Neputința satanei

Cu toții cunoaștem marele război pe care satana îl duce împotriva omului.

Are însă satana putere? Poate să facă rău omului? Și când poate? Spune Apostolul Pavel: „În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului”¹. De ce însă Dumnezeu îngăduie ca satana să ispitească pe om?

Sfântul Maxim spune că cinci sunt pricinile pentru care Dumnezeu îngăduie să fim războiți de demoni:

1. Prima cauză este ca să distingem virtutea de răutate, războind și războiți fiind.

2. A doua, ca să dobândim virtutea cu război și cu osteneală, ca să o păstrăm sigură și statornică.

3. A cincea, ca să nu ne trufim, când vom spori în virtute, ci să rămânem smeriți.

4. A patra, ca să urâm cu desăvârșire răutatea, după ce o vei gusta.

5. A cincea, ca să nu uităm neputința noastră, nici puterea lui Dumnezeu Care ne-a ajutat să ajungem pe nepătimire.

Însă atunci când ne sprijinim pe puterea Domnului, care este puterea celui viclean?

Spuneau despre Avva Iosif din Panefo că atunci când se afla în ultimele sale clipe, înconjurat fiind de stareții pustiei, și-a aruncat privirea într-un ungher. Acolo l-a văzut pe diavolul stând și de aceea l-a strigat pe ucenicul său, zicându-i: „Adu toiagul! Căci acesta a prins curaj, crezând că am îmbătrânit și nu mai pot asupra lui”. Iar când a apucat toiagul, stareții l-au văzut pe diavolul ca un câine sărind afară și făcându-se nevăzut.

Marele Antonie spunea: „Ascultați ce mi s-a întâmplat. Odată cineva a bătut în ușa chiliei mele. Am ieșit și am deschis. Atunci am văzut înaintea mea un uriaș.

– Cine ești? l-am întrebat.

– Eu sunt satana.

– Și ce cauți aici?

– De ce mă învinuiesc pe nedrept monahii și toți ceilalți creștini? De ce mă blesteamă în fiecare ceas?

– Dar tu de ce îi ispitești?

– Nu îi ispitesc eu, ei singuri se tulbură. Eu deja am fost slăbit. Nu au citit ceea ce spune în Scriptură: „Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile şi cetăţile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet”? Nu mai am loc, nu mai am săgeată, nici cetate. Peste tot se găsesc creștini, iar pustia s-a umplut de monahi. De aceea, să se disprețuiască pe ei înșiși și să nu mă mai blesteme pe nedrept.

Atunci eu, care ascultam uimit cuvintele diavolului, m-am minunat de harul lui Hristos și i-am spus:

– Întotdeauna grăiești minciuna. Acum însă ai spus adevărul, fără să vrei. Căci Hristos, după venirea Sa în lume, te-a slăbit și te-a despuiat, după care te-a alungat.

De îndată ce a auzit diavolul Numele lui Hristos, care îl arde cu totul, s-a făcut nevăzut.

De vreme ce diavolul însuși mărturisește aceasta – spune Marele Antonie – că nimic nu poate izbuti, datori suntem să disprețuim cu desăvârșire, pe el și pe demonii săi.

Acesta este răspunsul și în epoca noastră pentru toți cei care aleargă pentru a-și rezolva problemele la vrăjitoare, la medium-uri, la vizionari, la ghicitori și, în general, la cei care predau sufletul diavolului, care îi batjocorește. Numai atunci când îngăduie Dumnezeu – așa cum a fost cu Iov – poate diavolul să face numai ce-i este îngăduit.