Sfântul Munte Athos
Sfântul Munte Athos este una dintre cele trei peninsule care alcătuiesc marea peninsulă calcidică. În planul lui Dumnezeu de mântuire a neamurilor, înfăptuit prin Întruparea Fiului Său, a fost cuprins şi Muntele Athos. Tradiţia ne spune că aici a venit Maica Domnului şi că acest Munte a devenit moştenirea ei.
Schitul Lacu
Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu se află în partea centrală a Peninsulei, între Turnul Amalfino și Mănăstirea Sfântul Pavel. Schitul este locuit de călugări români și aparține de Mănăstirea Sfântul Pavel.
„Lako” (cu litere grecești) în traducere înseamnă „groapă”, adică „Schitul din groapă”. Într-adevăr, este înconjurat din trei părți de munți, cu o singură ieșire spre mare, pe valea pârâului.
Potrivit unei tradiții, întemeierea Schitului Lacu este fixată în secolul al X-lea. Alții susțin că ar fi existat aici o așezare monahală încă din secolul al VIII-lea. Iar această perioadă o leagă de Icoana Maicii Domnului „Antifonitria Lacului” – datată în secolul al VIII-lea -, care se află la Mănăstirea Sfântului Pavel și care, susțin ei, ar fi fost luată din această așezare monahală, ce exista aici pe valea Lacului.
Astăzi, Schitul Lacu cunoaște o perioadă de înflorire atât duhovnicească, cât și materială.
O mare mângâiere a părinților din schit este Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită Lakoschitiotissa. Icoana este de o rară frumusețe, fiind pictată după modelul Icoanei Maica Domnului Prodromița.
Nicolae al României – nepotul Regelui Mihai I
Nicolae al României este nepotul Regelui Mihai I.
Pe numele său Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills, Nicolae al României s-a născut în familia Principesei Elena (fiica Regelui Mihai I al României și a Principesei Ana, și sora mai mică a Principesei Margareta) şi a profesorului doctor Robin Medforth-Mills.
Este căsătorit cu Alina-Maria Binder, au împreună o fetiță și așteaptă al doilea copil în primăvara anului 2022.
Primul pelerinaj în Sfântul Munte Athos, în Anul Centenarului Regelui
În cursul lunii decembrie, Nicolae al României a efectuat primul său pelerinaj în Sfântul Munte Athos. Pelerinajul s-a desfășurat chiar în Anul Centenarului Regelui, sub binecuvântarea Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul. S-a dorit să fie vizitate, în primul rând, schiturile și ctitoriile românești din Sfântul Munte Athos.
Însoțitorul grupului a fost Părintele Rafael Vintilă, preot celib misionar și psiholog clinician la Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” din Pitești, precum și responsabil onorific protocol, misiune și relații ecumenice al arhiepiscopului Argeșului și Muscelului. Iar din grup au făcut parte și Părintele Ghetea Constantin, preot la parohia Frătici-Vârșești din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Psih. Penitenciar Sabareanu Mihai.
S-au dăruit la Chilii albume cu viața Regelui, precum și cartea catehetică Pledoarie pentru Ortodoxie.
Pelerinii s-au închinat la Sfinte Moaște și la Icoane vechi de peste 1.000 ani.
Au fost vizitate și comunitățile rusești, georgiene, bulgărești și grecești.
Nicolae al României primit cu dragoste de monahii români
Nicolae al României a vizitat și Chilia Buna Vestire, unde a fost primit cu dragoste de Ieromonahul Ștefan Nuțescu, Starețul Chiliei, și ceilalți Părinți din obște.
Nicolae al României s-a rugat împreună cu Părinții Schitului Lacu la privegherea pentru praznicul Sfântului Apostol Andrei (după calendarul vechi), care a avut loc la Kiriakonul Schitului.
Nicolae al României a fost impresionat de rânduiala liturgică tipică Sfântului Munte Athos și, de asemenea, de Baptisteriul care amintește de Taina Sfântului Botez din Biserica Primară.
Monahii sunt continuatorii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul este prezentat în Noul Testament ca premisă a ascezei monahale, ca un viețuitor al pustiei, unde și-a petrecut aproape treizeci de ani înainte de a-și începe activitatea și lucrarea de propovăduire a pocăinței (Luca 1, 80).
Retragerea în locuri singuratice arată că, prin asceză și smerenie, omul își depășește condiția firească și trece peste orice nevoie materială, prin post și rugăciune.
Care este diferența dintre pelerinaj și excursie?
Pelerinajul este „călătorie de suflet”. Atunci când preotul însoţeşte grupul de pelerini, se roagă împreună cu ei, devin un singur trup duhovnicesc, făcând în acest fel ca pelerinajul să îşi atingă scopul.
Termenul folosit pentru a desemna pelerinul, proskinitis, înseamnă adorator și trimite la adorarea „în duh și adevăr” despre care vorbește Domnul Iisus Hristos (Ioan 4, 23-24).
Mai multe fotografii, puteți urmări în galeria următoare: