Predică la Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)
Evanghelia de față ne arată două minuni, fiecare cu forța ei de a învedera deopotrivă putințele dumnezeiești ale lui Iisus și credința primitorilor. Femeia sângerândă s-a atins de Iisus cu o credință pe cât de mare, pe atât de discretă și de sfielnică. Și-a dorit anonimatul, însă Iisus a vrut s-o vădească pentru ceilalți, dându-i un loc în pleiada ziditoare a chipurilor evanghelice. Nu e de exclus posibilitatea ca Iair să fi luat o pildă decisivă de la această femeie. Economia pasajului lucanic lasă loc pentru o asemenea deducție. Nu poate fi trecut cu vederea nici contrastul subtil și totodată similitudinile cazurilor celor doi „petenți” pentru izbăvire: femeia nu cere în mod explicit vindecarea, Iair Îl roagă pe Iisus să vină în casa lui (nici el nu cere în mod expres vindecarea copilei, fiind încredințat că fie și numai prezența Mântuitorului în locuința lui ar fi fost binefăcătoare). Remarcăm că Domnul Iisus nu face caz de atingerea care, după rânduielile levitice, L-ar fi putut întina. Moise stabilise că femeia cu scurgere de sânge (din alte cauze decât cea firească) este necurată, la fel și obiectele pe care le va folosi. În consecință, și cei care se vor atinge de aceste obiecte devin ritualmente impuri. Conform cărții Levitic (15, 25 ș.u.), unde găsim aceste specificații, chiar și după vindecare, femeia care a suferit de o astfel de hemoragie va fi socotită curată abia după ce vor trece șapte zile, iar în a opta zi va aduce preotului, pentru jertfă, două turturele sau doi porumbei (una pentru păcat, iar alta pentru ardere-de-tot). Aceste lucruri rămân în afara preocupărilor lui Iisus. El insistă să deslușească în gestul tăinuit al femeii credința care mântuiește.
Hristos purifică omul și lumea. Cu „puterea ce iese din El”, omul are șansa imaculării spirituale, dacă va crede cu tărie multă. Această curățire interioară echivalează cu o înviere a spiritului, cu o renaștere. Și în cazul femeii care s-a vindecat de îndelungata ei maladie, și în cel al fiicei lui Iair, învierea s-a produs prin atingerea lui Iisus. Când credința omului și puterea lui Dumnezeu vin în contact, se produce minunea izbăvirii celui dintâi. Femeia cu scurgere de sânge (care se numea Veronica, după mărturia istoricului Eusebiu din Cezareea) a avut și a împlinit acest gând: „De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca” (Mc 5, 28).
Îndurerat de agonia fiicei lui, Iair Îi cere Domnului „să-Și pună mâinile pe ea, ca să scape și să trăiască” (Mc 5, 23). Înainte ca duhul copilei lui Iair să se întoarcă și aceasta să învie, Iisus „a apucat-o de mână” (Lc 8, 54). Ambele minuni conțin deci o atingere de Hristos sau din partea lui Hristos. În primul caz, Iisus simte, dar nu vede atingerea, în cel de-al doilea, omul nu vede, nici nu simte, ci doar se trezește din somn, înviat de Domnul Vieții. Acest contact divino-uman este revelator. Care om credincios nu și-a dorit să-L cuprindă în căușul lui de humă pe Dumnezeul pe care-L iubește și-n Care își pune nădejdile cele mai adânci? Prin Iisus Hristos, Care este „chipul nevăzutului Dumnezeu”, după expresia Sfântului Apostol Pavel (Col. 1, 15), adâncul dor ontologic al omului de a „palpa” transcendența, de a o simți cât mai aproape de puterile gândirii și ale simțurilor sale își găsește alinarea. Faptul acesta are cele mai pregnante conotații soteriologice. Prin Întruparea Fiului, Dumnezeu Se face asemenea nouă pentru a ne învăța să ne facem asemenea Lui. Mântuirea e un dar, o deschidere care îl cheamă pe om să participe din plin la viața Dăruitorului. Euharistia Bisericii ni-L dă pe Hristos în mâini – întrupat, jertfit, înviat și înălțat întru slavă – spre cuminecare fizico-duhovnicească, reală și deplin mântuitoare.
