Numai Dumnezeu știe…

Istorioară plină de folos

Odată, într-un sat trăia un bătrân sărac, care avea un cal frumos ce-l ajuta la toate treburile. Calul era atât de frumos și puternic, încât ajunsese să fie cunoscut în toată regiunea aceea.
Într-o zi, un principe care auzise de faima calului, a venit la acel țăran și, fiind impresionat de frumusețea calului, a vrut să-l cumpere, oferindu-i bătrânului o sumă mare de bani. Dar bătrânul nu a vrut să-și vândă iubitul său cal de care se legase sufletește de atâția ani. După ce a plecat principele, sătenii i-au spus:
–    Bine, dar ești atât de prost? Vinde-l pentru binele tău! Vei lua mulți bani și vei fi fericit.
–    Nu pot să-l vând, căci pe mine calul mă ajută la treburile mele. Știe oare cineva ce este bun și ce este rău? Numai Dumnezeu știe.

Și astfel calul a rămas la bătrânul țăran, ca cel mai bun însoțitor al său.

Într-o dimineață când bătrânul s-a trezit, a văzut că îi plecase calul de acasă. Atunci consătenii săi s-au adunat ca să-l compătimească și i-au zis:
–    Ce mare rău te-a ajuns! Acum cine te va ajuta la treburile tale? Ai fost un prost că nu ai vândut atunci calul. Acum nu ai nici bani, nici cal.

Dar bătrânul cu liniștea care-l caracteriza le-a răspuns:
–    Și cine știe ce este bun și ce este rău? Numai Dumnezeu știe.

Atunci sătenii au plecat, crezând că bătrânul s-a smintit la minte. Însă după câteva zile calul bătrânului s-a întors împreună cu alți câțiva cai sălbatici, la fel de frumoși ca și cel al bătrânului, pe care îi întâlnise în pădure. S-au adunat iarăși sătenii la casa bătrânului și i-au zis:
–    Ce norocos ești! Te-a ajuns un mare bine, căci acum ai mai mulți cai care să te ajute.

Dar bătrânul le-a răspuns:
–    Și cine știe ce este bun și ce este rău? Numai Dumnezeu știe. Dar să știți că sunt fericit că mi s-a întors calul.
Sătenii l-au privit iarăși disprețuitor și au plecat.

După câteva zile, fiul țăranului, încălecând pe un cal, a căzut și și-a rupt un picior, rămânând invalid. Din nou s-a adunat consătenii săi și i-au zis:
–    Ce rău te-a ajuns iarăși? Cu caii care au venit ți-ai pierdut mâna dreaptă – pe fiul tău – și nu mai are cine să te ajute la treburi.

Dar bătrânul le-a răspuns din nou:
–    Cine știe ce este bun și ce este rău? Numai Dumnezeu știe.

Nu a trecut o săptămână de la accident și o țară vecină a proclamat război țării sale. Atunci armata a trecut și prin satul lor și i-a adunat pe toți bărbații tineri pentru război. Dar pe fiul bătrânului nu l-au luat, fiindcă avea un picior bolnav, și astfel nu a luat parte la luptele sălbatice care au urmat.

Au venit iarăși sătenii și i-au spus:
–    Ești foarte norocos, căci pe fiul tău îl ai totdeauna lângă tine, în timp ce ai noștri merg să moară în război.

Și iarăși bătrânul le-a răspuns cu delicatețe:
–    Noi, oamenii, nu știm niciodată destul, ca să putem judeca dacă ceva este binecuvântare sau nenorocire. Frații mei, încă nu ați înțeles că numai Dumnezeu știe binele și răul nostru?

Așadar, se cuvine să arătăm desăvârșită încredere în Dumnezeul nostru, nu în cuvinte, ci prin fapte. Există cumva vreo împrejurare în care să simțim mâhnire, neliniște, supărare, dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu ca niște copii mici?

Traducere de Ierom. Ștefan Nuțescu

Total
7
Shares
Previous Post

De la înfricoșătoarea cădere la cununa muceniciei

Next Post

Starețul Paisie și… tabloul pictat

Related Posts