Noi, copilul meu, toate acestea despre care spui, le-am văzut, am trecut prin ele o dată, de două ori și de multe ori. Am scris și o carte despre aceste schimbări, ca nu cumva să le sufere cineva și să deznădăjduiască și să rămână nelucrător, așa cum faci tu acum. Este trebuință de silire, de nevoință, de adâncă smerenie și de desăvârșită ascultare. Așadar nu sta, ci strigă:
– Hristoase al meu! Maica Domnului!
Nu te moleși și nu primi gânduri, ci strigă continuu la Hristos. Mai înainte ca ispititorul să apuce să schițeze gândul în mintea ta, tu să-l strici cu rugăciunea. Nu-l lăsa să ia chip. Dar când tu lași să intre înăuntrul tău necurățiile pe care le aruncă vrăjmașul, atunci în puțină vreme te afundă în ele. Apoi, câtă nevoință trebuie pentru a te curăța! Așadar, silește-te! Este trebuință de osteneală și durere, nu glumă. Să picure sânge din inima ta. Se cuvine să bei amărăciune și venin ca să primești slobozirea, ca să te îndulcești.
Să nu crezi că mică este nevoința. Trebuie să strigi ca o nebună: „Iisuse al meu, mântuiește-mă! Maica Domnului, ajută-mă!”. Ca o mașină să meargă limba ta: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Iar când vei obosi, îți va veni o mângâiere pe care niciodată nu ai gustat-o. Iar dacă întârzii, ca acum, și te lenevești, în veac nu te vei tămădui.
Când omul stă în casa sa, nu călătorește și nu ajunge la Constantinopol. La fel și monahul care este nepăsător și nu se roagă, nu se face vrednic de Ierusalimul de Sus.
Așadar, ridică-te! Pune tu obolul tău, ca să pună Harul lui Dumnezeu miile de talanți. Arată buna ta intenție. Întoarce-ți fața ta de la vrăjmaș. De ce-ți lași sufletul să desfrâneze cu demonul?
Unde este smerenia, când vezi și spui că toți sunt vinovați și numai tu ești bună? Smerenie înseamnă să‑ți greșească celălalt și, înainte de a apuca el să ceară iertare, noi să-i punem metanie, spunând: „Iartă-mă, frate, iartă-mă!”. Să nu ți se pară greu acest lucru. Este un nimic față de ceea ce a făcut Stăpânul Hristos pentru noi. S-a plecat înaintea Îngerilor și a făcut metanie din Cer pe pământ „Și a plecat cerurile și S-a pogorât” – Dumnezeu la om. Iar tu tulburi toată lumea, pentru a nu spune un „iertați”. Unde este smerenia?
Când te vei smeri, toți ți se vor părea sfinți, iar când ești îngâmfată, toți sunt împotriva ta și răi. Ce este mai murdar decât mândria și mai urât mirositor decât necurații demoni? Cu toate acestea tu le îngădui să te murdărească. Îi lași cu ușurință să intre și să-ți strice îngrăditurile, dar să vedem după aceea cum vor mai ieși. Cu ușurință primești gândurile rușinoase și necurate, dar să vedem după aceasta cum te vei curăți.
Nimic altceva nu urăște Dumnezeu atât de mult ca nelegiuita plăcere necurată a trupului. Iar cel care desfrânează cu gândurile rușinoase miroase ca un câine mort. În timp ce viața și rugăciunea celui care se nevoiește și își păzește trupul său curat și mintea sa neîntinată de gânduri murdare, ca tămâia bine mirositoare se urcă la Ceruri. Am cunoscut prin lucrare ceea ce vă spun acum. Nu există altă jertfă mai bine mirositoare adusă lui Dumnezeu, decât neprihănirea trupului care se dobândește cu sânge și nevoință înfricoșătoare.
Am multe de spus despre această fericită neprihănire, pe care am gustat-o și al cărei rod l-am mâncat, însă nici tu, nici surorile tale nu puteți să le purtați. Acum numai un lucru vă spun: chiar și hainele pe care și le schimbă acești nevoitori răspândesc, ca dintr-un vas cu mir, bună mireasmă în toată casa aceea. Iar acesta este semn de la Dumnezeu despre fericita neprihănire, despre sfințita feciorie.
Așadar, siliți-vă și vă curățiți sufletul și trupul. Nu primiți deloc gânduri murdare și veți vedea cele despre care vă spun. Și cu siguranță vă veți convinge de cuvintele mele. Toate cele pe care vi le-am scris până acum încercați-le și veți afla în lucrare că vă spun adevărul din experiență.
Acolo unde este ascultare, smerenie și nevoință, demonii niciodată nu au putere să‑l înrobească pe om. Învârtoșarea, neascultarea și mândria nasc acedia și nepăsarea, prin care vin toți demonii și fac latrină și grajd din sufletul acelui om. Și nu se liniștesc, până ce nu-l fac vinovat de toate păcatele vechi și noi și cu desăvârșire rob.
Silește-te, deci, fiica mea, precum și celelalte surori. Pentru că de veți fi nepăsătoare, de nevoie veți pătimi cele rele. Dacă însă vă veți sili, vă veți mântui veșnic. Veți deveni tămâie cu bun miros și mir de mult preț. Veți deveni cu adevărat jertfă cuvântătoare, bine plăcută Domnului.
Nu pot să vă descriu cât de mult iubește Maica Domnului întreaga-înțelepciune și curăția. Deoarece ea este singura Fecioară curată, pentru aceasta pe toți ne vrea și îi place să fim astfel. Și de îndată ce o chemăm, aleargă în grabă spre ajutor. Nu apuci să spui: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!”, că îndată ca un fulger îți strălucește mintea și-ți umple inima de lumină. Și-ți atrage mintea spre rugăciune și inima spre dragoste. Și de multe ori vei petrece toată noaptea plângând și lăudând-o în cântări melodioase pe ea și mai ales pe Cel ținut de ea.
Așadar, siliți-vă, păstrați tăcerea, rugați-vă, faceți ascultare, smeriți-vă, ca să aflați tot binele. O aveți pe binecuvântata stareță, care este mireasma lui Hristos. Nu o mâhniți. Nu-i vorbiți împotrivă. Păstrați tăcerea și rugați-vă și lăsați-o să se liniștească. Căci când va muri și o veți pierde și veți rămâne ca „bufnițele din dărâmături”, atunci se va arăta valoarea ei, însă pentru voi atunci va fi târziu.
Și iarăși, te rog, copilașul meu, nevoiește-te și nu pierde vremea. Nu mă osteni numai să-ți scriu, ci ridică-te și calcă peste vrăjmașii tăi. Fă-te pământ ca să te calce toți cu picioarele și fă ascultare pentru viața sufletului tău.
Extras din Mărturii ale experienței monahale– Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos.