Inspirata notație a lui Isaia își găsește loc potrivit în acest context: „Iată, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să poată izbăvi” (Is 59, 1). Știm încă de la Sfântul Irineu de Lugdunum († 202) că cele două „mâini” ale Tatălui sunt Fiul (Logosul) și Duhul Sfânt, iar din Geneză reiese clar că omul a fost creat de Dumnezeu printr-o acțiune specială. Implicarea directă (până la atingere) a lui Dumnezeu în zidirea omului poate fi dedusă din formele lingvistice utilizate de Moise: dacă la crearea luminii, a tăriei și a tuturor ființelor vii, cu excepția omului, Dumnezeu se exprimă într-un conjunctiv impersonal – „Să se facă…”, „Să fie…” -, la aducerea întru ființă a omului, Domnul folosește pluralul personal, autoangajant, mobilizator, treimic: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră…” (Fac. 1, 26).
„Cel ce vindecă toate bolile tale”
În paginile Scripturii, nu o dată este menționată atingerea Îngerului, prin intermediul căreia sacrul străpunge imanența lumii de sub cer, epifania este mijlocită. Este, bunăoară, și cazul lui Ghedeon, care a văzut cum Îngerul Domnului a atins jertfa (carnea și azimile) pe care el o pregătise și din piatră a ieșit foc, mistuind ofrandele (Jud. 6, 21). Tactilitatea nu are doar implicații materiale, microbiologice. Ea împrumută, transferă și transformă. Când este învestită din ambele direcții cu potențe ziditoare, prin atingere se comunică niște energii, un râu spiritual se instituie între persoane, o interlocuire în duh se realizează. „Își vorbesc sufletele”, cum ar spune un personaj al lui Camil Petrescu. Muzele îl atingeau pe artist, iar acesta se simțea locuit de o forță extranee care-i dădea imboldul să creeze.
Cel care atinge are acces cumva la poarta ființei celuilalt, pe când acesta se extinde în cel care l-a atins. Contactul fizic are adesea darul de a facilita sau, de ce nu, a descoperi o înrudire spirituală. O strângere de mână, o mângâiere pe obraz, o mână pe umăr, susținerea de braț în cazul greutății de a te deplasa, o îmbrățișare pot fi semințele unor trăiri interumane de-a dreptul înnobilante. Mântuitorul Însuși atribuie un caracter special întâlnirii de acest fel cu femeia bolnavă câtă vreme, îmbulzit din toate părțile de oameni, afirmă focalizator: „S-a atins de Mine cineva”. CINEVA-ul acesta singularizează contactul, restrânge aria comunicării în duh. Fapt este că doar atingerea femeii a fost simțită de Domnul, și aceasta datorită imensei credințe cu care ea a întins mâna spre colțul hainei Lui, văzând în El „pe Cel ce vindecă toate bolile tale” (Ps 102, 3).
Ca să fii curățat de boală în trup, pe Domnul trebuie să-L atingi cu inima curată. „Se atinge cu o inimă curată de Hristos cel care își dă seama că El este deopotrivă cu Tatăl”, comentează edificator Fericitul Augustin. Atât femeii, cât și copilei, Iisus li se adresează cu „Fiică”, ceea ce denotă o părtășie, un duh comun, o apropiere. Și femeia suferindă, și Iair își câștigaseră această comuniune cu Iisus prin credința lor. După ce, ținându-i mâna într-a Lui, i-a strigat în aramaică Talità kumi! (Mc 5, 41), „s-a întors duhul copilei și a înviat”. Atingerea Fiului comunică energia Duhului Sfânt care, cum știm din Scriptură și din Crez, este „de viață Făcător”. Puterea lui Hristos alungă cumplita opreliște a morții și îi redă omului starea naturală. Iată sensul tuturor minunilor săvârșite de Iisus.
