul se poate mântui doar cu fap­tele sale, fără ajutorul Harului Sfânt.

Se spune că în secolul V exista un mare cen­tru de pelerinaj, o basilica  majestuoasă care adăpostea mormântul Sfântului Gheorghie. Nu există informaţii despre cine este ctitorul aces­tei bazilici. Anumiţi sinaxarişti au înaintat ideea că această mare Viserică este opera lui Constantin cel Mare. Alţii susţin că este ctitoria lui Justinian. William, episcopul Tirului, afirmă că Biserica a fost construită de Justi­nian. Istoricul Procopiu însă, care a făcut o ri­guroasă trecere în revistă a construcţiilor rea­lizate de Justinian, nu include Biserica din Lida printre construcţiile respective.

Este demn de notat că în timpul invaziei re­gelui pers Cosroe pe teritoriul Palestinei, Biserica a rămas neatinsă întrucât perşii şi-au mărgi­nit acţiunea lor distrugătoare la Ierusalim şi la regiunea din apropiere. Odată cu venirea musulmanilor în secolul VIII, Suleiman, fiul califului Abtu el Malek a ras de pe faţa pământului întreg oraşul. Cu toate acestea, nu s-au atins de Biserica Sfântului Gheorghie deoarece şi musulmanii cred în acest Sfânt, numindu-l Hander, ceea ce în traducere înseamnă verde. Este ca­racteristic faptul că şi în zilele noastre musul­manii cinstesc pe Sfântul Gheorghie şi deseori intră în Bisericile creştine şi se închină la Icoana lui. În timpul califului Hakim, în 1010, s-a pornit o mare persecuţie împotriva creştinilor, care a dus la distrugerea bazilicii Sfântului Gheorghie din Lida. Conform unor mărturii, Biserica a fost reconstruită de împăratul Constantin Mo­nomahul, în timp ce altele îl menţionează pe domnitorul Ungariei, Ştefan.

Există păreri conform cărora Biserica a mai fost distrusă o dată de mahomedani şi că stricăciunile au fost repa­rate de cruciaţi. Acest lucru nu este adevărat, din moment ce, după lupta de la Antiohia şi înstăpâ­nirea cruciaţilor, aceştia au venit la mormântul Sfântului şi s-au închinat în semn de respect faţă de cel care i-a ajutat să obţină o victorie atât de mare. Menţionarea distrugerii Bisericii de către mahomedani aparţine episcopului Tirului, Will­helm, deci este vădit eronată.

Ioan Fokas a ajuns la Lida în 1885 şi a notat că mormântul Sfântului se află sub Sfânta Masă din Biserica Sfântului Gheorghie. Episcopul latin a scos plăcile pardoselii Bisericii şi a găsit grota în care a fost înmormântat Sfântul Gheorghie. Conform tradiţiei, doi pelerini au încercat să ridice placa de pe mormânt, dar o flacără i-a cuprins imediat, pe unul lăsându-l foarte grav rănit, iar pe al doilea arzându-l atât de mult încât i-a provocat moartea.

Lupta de la Hatin şi rezultatul ei favorabil pentru mahomedani a avut drept consecinţă cu­cerirea Lidei şi a celorlalte orase şi regiuni din Ţara Sfântă de către Salahedin, care nu a cruţat Biserica Sfântului Gheorghie, ci a distrus-o în 1191. În acelaşi an, Richard Inimă de Leu a re­venit în zonă şi a cucerit din nou oraşul. S-a în­grijit imediat de repararea Bisericii. Pacea sem­nată cu Salahedin nu a ţinut mai mult de un secol, întrucât saracinii au îndepărtat pe cruciaţi şi fără să ţină cont de nimic au distrus încă o dată bazilica Sfântului Gheorghie.

Biserica a rămas în ruine până în 1349, an în care împăratul Imperiului Bizantin, Ioan Cantacuzino, a trimis soli la sultanul Egiptului Nastratin Hasan Ibn El Naser pentru a-l determina să fie de acord cu re­novarea obiectivelor de pelerinaj din Ţara Sfântă. Sultanul egiptean a răspuns afirmativ şi astfel au început lucrările. În 1442 însă a început o nouă prigoană împo­triva creştinilor din Palestina. Pe tronul Egiptului urcase sultanul Al Maleca Daher Zacmac. În timpul conflagraţiilor Biserica a fost afectată din nou, iar partea ei vestică a fost transformată în mosche. Este caracteristic faptul că sultanul a poruncit dărâ­marea totală inclusiv a paraclisului Sfântului Ioan Teologul şi a folosit pietrele provenite de la el pentru construirea podului Daher.

Biserica Sfântului Gheorghie a fost reconstruită în 1517, în timpul sultanului Selim. Biserica însă avea să sufere şi alte stricăciuni. În legătură cu acest incident circulă două variante. Conform primeia, Biserica a fost distrusă în secolul XIX foarte probabil de invadatorii ieniceri. A doua variantă susţine că Biserica Sfân­tului Gheorghie a fost distrusă de cutremurul din 1837. În 1871, Patriarhul Ierusalimului, Chiril II, a renovat Biserica şi a rânduit ca pardoseala, dar şi mormântul Sfântului, să fie realizate din plăci de marmură. Astăzi Biserica este ocrotită de orice acţiune umană care să o afecteze şi se realizează diferite lucrări de întreţinere.

Sursa: Locurile Sfinte, traducere pr. Petru Sidoreac, Tudor Eduard Florin, Fundaţia Centrul Cultural Elen, via http://doxologia.ro.