„Se mai fac minuni şi astăzi”, mi-a spus odată Stareţul. Şi apoi mi-a povestit următoarea întâmplare:
„Nu meseria îl face pe om. Eu am cunoscut un hamal care a înviat un mort. Când eram dicheu[1] la Schitul Ivirului a venit la mine un închinător care avea vreo cincizeci şi cinci de ani. Ajunsese târziu, dar nu sunase clopoţelul pentru a nu‑i deranja pe părinţi şi se culcase afară. Când aceştia l-au văzut, l-au dus înăuntru şi m-au înştiinţat. Când l-am văzut, i-am spus:
– Bine, dar de ce nu ai sunat clopoţelul ca să-ţi deschidem şi să‑ţi dăm o cameră?
– Ce spui, părintele meu? Cum să-i deranjez pe părinţi?
Am văzut pe faţa lui o strălucire şi mi-am dat seama că trăia o viaţă foarte duhovnicească. Apoi mi‑a povestit că rămăsese orfan de tată încă de mic copil şi de aceea, atunci când s-a însurat, îl iubea mult pe socrul lui. Când termina lucrul trecea mai întâi pe la socri şi abia după aceea mergea la casa sa. Se mâhnea însă pentru că socrul lui înjura mult. De multe ori îl rugase să nu mai înjure, dar acela devenea şi mai rău. În cele din urmă, socrul s‑a îmbolnăvit grav, l-au dus la spital şi acolo a murit. Acesta însă nu a fost lângă el când a murit socrul lui, deoarece trebuia să descarce un vapor. Când s-a dus la spital, îl băgaseră deja la morgă. S-a dus, aşadar, la morgă lângă trupul mort al socrului său şi s-a rugat cu durere: «Dumnezeul meu, Te rog, înviază-l ca să se pocăiască şi apoi ia-l!». Şi îndată mortul şi-a deschis ochii şi a început să-şi mişte mâinile. Personalul de acolo, când l-a văzut, a fugit de frică. Atunci ginerele l-a luat şi l-a dus acasă cu desăvârşire sănătos. A mai trăit încă cinci ani întru pocăinţă, apoi a murit.
«Părintele meu, îmi spunea el, Îi mulţumesc din inimă lui Dumnezeu că mi-a dat acest dar. Cine sunt eu, ca Dumnezeu să-mi dea un astfel de dar?»
Avea multă simplitate şi o asemenea smerenie, încât nici prin minte nu-i trecea că a înviat un mort. Se topea de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru ceea ce îi dăruise”.
[1] Dicheu – întâistătătorul unui schit din Sfântul Munte, care este ales în fiecare an de către stareţii chiliilor din acel schit.
Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor – Nicolae Zurnazoglu, Editura Evanghelismos.
