Decorația cu mozaic a cunoscut o răspândire largă, grației exemplului oferit de lumea antică. La început, grecii antici o foloseau ca ornament al podelelor. Din pietricele de diferite culori, alcătuiau cubulețe mici, așezate sub diferite forme: ornamente cu figuri geometrice, păsări, animale.
Apoi, trecându-se de la pardoseală la împodobirea pereților, s-au plăsmuit reprezentări mult mai bogate în culori și în mod mai desăvârșit executate. Astfel, a apărut un limbaj figurativ de tip mistic, luând numele de mozaicul bizantin. Aici, mozaicul va fi adoptat de către arta bizantină, unde canoanele modei și ale gustului erau orientate pentru desfătarea curții imperiale și pentru a căuta inițieri în misterele religioase. Vorbim despre un complex de practici ce ține de Liturghie și de cultul ortodox – care era nevoie să slujească la ridicarea credinciosului din lumea pământească, în lumea cerească. Această privire spre transcendență s-a reflectat în pictura de mozaic pentru ornamentarea pereților, bolților și cupolelor Bisericilor creștine.
Exploatând cu iscusință potențele materialului, artiștii bizantini au găsit cele mai ingenioase formule de combinare a pietricelelor de diferite culori, astfel încât ele să se pună reciproc în valoare și să se exalte la maximum una pe alta, ajungând să lucească precum pietrele prețioase. Efectul strălucitor era accentuat și de cubulețe poleite cu aur, care uneori formau întregul fond sclipitor, alteori licăreau cu scântei presărate pe întreaga suprafață a mozaicului.
Unele dintre cele mai valoroase mozaicuri sunt cele din catedrala Sfânta Sofia, datând din secolul al X-lea. Este vorba despre celebrele opere ale curții imperiale, Iustinian și Teodora. Reprezentarea lor este înfățișată prin oferirea patenei și potirului de aur pe care Iustinian și Teodora le dăruiseră Bisericii, cu prilejul târnosirii celebrate de Maximian în 547. Capul împăratului și al împărătesei sunt înconjurate de aureolă, siluetele lor par ar fi suspendate, splendoare a veșmintelor sub care trupurile prea omenești se dematerializează.
Un alt mozaic din secolul al XII-lea este Maica Domnului, încadrată de Ioan Comnenul și de Împărăteasa Irina. Această imagine se remarcă prin accentuarea hotărâtă a formei plate și liniare, manieră caligrafică prin care volumul se dizolvă într-o suprafață plană (chiar și culoarea roșie a feței este redată tot prin linii). Nu putem să nu remarcăm și dispunerea rigid simetrică a personajelor, frontalitatea, măiestria de a folosi culorile astfel încât să se obțină strălucirea pietrelor prețioase, cât și pedanteria în consemnarea detaliilor specifice ceremonialului de la curtea imperială.
Cristina Șveț
Sursa: http://ziarullumina.ro.
