Se spune că toţi ne naştem egali. Sincer, nu cred că cineva se naşte rău, iar altul bun. Cred doar că viaţa, experienţele prin care trece, îl pot modela într‑o direcţie sau alta. Despre răutatea oamenilor am discutat cu părintele în mai multe ocazii şi aşa am înţeles că asociam răutatea ca aparţinând oamenilor şi nu celor care îi influenţează într‑o mai mică sau mai mare măsură.
‑ Părinte, dacă vă jigneşte cineva, cum procedaţi?
‑ Nicicum.
‑ Dar dacă merge mai departe şi vă şi înjură? Bănuiesc că trebuie să aveţi o reacţie.
‑ Ba, niciuna.
‑ Ei, asta e culmea, dar dacă vă îmbrânceşte ori trece la alte forme de violenţă fizică?
‑ Nu voi riposta.
‑ E imposibil, sunt reacţii fireşti de apărare, de respingere. Omul v‑a făcut un rău, nu puteţi sta cu braţele încrucişate.
‑ Măi băiete, aş vrea să înțelegi un lucru simplu, nu omul este duşmanul meu, ci demonul care îl stăpâneşte. Dacă răspund verbal nu rezolv nimic cu omul, dar demonul se bucură. Dacă jignesc omul, iar nu rezolv nimic, dar demonul jubilează. Dacă lovesc omul, acesta suferă, dar demonul nicidecum. Din contră, s‑ar putea să îi provoc o mare bucurie, ceea ce m‑ar întrista pe mine.
‑ Şi atunci, care este rezolvarea unei situaţii de acest fel?
‑ Rezolvarea e una simplă. Smerenia de care dă dovadă cineva într‑o dispută îl face pe demon să plece de acolo. Demonul nu suportă smerenia. Consecinţa? În lipsa demonului care odată plecând îşi ia cu el toate ispitele, oamenii se vor împăca. Acesta este adevărul.
‑ Smerenia, este un cuvânt atât de simplu, dar atât de greu de pus în aplicare de către orice om.
‑ Nu este greu atâta timp cât asociezi smerenia cu iubirea. Şi dacă îl consideri pe cel din faţa ta creaţia lui Dumnezeu ca şi tine şi, în consecinţă, fratele tău, îl vei ierta. Nu neapărat cu vorbe, ci cu inima. Odată iertat, împăcat cu tine însuţi şi conştient că nu el este autorul evenimentului reprobabil, ci forţele întunericului, îţi schimbi automat starea de conştiinţă în ceea ce îl priveşte. Îi atribui oarecum circumstanţe atenuante şi îţi cresc în suflet sentimente precum mila, poate chiar compasiunea.
‑ Deci, ce ar trebui să fac mai departe?
‑ Păi, altă variantă decât să te rogi pentru sufletul acelui om, atât pentru a fi salvat, cât şi pentru a nu fi pedepsit pentru relele făcute, nu ai. Eventual, să îl pui pe acatist la rugăciune. Doar cunoşti porunca Domnului Nostru Iisus Hristos, „Să ne iertăm duşmanii” şi „Precum Eu v‑am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul”. E cât se poate de clar, nu? Variantele precum violenţa verbală sau cea fizică sunt excluse. Nu aduc rezolvare. Sper că ai înţeles.
‑ Şi eu sper, deşi îmi va fi greu să pun în aplicare cele învăţate.
‑ Dar nu imposibil, mi‑a zâmbit părintele.
Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ, ediție completă, autor Ionuț Riteș.
