Din partea mirenilor ne este dat foarte des să auzim: “Ce mântuire este în lume – numai deșertăciune… în jur sunt sminteli, ispita este la fiecare pas. Mănăstirea este altceva. Acolo este liniște: nu este niciun necaz, nicio tulburare, nicio grijă”.
De aceea se întâmplă ca oamenii cu un caracter înfocat, care sunt ușor atrași de orice pornire, la prima dezamăgire de viața lumească nu rareori sunt gata să părăsească lumea imediat și să meargă la mănăstire, luând în cea mai mare parte pornirile ocazionale drept o chemare deosebită a lui Dumnezeu. Însă de mult se știe că, unde nu suntem noi, acolo este bine.
Nici Preasfințitul zăvorât, niciodată nu i-a încuviințat pe cei ce au rezolvat atât de superficial această problemă importantă, străduindu-se, cel puțin pentru un timp, să-i oprească pe cei ce erau porniți în chip atât de nechibzuit spre viața de mănăstire. În scrisorile sale cu privire la această problemă, el le-a spus tuturor și fiecăruia în parte că mântuirea nu este numai în mănăstire și, în primul rând, că mirenii nu au deloc concepția cuvenită despre viața monahală.
– Mă rugați să vă spun unde este mai bine să vă mântuiți. Nici Dumnezeu nu vă spune acest lucru. Iar dacă nu vă spune, înseamnă că vă dă de înțeles că nu are rost să vă rugați pentru aceasta… Pentru că nici în starea de față nu există nimic care să vă poată împiedica mântuirea. Totul constă în buna voință și în starea mântuitoare a inimii. Spre aceasta să se și îndrepte grija voastră!… Adică să păziți (se înțelege: cele bune – n.n.); iar cele ce lipsesc, pe acelea să le adăugați… Potrivit cărei programe? Potrivit fericirilor… Tot ceea ce este scris în fericiri, trebuie să aveți în inima și iată raiul…
– Dacă vă este vie credință, dacă nu aveți păcate care să vă despartă de Dumnezeu și să stângă Harul Lui, dacă unirea cu Sfânta Biserică și împlinirea tuturor poruncilor bisericești sunt trainice, sigure și pline de râvnă, atunci starea voastră este mântuitoare și va rămâne numai să vă păziți în aceasta rânduiala de viață…
Cu această stare și în mănăstire, și în afară mănăstirii vă mântuiți.
– Mântuirea nu depinde de loc, ci de starea sufletească. În orice loc vă puteți mântui și în orice loc puteți pieri. Primul Înger între Îngeri a pierit. Apostolul (se înțelege: Iuda – n.n.) între apostoli, în prezența Domnului Însuși a pierit. Iar tâlharul – și pe cruce fiind, s-a mântuit… – Amintiți-vă de Atena și de predica Apostolului Pavel… Dionisie a crezut, dar ceilalți au spus: “Ce tâlcuiește acest vorbitor în deșert?”
– Viața duhovnicească, fără îndoială, nu se supune influenței mediului extern și poate înflori în orice loc și în orice situație: căci ea se află toată în alcătuirea lăuntrică și nu se înclină în fața mediului exterior, ci, dimpotrivă, stăpânește asupra lui și îl îndrumă… Părerea cum că în lume este imposibil să vă mântuiți este adevărată dacă viețuiți lumește…
Dar dacă în lume nu viețuiți lumește, atunci nu există nicio primejdie pentru mântuire din acest punct de vedere. Câți oameni care s-au mântuit în lume au existat și există?! De ce să nu intrați și voi în rândul lor? Viața de familie și cea socială nu sunt lumești în sine, ci sunt așa atunci când în rânduielile acestor vieți pătrund patimile și satisfacerea lor. Pentru viața de familie și cea socială există porunci. Dacă duceți aceste moduri de viață așa încât în ele să domnească poruncile, izgonind toate patimile, atunci viață familială și cea socială nu vor fi lumești, ci vor fi sfinte, binecuvântate de Dumnezeu.
– Există atâtea căi de mântuire încât nu le putem enumera. Și toate sunt în suflet, nu în mediul exterior. Cineva a luat asupra sa vina altuia și a fost deportat. Iar acolo s-a trudit în mine cu smerenie până la sfârșitul vieții… După moarte s-a adeverit că I-a fost plăcut lui Dumnezeu… Și ce este viața!…
– Da, mântuirea nu este legată de loc. În orice loc este posibilă și în orice loc se înfăptuiește în realitate. În mănăstire, desigur, se înfăptuiește mai bine. Însă și acolo există neajunsuri. Pentru cei ce se mântuiesc, calea este strâmtă și dureroasă pretutindeni. Și nimeni încă nu a găsit mijlocul prin care să o presare cu flori.
– Toată lucrarea constă în a fi cu Domnul. Fiți așa! Iar El este pretutindeni, oriunde vă aflați. Îndată ce sufletul strigă și se îndreaptă către El – El vine către suflet, sau în suflet. Și iată Biserica – iată mănăstirea!
Extras din Ne mântuim acasă sau în mănăstire – Sfântul Teofan Zăvorâtul.