Credinţă şi nimic altceva
Lovit cu vestea morții fiicei sale, Iair primește în schimb de la Iisus aceste cuvinte: „Nu te teme; tu crede numai, și ea se va mântui”. Marele test al credinței se dă în circumstanțele cele mai potrivnice. Adevărata credință este cea care rămâne în picioare când totul în jur a căzut, când nimic nu o (mai) susține. În astfel de situații grele să nu uităm că imposibilul omenesc este doar prima literă a putinței Lui infinite. Nu-ți trebuie decât credință, nimic altceva. E suficient, totodată suprem și sublim, să crezi, ne învață Domnul aici și peste tot în Evanghelie. Tu crede numai… În ce să creadă? În Puterea care o vindecase pe femeia bolnavă. În El, Dumnezeu-Mântuitorul. Să fim convinși că Iisus iscă dialogul cu femeia vindecată, demascând-o, făcând-o să-și mărturisească gestul furtiv în aparență, tocmai pentru a-i arăta lui Iair în ce (și cum) trebuie să creadă. Nu avem o mențiune expresă a credinței lui Iair ca răspuns la îndemnul primit, dar prin faptul că Iisus Își continuă drumul spre casa fruntașului de sinagogă se înțelege că atitudinea acestuia nu L-a dezamăgit pe Mântuitorul.
Ajuns în casa unde se afla copila decedată, El le spune celor de față, contrariindu-i: „N-a murit, ci doarme”. În aceste cuvinte ale lui Iisus se află sâmburele tare al viziunii creștine asupra morții. Copila este moartă fiziologic, însă această moarte a ei devine reversibilă numai prin intermediul puterii dumnezeiești de a da viață, putere pe care El, Iisus, o are. Să ne amintim dialogul purtat de Domnul cu Ucenicii Săi la auzul morții lui Lazăr: „Prietenul nostru a adormit, dar Mă duc să-l trezesc”. Zăbavnici în a înțelege gândul divin asupra morții, Ucenicii Îi răspund: „Doamne, dacă a adormit, va scăpa”. Evanghelistul face o precizare semnificativă: „Iisus însă vorbise despre moartea lui (Lazăr), dar ei credeau că vorbește despre adormirea prin somn”. Atunci Iisus le clarifică totul, spunând: „Lazăr a murit; și Mă bucur pentru voi că Eu n-am fost acolo, pentru ca voi să credeți…” (In 11, 11-15). Ceea ce pentru om e moarte, pentru Dumnezeu e doar adormire, pentru că la El nu există moarte, ci numai „lumina Vieții” (In 8, 12). Pentru cel care a trăit întru Hristos, moartea nu e moarte, ci somn. Mai mult, e „somn învietor”, cum frumos și profund grăiește imnografia pascală despre Mântuitorul înmormântat cu trupul, dar pogorât cu sufletul Lui asumat de Dumnezeire în vintrele iadului și ale morții. Trezirea fiecărui om care a murit „cu nădejdea învierii și a vieții veșnice” este garantată irevocabil de Învierea lui Hristos, Cel ce „pentru noi a murit pentru ca noi – ori de veghem, ori de dormim (cu sensul de «a fi adormit» în Domnul) – împreună cu El să viețuim” (I Tes. 5, 10).
Vindecarea în trup, învierea, mântuirea totală sunt darurile Celui Care ne-a plăsmuit întâi, la începutul lumii, și a doua oară, prin întruparea, Evanghelia, moartea și Învierea Sa. Tot ce ne revine nouă, aspiranților la darurile Sale desăvârșite, este să ne „atingem” de El cu inima curată, drept împlinindu-I cuvintele și voia.
Pr. Marius Daniel Ciobotă
Sursa: http://ziarullumina.ro.
